Ce vrea opozitia unita in biroul lui Dan Voiculescu

de Luminita Parvu     HotNews.ro
Luni, 9 august 2010, 22:43 Actualitate | Politic


Opozitia PSD-PNL-PC a strans randurile si a discutat, luni, in cabinetul senatorului Dan Voiculescu, despre strategia parlamentara: amendarea ordonantelor Guvernului si introducerea motiunii de cenzura. Surse participante la sedinta au declarat pentru Hotnews.ro ca Dan Voiculescu a initiat demersul de a reuni partidele din opozitie pentru a-i impaca pe Victor Ponta si Crin Antonescu, care s-au atacat in ultimele saptamani in declaratii publice. La intalnire s-a discutat despre o strategie comuna PSD-PNL-PC de a debarca Guvernul Boc prin motiune de cenzura.

Artizanul convocarii liderilor opozitiei a fost conservatorul Dan Voiculescu, iar sedinta s-a desfasurat in cabinetul sau de la Senat. La intalnire au participat, din partea PSD, Victor Ponta, Adrian Nastase, Viorel Hrebenciuc, Valeriu Zgonea, iar de la PNL Crin Antonescu, Relu Fenechiu si Radu Stroe. Presedintele PC, Daniel Constantin, a lipsit, fiind prezenti presedintele fondator Dan Voiculescu si vicepresedintele Bogdan Ciuca.

Intalnirea liderilor opozitiei are loc in contextul in care, in ultima luna, liderii principalelor partide din opozitie, Victor Ponta-PSD si Crin Antonescu-PNL, s-au atacat reciproc prin declaratii publice. Ponta a recunoscut voalat ca "scopul intalnirii este de a vorbi fata-n-fata, nu prin intermediul presei". "Vrem sa comunicam direct si sa restabilim ceea ce, poate, in ultimele zile nu a fost foarte clar - adversarul este Traian Basescu si PDL" a declarat presedintele PSD.

La finalul sedintei, social democratii si liberalii s-au impacat, declarand ca au convenit sa ceara suplimentarea ordinii de zi a sesiunii extraordinare a Parlamentului. Este vorba despre discutarea a trei ordonante care vizeaza modificari la legea finantelor publice, preluarea spitalelor de catre administratiile locale si  scaderea taxei pe valoarea adaugata.

"Am dorit sa stabilim o pozitie comuna pentru sesiunea extraordinara. Si noi, cei de la PSD, si PNL ne batem sa avem pe ordinea de zi de la cele doua Camere, alaturi de legile domnului Basescu, sa avem legi pentru oameni, si anume cele referitoare la TVA, la structura medicala din teritoriu si la finantele publice locale" a declarat liderul PSD, Victor Ponta la finalul sedintei.
Reprezentantii opozitiei doresc sa amendeze cele trei ordonante ale Guvernului care vor fi introduse in sesiunea extraordinara.

  • Este vorba de ordonanta nr. 48, care prevede ca spitalele sa intre in subordinea administratilor locale. PSD-PC-PNL contesta aceasta ordonata pentru ca datoriile pe care le au anumite unitati sanitare ar ajunge pe umerii administratiei locale.
  • Ordonata  nr. 58 prevede majorarea TVA-ului. PSD intentioneaza sa o amendeze astfel inca TVA-ul la produsele de baza sa ramana de 18%.
  • Ordonanta nr. 63 privind finantele publice locale propune un nou mod de calcul al numarului maxim de angajati din administratie, urmand ca personalul excedentar sa fie disponibilizat. PSD si PNL resping prevederile actului normaiv motivand ca acestea contravin Constitutiei, anuleaza autonomia locala si aduce in faliment toate structurile administratiei locale.
Liderii celor trei partide din opozitie au anuntat, la finalul sedintei, ca se vor intalni in perioada urmatoare pentru a stabili in ce mod concret vor amenda in Parlament ordonantele Guvernului Boc.  

Demersul motiunii de cenzura, strans legat de suspendarea lui Basescu  

Cele trei partide au cazut de acord sa introduca motiunea de cenzura impotriva Cabinetului Boc. Presedintele PSD, Victor Ponta a declarat ca, impreuna cu liderii PNL si PC, vor elabora o strategie comuna pentru inlaturarea "Guvernului Basescu-Boc".

"Dorim sa incercam sa ne pregatim cat mai bine pentru ca, in sesiunea care incepe de la 1 septembrie, sa putem sa dam jos Guvernul si sa avem o strategie comuna si solutii pentru criza cumplita in care guvernarea Basescu-Boc ne arunca", a declarat Ponta.

Relu Fenechiu a declarat pentru Hotnews.ro ca PSD, PNL si PC au decis sa lupte impreuna pentru debarcarea Guvernului in septembrie.
"Am cazut de acord ca impreuna cu PSD sa propunem introducerea unei motiuni de cenzura pe toata activitatea Guvernului. Nu s-a discutat inca daca vom lucra impreuna la textul legii, personal as dori sa particip la redactarea textului. S-a stabilit in linii mari sustinerea demersului pentru motiunea de cenzura".
 
In spatele usilor inchise, s-ar fi pus accentul pe introducerea motiunii de cenzura si inlaturarea Guvernului. Liderii opozitiei nu au discutat insa si despre un scenariu post-motiune, o eventuala suspendare a presedintelui Traian Basescu fiind sugerata sub forma de gluma. "Daca reusim sa picam Guvernul, am avea o sansa sa scapam si de Basescu", ar fi comentat unul din liderii prezenti la intalnire, potrivit acelorasi surse.

Intrebat de presa daca s-a discutat si despre strategia post-motiune, Antonescu a raspuns evaziv. "Ce se va intampla in legatura cu motiunea de cenzura, daca vom gasi impreuna o continuare fara de care o motiune nu isi poate face decat pe jumatate misiunea, sunt lucruri care raman sa fie discutate. (...) Este o problematica destul de complicata, pentru ca exista inca multe ipoteze si puncte de vedere poate inca diferite, desi pe fond nu am gasit incompatibilitati majore si deocamdata ce era urgent sa discutam era strategia sesiunii extraordinare. Despre toate celelalte vom discuta si pana in sesiunea parlamentara, si dupa inceputul sesiunii".

Saptamana trecuta, liderul PSD, Victor Ponta, ii acuza pe liberali ca se pregatesc sa intre la guvernare in toamna alaturi de PDL, iar Crin Antonescu sugera ca Ponta face un joc cu Basescu in ce priveste o eventuala suspendare.
 
Senatorul Dan Voiculescu a depus in urma cu o luna, la Biroul Permanent al Senatului, o propunere de suspendare a presedintelui Traian Basescu acuzandu-l pe acesta ca "promoveaza masuri anti-sociale si ilegale". Propunerea lui Voiculescu va fi luata in discutie la reunirea Biroului Permanent, in luna septembrie.

La vremea respectiva, presedintele PNL, Crin Antonescu a comentat demersul lui Voiculescu astfel: "PNL se va pronunta pentru suspendarea lui Traian Basescu doar atunci cand vor exista motive care sa justifice acest demers si cand o astfel de solicitare ar avea sanse de aprobare. O astfel de situatie ar putea aparea, spre exemplu, daca in urma caderii guvernului printr-o viitoare motiune de cenzura, presedintele Traian Basescu ar refuza, cum a mai facut in trecut, numirea unui premier din randul unei majoritati parlamentare neagreate de presedinte".








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6680 vizualizari

  • +37 (47 voturi)    
    Fac NOUL PROGRAM de Scandal al iesirii din Criza (Luni, 9 august 2010, 22:54)

    PSD-nl [anonim]

    .


    Vrea scandal la fel cum a vrut TOT TIMPUL CRIZEI.

    In loc sa fi facut timp de 2 ani un program de iesire din criza MAI BUN
    ca sa aiba o justificare macar pentru c-au stat pe bara fara sa faca nimic in afara de scandal si circ la televizor

    Acum au treaba sa ne prezinte NOUL LOR PROGRAM DE CIRC pentru iesirea din criza.
    • +20 (32 voturi)    
      jos pnl jos psd (Luni, 9 august 2010, 23:40)

      gogu [anonim] i-a raspuns lui PSD-nl

      opozitia unita ar trebui distrusa si desfiintata
      ei au distrus tara
      • +13 (17 voturi)    
        GUVERN DIN UMBRA (Marţi, 10 august 2010, 8:10)

        cris [anonim] i-a raspuns lui gogu

        Eu nu iteleg de ce opozitia nu vine cu un guvern din umbra si un program alternativ de guvernare.
        Contesta punctual anumite puncte din deciziile actualului guvern si incurajeaza statul social. In rest mult scandal si starategii cum sa dea guvernul si pe presedintele jos.
        E drept ca si guvernul BOC e jalnic dar nici nu are spatiu de manevra datorita agresivitatii opozitiei.
        Astept legea electorala, aceea in care sa existe 3 categorii de votanti:
        1. Angajatii
        2. Studentii
        3. Pensionarii la limita de varsta.
        Restul sunt asistati sociali si nu au drept de vot, INTAI SA MUNCEASCA SI PE URMA SA AIBE DREPT DE VOT.
        Cu ocazia asta o sa nedreptati electoratul din strinatate care trimite bani in tara si ajuta economia, dar apar si victime colaterale, nu toatul e perfect.
        • +5 (7 voturi)    
          Scepticii ramin pe tusa pentru ca nu exista masa (Marţi, 10 august 2010, 10:17)

          Sitting Bull [anonim] i-a raspuns lui cris

          Totusi vinovatii ne sfideaza cu nerusinare din paralament, ne spurca nestingheriti in presa, ne provoaca prin televiziune, se hartuiesc in jocuri de santaj reciproc, concureaza pentru putere si privilegii, isi albesc biografiile, se imbogatesc fabulos, ne marginalizeaza, alieneaza, exileaza, exploateaza copiii.

          E inca tara lor, feuda cu care ciocoii rosii au intrat in primitoarea Europa. Iar azi, paralizind Procesele comunismului, Contrarevolutiei si Tranzitiei vor sa dea lovitura finala luptatorilor pentru eliberarea Romaniei.

          Nu reusim nimic cit timp asteptam sa apara marea, pentru a contribui cu picatura care i-ar permite sa se nasca.

          Trebuie sa facem ceva si impreuna, uniti in jurul unei paltforme de actiune coerente, dincolo de disensiunile si vanitatile care ne-au dezbinat. Nu putem lasa sa cada cortina peste cauza noastra fara a incerca macar sa ne opunem, sa ne batem, sa rezistam.

          Indiferent daca sintem multi sau putini, daca avem sau nu instrumente eficace. E in joc ultimul rest al demnitatii noastre, ultima pilpiire de lumina in intunericul propagat in societatea romaneasca.

          Nici acum nu e momentul? Trebuie sa alegem la infinit raul mai mic?

          Dar cine e de vina ca tot nu sintem organizati, ca tot nu avem ce vota, ca raminem ciclic in punctul initial? Ce asteptam? Sa-si faca stapinii imburgheziti harachiri, in urma unor procese de constiinta?

          Sa fie intii Romania distrusa de cancerul care o macina, pentru a crapa in final si parazitii?

          Daca sadeam si ingrijeam continuu puietul rezistentei, nu ar fi crescut intre timp? Daca nu-l sadim nici azi, nu vom fi in acelasi punct si peste 20 de ani? Sau mai rau, nu vom fi devenit iremediabil sclavi hipnotizati intr-o neocolonie putreda?

          http://www.universulromanesc.com

          Scepticii ramin pe tusa pentru ca nu exista masa critica, lipsesc prea multe conditii, legate cu SI logic: necesare si nesuficiente.
      • -1 (7 voturi)    
        tatuca (Marţi, 10 august 2010, 10:38)

        amzo [anonim] i-a raspuns lui gogu

        distrusa, eventula trimisi la canal. mama lor de burgheji. democratia romaneasca are nevoie de un singur partid si un singur conducator luminat.
    • +21 (31 voturi)    
      ne credeti idioti sa ne uitam in gura voastra ? (Marţi, 10 august 2010, 0:47)

      Stephen Hawking [anonim] i-a raspuns lui PSD-nl

      bai Stephen Hawking spune: Omenirea va trebui sa parasesca Pamantul pentru a nu disparea, iar voi latrati de 5 ani aceleasi tampenii, ati inebunit lumea cu antenele si realitatea, chiar ne credeti idioti sa ne uitam in gura voastra ?
      • -6 (12 voturi)    
        Democratia va este total straina (Marţi, 10 august 2010, 9:00)

        Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui Stephen Hawking

        Mama ce dictatura era la noi daca nu erau altii sa ne opreasca....!
        In 90' cu minerii trebuia anihilata opozitia si sa revenim la partidul unic FSN.
        Acum PDL, puisorul securist al FSN, vrea acelasi lucru. Comentariile portocaliilor de aici sunt cel mai bun argument, nu trebuie sa mai caut eu altele.
        Opozitia face ce trebuie sa faca opozitia intr-o democratie, mai ales in vremuri asa de grele, cu un guvern fara busola, cand o sa pricepeti asta?
        Doar cu vulgaritati de stadion si injuraturi intre doua seminte sparte intre dinti nu o sa convingeti pe nimeni ca salvarea noastra este portocalie, oricat de multi va inghesuiti aici (fie si aparent, postacii profesionisti au multe conturi, dar un singur limbaj).
        Ce a facut guvernul asta nu a mai facut nimeni!
        Vom plati la datoria acumulata in ultimi doi ani pana crapam! Dar cui ii pasa?Dupa voi potopul!
        PDL va lasa o tara total la pamant, o sa arate ca dupa razboi: fara drumuri, fara cale ferata, fara economie (ca o sa migreze toata).
        Romanii vor pleca si ei in cautare de lucru, aici raman doar cimitirele si vilele portocalii.
        Dar voi continuati sa faceti mai departe spume la gura doar cand auziti de opozitie.
        Sa va vad cum schimbati lozincile cand o sa fiti voi in opozitie, ca nu va mai scapa nici dracu'. Televiziunile mult hulite mai dau cate un clip cu Boc vorbind pe vremea cand era in opozitie, ce diferenta!De seful lui ce sa mai spun? Se intoarce de trei ori pe zi, dupa cum devine cazul...
        Solutiile lor? Aud? Sa taie tot, salariile, pensiile, orice drept si sa puna bir si pe aerul respirat.
        Sa concedieze toti bugetarii si sa alunge toti investitorii (cu legislatia cea mai neprietenoasa lor din tot UE-ul).Genial !!!!
        Ce urmeaza? O dictatura militara?Rationalizarea alimentelor?
        Postacii nu au nici o grija, ei nu sunt afectati, acolo unde lucreaza (doar salariile lor sunt secrete si din fonduri speciale....), ba chiar se bucura, vor ajunge iar de temut ca inainte de '89, ca prea s-au chinuit douajdeani.
        • +5 (9 voturi)    
          Stimabile (Marţi, 10 august 2010, 11:29)

          Mihai [anonim] i-a raspuns lui Wizard of Oz

          Deschide ochii si citeste mai sus unde vezi tu ce se va intampla dupa ce cade guvernul? Raspuns: nu se stie. Stau de un an jumate in opozitie si nu propun nimic concret. Sapt viitoare iar il baga pe Iohanis la inaintare, ca vai ce bine va fi cu el premier. Tu nu vezi ca Ponta si Antonescu schimba macazul odata pe luna? Parca ar fi femei isterice. Cat crezi ca rezista astia impreuna la guvernare? Si daca ramane doar unul din partide...iar nu are peste 50% sa guverneze singur, deci fac alianta cu UDMR din nou si tot in kkt o sa fim. Ia vezi cate contracte de pe vremea PSD nu se pot rezilia din cauza termenilor avantajosi doar pt contractanti (Bechtel si Metrorex sunt 2 exemple). Stiu ca Boc e varza, si da din poveste in poveste, dar nu am vazut nimic mai bun de la PSD sau PNL. In 2009 am avut 2 luni de haos, provocat de aceeasi alianta.
          • -1 (3 voturi)    
            irelevant (Marţi, 10 august 2010, 15:40)

            fpanait1 [utilizator] i-a raspuns lui Mihai

            ceea e spui tu e perfect adevarat, dar irelevant. ponta si crin nu au venit cu ceva bun/concret/eficient in ultima vreme. dar pana una alta, tot basescu cu pedelicii sunt la putere si ei imi creaza o situatie materiala proasta.
            asa ca, azi imi pasa prea putin sa il critic pe crin sau pe ponta, ceea ce fac ei doi in opozitie NU MA AFECTEAZA...
    • +9 (11 voturi)    
      Ce program?? (Marţi, 10 august 2010, 5:13)

      cujo [anonim] i-a raspuns lui PSD-nl

      PNL si PSD nu arata ce vor face dupa ipoteticul succes al motiunii de cenzura pentru simplul motiv ca nu dispun de nicio alternativa reala la actuala guvernare. Nu dispun decat de baliverne, de demagogie, de retorica populista si, mai nou, centralista.
      Nu am vazut nimic coerent articulat in ultimele luni care sa vina de la opozitie, presa, sindicate, ONG-uri in sensul definirii unui program alternativa rezonabil la masurile si programul de austeritate initiat de actualul guvern. Nimic fundamentat, nimic care, odata implementat, sa nu arunce Romania intr-o criza si mai profunda.
      Problema e ca PNL si PSD, odata instalate la guvern, vor implementa exact acelasi program ca si Boc, vor continua acordul cu FMI, vor incheia unul nou in 2011. Asta daca nu bate Paturica in masa mai tare. Daca bate, asta e.
      Singura diferenta sub regimul PNL-PSD este ca oamenii lor vor fura mult mai mult, asa cum ne-au obisnuit in precedentele administratii.
      In plus, ii vor blagoslovi cu cate o amnistie fiscala pe cativa dintre cei care azi schelalaie de mila pensionarilor dar practica evaziunea fiscala la vedere. In plus, vor desfiinta ANI, DNA, vor pune cruce dosarelor de coruptie s.a.m.d. In fond, asta e miza reala a asa-zisei opozitii si a celor din spatele ei, si nu de azi de ieri.
      Contra-argumente sau ceva masuri aplicabile pentru scoaterea Romaniei din criza, d-le Gotiu? Hai ca poate va citeste Ponta, Antonescu sau cine stie ce alt clovn de prin politichie.
    • +5 (7 voturi)    
      traznet sa fi fost OPO(prescurtare de la opozitie (Marţi, 10 august 2010, 6:27)

      Eneas [anonim] i-a raspuns lui PSD-nl

      si nu pacanea mai tare !
      deja asa numitii lideri ai opozitiei ,de fapt comici vestiti ai politicii romanesti ;:lilium ,pontanakul, si batranelul ala de treaba cu probleme sekuristice pe la Senat ,au ajuns sa ne insenineze dupa o zi de munca cu eforturile lor disperate de a arata ca pot guverna daca nu anu asta la anu ,daca nu la anu atunci la alalalt ,etc!
      atata timp cat un partid este la putere prin alegeri ,chiar cu cea ma proasta echipa -cazul PDL -are datoria sa indrepte ce au stricat predecesorii...
      iat OPO nu are decat sa se dea cu fundul de pamant pana in 2012 si dupa -cand criza va fi trecut ,lumea va intelege ca Romania e o tara condusa prost de cand se stie...
    • +3 (5 voturi)    
      gresit (Marţi, 10 august 2010, 8:54)

      un domn [anonim] i-a raspuns lui PSD-nl

      am inteles ca au vazut sondajele alea bune..si sunt speriati rau..nu d ealta dar base joaca la cacealma...nici un partid la alegeri anticipate nu trece pragu...si atunci omu care mananca din mana lu firea...a zis..mai pece va trece in neant...penele..va trece in neant, dar nu se stie cu ce scor..nu stiu care ajunge la puscarie...hai s aii organizez pe oamenii astia...asa cum a facut primul lui director de la antena..ala care a a aprut la tevere..or..vedeti..motanu are noua vieti...dupa douazeci de ani..doar acum se gandeste ca..cineva poate sa i le ia pe toate..miau...si vrea niste soricei in jur...de fapt motanu se viseaza a fi base..fire aface presiuni ca se viseaza udrea...ce ziceti ? pare credibil...dar incredibil ca bun simt...l am uitat pe mirciulica...care in gura ..lumii face clovnerii
    • +5 (7 voturi)    
      Opozitia (Marţi, 10 august 2010, 10:39)

      Cipson [anonim] i-a raspuns lui PSD-nl

      Opozitia din ziua de astazi ne-a adus pe fundul gropii. In loc sa tot infinga pari printre spitele guvernarii Boc, ar fi mai indicat sa puna umarul sa urnim si noi caruta asta care inca se cheama "Romania". Rusine clicii de neocomunisti si fripturisti care se considera "opozanti". Care este interes ar trebui sa primeze tovarasilor, cel personal sau cel national? Huoooooo
  • +24 (36 voturi)    
    Bai bolnavilor !!! (Luni, 9 august 2010, 22:54)

    Malone_M [utilizator]

    Cand mama ... veti face corp comun ca sa scoateti tara din ...?! De un an de zile aud numai si numai asta de la voi : SA DAM JOS GUVERNUL SI PE BASESCU ! Chiar asta e solutia voastra de a scoate tara din groapa in care tot voi ati bagat-o? Numai asta stiti? Sau deja lupta voastra pentru putere este pe fata, nu va mai ascundeti interesul personal si pur si simplu o spuneti clar: vreti sa ajungeti cu orice pret la guvernare ca sa va recuperati banii din campanie.
    Vai si amar de noi cei marunti la care voi va ganditi ca suntem doar niste gandaci pe care-i striviti dupa bunul plac.
    Nu credeam ca o sa am vreodata gandurile pe care le am acum la adresa voastra si daca mai gandesc ca mine inca un milion de romani, nu va vad bine. (editat HotNews.ro)
    • +7 (9 voturi)    
      Malone draga.... (Marţi, 10 august 2010, 9:01)

      California [utilizator] i-a raspuns lui Malone_M

      as fi fost socata sa aflu ca opozitia s-a adunat sa gaseasca o solutie de scoatere a tarii din criza.... L-as fi informat si pe Obama de asa un eveniment . In aceste conditii , declar ca am pierdut 5 min din viata citind cele mai "importante" stiri de azi. Aceelasi eveniment se petrece in fiecare zi a ultimilor 6 ani - PSD-PNL-PC cauta solutii sa-l extermine pe Basescu pana nu le intra patronii in livingul ocupat acum de salvatorul lor C. Voicu . Si sa ne mai miram de ce nu se schimba nimic in tara asta?
  • +22 (36 voturi)    
    ha ha ha (Luni, 9 august 2010, 22:55)

    ioana [anonim]

    comunisti din toate colturile politicii uniti-va
    :))))

    PSDNLPC, leprele nenorocite ce sunteti, din cauza voastra am ajuns in halul asta...
    • -14 (30 voturi)    
      corect (Luni, 9 august 2010, 23:30)

      cosminrs [utilizator] i-a raspuns lui ioana

      ce bine ca Basescu nu a fost comunist si nici reprezentantul guvernului comunist si nici Boc sef in UTC. Weee,, ce bine ne e in tara asta in car comunistii nu sunt comunisti in functie ce cum mi se pune mie pata.
      • +4 (6 voturi)    
        aham (Marţi, 10 august 2010, 9:47)

        sanaq [anonim] i-a raspuns lui cosminrs

        tot comunisti au fost singura diferenta este ca ei incearca sa scoata tara din rahatul in care l-au bagat ceilalti comunisti care ne-au condus pana acuma, nu e greu de vazut ca nu mai merge cu furtisaguri mari si mici, trebuie pusa un pic de ordine in finante altfel in maxim 5 ani o sa ajungem ca grecia in colaps total, daca nu iti place tie fata lui basescu e treaba ta, nici mie nu imi place dar tot il votez decat sa votez omu lu vantu sau patriciu
  • +22 (32 voturi)    
    Ce (ar) vrea alianta PSD-PNL-PC ? (Luni, 9 august 2010, 23:07)

    judex [anonim]

    Simplu: o clica de politicieni mediocri si nervosi (ceva mai putini de 322 , de data aceasta) cauta modalitati sa deturneze vointa electoratului, asa cum a fost ea exprimata la ultimele alegeri. Nimic mai mult !
    Cred ca multi s-ar fi bucurat daca aceasta intalnire ar fi avut loc in actualul "apartament" al senatorului Catalin Voicu ...
  • +14 (24 voturi)    
    Liberalii NU sunt de dreapta (Luni, 9 august 2010, 23:16)

    Ionel [anonim]

    De unde la noi ca liberalii sunt de dreapta?
    In SUA in P Democrat care e de stanga ii numeste pe cei mai de stanga liberali.
    In timpul lui Eminescu liberalii erau de stanga si numiti "rosii".
    Asa ca naravul e acelasi desi ei se dadeau de dreapta.
    • -11 (27 voturi)    
      auzi (Luni, 9 august 2010, 23:32)

      cosminrs [utilizator] i-a raspuns lui Ionel

      Dar PDL fost FSN care tece de la socialisti la Populari peste noapte si imediat dupa ce au castigat alegerile ca socialisti sunt? Chiar poate fi cineva atat de credul incat sa creada ca in tara asta partidele au ceva de a face cu vreo doctrina?
  • +17 (27 voturi)    
    Scursuri sociale (Luni, 9 august 2010, 23:20)

    Dalmatianul [anonim]

    Cei mai ''viteji" si cei mai "iubiti" dintre opozanti s-au intalnit pentru a-si plange saracia si a unelti impotriva " crizei" personale.
    Au furat 20 de ani, pentru ca au fost lasati si acum ar trebui sa-si doneze averile lor pentru scoaterea tarii din criza. Restul este fatarnicie....
  • +17 (29 voturi)    
    Ar fi bine sa-l vedeti pe nenea Felix (Luni, 9 august 2010, 23:21)

    PSD-erbedeul [utilizator]

    Securescu in filmul Kapital-ism reteta originala.
    Felix stand pe scaun cu spatele la propriul portret in ulei !!!
  • +18 (28 voturi)    
    ce trist (Luni, 9 august 2010, 23:21)

    gaga [anonim]

    daca catalizatorul opozitiei este gaunosul voiculescu, domnul "ma ofer eu ostatic in locul "ziaristilor" detinuiti in iraq" ce putem spera ?!
    • +7 (7 voturi)    
      Nu-mi mai aduc aminte... (Marţi, 10 august 2010, 9:38)

      Ronin [utilizator] i-a raspuns lui gaga

      ...dar daca a zis chestia asta, totu-i clar, omu nu era strain de afacere, ca altfel nu se oferea asa senin ostatic. Stiind ca e regie, nu l-a durut gura sa se ofere. Basca ca declaratia dadea bine la populatie.
  • +14 (26 voturi)    
    Doi oameni periculosi (Luni, 9 august 2010, 23:28)

    Terorist refulat [anonim]

    Daca as putea fi asasin politic, anarhist sau revolutionar, sau cate ceva din toate, as ucide doi oameni dintre personalitatile politice ale momentului: pe Ion Iliescu si pe Dan Voiculescu! Acestia mi se par ultimii colti periculosi ai dictaturii comuniste, ramasi in viata politica romaneasca. Imi e clar ca pretinsa "noua generatie politica" a opozitiei, reprezentata de-alde Geoana, Ponta sau Antonescu, are numai marionete ale acestor comunisto-securisti unsi cu toate alifiile. Fara ei, cred ca viata politica romaneasca ar fi mai curata si mai bine intentionata.
    • +13 (25 voturi)    
      ai extirpa cancerul (Luni, 9 august 2010, 23:56)

      zaboo [utilizator] i-a raspuns lui Terorist refulat

      prin eliminarea acestor lichele si am respira un aer mai sanatos!
      • -2 (8 voturi)    
        Cenzorul hotnews ce pazeste? (Marţi, 10 august 2010, 9:09)

        Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui zaboo

        Stie doar sa puna frana comentariilor anti portocali, sa le anuleze sau sa le dea drumul dupa o zi, cand subiectul s-a rasuflat.
        Dar sa opreasca un indemn la crima politica nu stie !
        Pentru ca, pentru adeptii dictaturii, asasinatul este o unealta foarte normala.
        l-au folosit in anii 50-60 ca sa elimine toata opozitia, vor sa faca la fel si acum.
        Aceiasi ticalosi atunci si acum.
        Securitatea a condus atunci, securitatea a facut simulacrul de revolutie (cu atatea victime doar pentru un decor convingator, dar fara nici un terorist), securitatea (rebotezata si mult marita) conduce si acum.Si posteaza.
        Lasa ca scapam si de corvoada asta cand interzicem presa "dusmanoasa" si raman doar aplaudaci servili.
        • +5 (11 voturi)    
          Asa-i... (Marţi, 10 august 2010, 9:41)

          Ronin [utilizator] i-a raspuns lui Wizard of Oz

          Securitatea conduce si mai ales posteaza! Tu esti dovada vie! Blestemati sa fie toti aia de fac chestiile astea pe bani sau alte avantaje!
        • +2 (6 voturi)    
          ar trebui (Marţi, 10 august 2010, 11:28)

          tvee [anonim] i-a raspuns lui Wizard of Oz

          sa ne pazeasca de astia ca tine.
          ma doare centrul creierului omule cind incerc sa iti descifrez exprimarea.
          asemenea limba de lemn si incoerenta, cacofonie generalizata si totala lipsa de sens rar intilnesti.
          nici nu conteaza ce vrei sa exprimi, daca ai dreptate sau nu, in momentul in care cineva incearca sa citeasca ce tu incerci sa exprimi se incheie orice efort de intelegere.
          iti dai seama ca tu faci SECURIST intreg publicul hotnews? orice om gindeste diferit de tine=>securist. 0 argumentare, 0 exprimare, 0 sens.
          • -1 (1 vot)    
            slabutz , prea slabutz... (Marţi, 10 august 2010, 21:25)

            Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui tvee

            Mai incearca
            Nu se potriveste, este ca nuca in perete, se vede de la o posta.
            Nu ai fost atent la cursul de manipulare prin media, cine dracu ti-a dat nota de trecere?
            Nu asa se desfiintzeaza o postare care te da de gol ...mai folositzi si voi creierasul din dotare.
            Nu exista publicul hotnews, asta este doar o oficina de manipulare aflata total sub controlul serviciilor. Culmea, platite de noi toti, cei pe care incercatzi sa ne manipulatzi...fain sistem democratic.
            Tu cat ai salariul?Hai, potzi sa ne spui, nu o sa spunem nimanui, zau...vreau doar sa te invidiez.
            Ce trebuie sa fac sa ma angajez la voi, postac bugetar de lux?La ce varsta iesitzi la pensie?Aha, mai devreme si cu pensie speciala...merita frate!
            Scuza-ma ca imi este un pic greatza, o sa-mi treaca cand o sa va vad slujind, cu aceeasi slugarnicie pe noul locatar de la Cotroceni.
            Sluga ramane sluga.
  • +5 (19 voturi)    
    ce vor? (Luni, 9 august 2010, 23:28)

    Nicky [anonim]

    Iertare de dosre, bani, praduirea fondurilor/imprumuturilor externe, influenta, spagi si jaf! Exact ce vor si portocalii...dar astia au ajuns la putere si acum e randul lor. Grivco & Co mai trebuie sa stea un rand si le vine si randul lor ( a mai fost!), apoi vin iar astia..si asa mai departe.
    Poate nu se publica comentariul, poate vin minusri la greu, dar asta nu inseaman ca nu e adevarat si nu asta vor...TOTI!
  • +12 (20 voturi)    
    Conservatori,liberali si pceresedisti... (Luni, 9 august 2010, 23:34)

    traian [anonim]

    Conservatorismul din Ro conserva ce?Mentalitaile si obiceiurile de pana in 1989?Iar cand vorbim de bolsevismul pe stil romanes c de pana in 1989 nu cred ca il putem considera altfel decat totalitar,o simpla dictatura cam de doi lei.Ca sa fi fost de stanga bolsevicii romani aveau nevoie macar de o gluma de partid de dreapta in peisajul politic,chestie inexistenta in realitate.Liberalii romani par a fi a fi tot de stanga dar mai la dreapta pesedistilor care n-au treaba cu dreapta sau stanga atata timp cat influenteaza direct sau indirest actul de guvernare.Ei sunt fostii care sunt pentru ca urma scapa turma.Nici cu pedelistii nu mi-e rusine dar ei au picat de fazan sa conduca tara chiar in timpurile in care strainii nu ne cer decat sa ne tinem de cuvant.Talmes-balmes,nasol moment,misto coliva,nu?
  • +13 (19 voturi)    
    oare cand vom avea si opozitie constructiva? (Marţi, 10 august 2010, 0:18)

    thont [anonim]

    Oare cat de negru poate deveni un crin????????Comunistii am vazut cat pot sa ajunga. Sunt de acord ca in acest moment guvernul actual este depasit, ca nu a fost in stare sa faca mai nimic din ce si-a propus... si asta, in mare masura datorita (pardon, din cauza) administratiilor teritoriale care au bagat bete in roate masurilor luate de guvern, dar nu numai, pile, contracte, licitatii, etc etc etc... cu totii stim lucrurile astea, si pentru ele, RUSINE DOMNILOR GUVERNANTI, viitori pntcd-isti..., dar, ma intreb, nu ar trebui ca si opozitia sa aiba in vedere interesul national?????????? Imi amintesc de celebra propozitie a distinsului Ponata... "masinaria lor a functionat mai bine".... Acum au pus in micare alta masinarie??????? Si acum, postaci galbeni si rosii, dati cu minusurile.......... Indiferent ce veti face, noi, cei foarte bine informati, vom merge la vot.... iar asta cu siguranta nu va convine.....
  • +8 (18 voturi)    
    dar pt reducerea nr de parlamentari (Marţi, 10 august 2010, 0:22)

    el [anonim]

    cand se intalnesc?

    daca pnl + psd au angajat 500.000 de bugetari (in principal in administratiile locale pana in 2008) cred ca e greu sa fii acum d eacord cu trimiterea lor acasa....

    in mediu privat nu te tine nimeni....
  • +4 (12 voturi)    
    TRIST DAR ADEVARAT. (Marţi, 10 august 2010, 0:26)

    nemesis [anonim]

    Nu ne mai trezim la realitate si sa vedem ce se petrece in jurul nostru.Dam vina cand pe uni cand pe alti numai vina noastra nu este de 20 ANI suntem furati,pacaliti.invrajbiti,de TOTI POLITICIENI INDIFERENT DE CULOAREA POLITICA.Nu intelegem ca noi poporul indiferent de partea cui suntem toti impreuna o ducem rau.ca este psd.pnl.pdl tot aia este.De 20 de ani injuram politicieni iar ei isi vad de interesele lor asistam cu indiferenta la imbogatirea lor si la saracirea noastra A POPORULUI.
  • +10 (18 voturi)    
    Ce-a vrut si-n 2008, 2009 (Marţi, 10 august 2010, 0:42)

    C.T.C [utilizator]

    Nu este nimic nou. Vor acelasi lucru.Guvernare PNL cu PSD in umbra dupa care sa faca schimb. Primii au fost la carma dar nu se asteptau ca PSD sa nu formeze singur guvernul la urmatoarele alegeri si sa fie sustinuti de PNL din umbra. De ce credeti ca sunt ei disperati sa distruga PDL? Le-a fost stricat jocul acesta atat de simplu dar atat de eficient.
  • +13 (19 voturi)    
    doamne fereste!! (Marţi, 10 august 2010, 1:14)

    delia [anonim]

    pai normal ca habar n-au ce-o sa faca dupa motiune ca nici nu-i intereseaza asta!!ii intereseaza numai sa ia puterea si atata!!doamne sper din tot sufletul sa nu le reuseasca planul caci altfel ne infunda de tot!!
    si cel mai rau ca vad atatia romani in jur care chiar cred in leprele astea si se uita in gura lor in fiecare zi p realitatea si antena 3 ....:(((((((( si din cauza populatiei asteia o sa ne ingropam!!
  • +13 (17 voturi)    
    Mare gresala (Marţi, 10 august 2010, 2:39)

    Un roman anonim [anonim]

    Actualul PNL din pacate nu este un partid liberal. Bratienii se intorc in mormant. Sau sa ne amintim de "colaborarile" lor cu PCR si cu pdsr alias fdsn cxa sa explicam actual pozitie? Mai exista vreo speranta de eliberare de sub tutela lui conu' Dinu Costache care a distrus un partid de traditie? Oare cand vor reactiona adevaratii liberali? Cand vor elimina balastul stangist din conducere? Asa zisul PSD nu are nimic in comaun cu social-democratia. Acest partrid a furat totul, incepand cu sigla, luat cu japca de la un partid social-democrat adevarat. Inca mai sper ca testamentul politic al lui Srgiu Cunescu sa se materializeze rin aparitia unui adevarat partid social-democrat modern. Cat despre partidul antenelor, frelixistii-motanisti, nu stiu de ce mai e bagat in seama. Acest partid a ajuns fraudulos in parlament, la remorca fedesenarilor. Daca ar fi casndidat singur ar fi luat poate vreun 2%. Rurnatorul ordinar Voiculescu-Felix, dovedit clar ca a facut politie politica, turnandu-si probail dininvidie inclusiv rudele, ar trebui ignorat complet si trimis la "groapa de gunoi a istoriei."
    • +3 (7 voturi)    
      care PSDR? (Marţi, 10 august 2010, 7:29)

      bula [anonim] i-a raspuns lui Un roman anonim

      Atanasiu l-a inlaturat pe Cunescu, a fuzionat cu PDSR in schimbul unui ciolan pe viata si acum urla pe la A3 si pe la RTV cu accente comuniste. R.I.P. Sergiu Cunescu, si-au batut joc de ideile tale. Asa cum a facut si Vojtech asa a facut si Atanasiu. Rusine!
    • -2 (6 voturi)    
      Bine,anonimule. (Marţi, 10 august 2010, 8:51)

      Pantera Roz [utilizator] i-a raspuns lui Un roman anonim

      Sa intelegem din "analiza" ta ca,omitand PDL,el e un fel de Alba ca Zapada,e plin de ingeri,de intentii bune,de competenti,oameni cinstiti si dedicati propasirii neamului.Ceea ce e de ras,daca n-ar fi de plans.De ce nu asculti sfaturile medicilor,care iti spun sa nu te expui la soare intre 11-18,sa te hidratezi,sa nu consumi alcool pe canicula asta?!Ca uite ce "analize" comiti.Ca sa nu mai vorbim de sanatatea ta...Toate cele bune si ai grija de tine...
    • -2 (6 voturi)    
      Bine ca PDL sunt de dreapta! (Marţi, 10 august 2010, 9:19)

      Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui Un roman anonim

      Au trecut prin internationala socialista doar asa, la mishto, ca sa-i incurce pe dusmani.
      Si ei nici nu au facut parte din FSN-ul lui Iliescu, este doar o calomnie. Basescu a fost un dizident inainte de 89 si un dusman al comunismului in 90 (ca a ordonat demiterea CFR-istului care a oprit trenurile cu mineri este doar o minciuna, nu-i asa?La fel cu functia sa in guvernul FSN-ist).Flota a fost disparuta doar ca sa faca loc capitalismului cat mai democratliberal...In rest...sa traiti bine!
  • +5 (9 voturi)    
    antonescu = o tinichea zornaitoare (Marţi, 10 august 2010, 4:33)

    zoro [anonim]

    l-am vazut pe antonescu la emisiunea lui ursu. omul e de o goliciune si un tupeu nemaiintilnit. ma intreb ce fac oamenii de buna factura din pnl (daca mai exista cumva). rusine pentru acest partid, care va pati ceea ce doeste antonescu pdl-ului.
    p.s prima data cind il aud pe impertinentul de antonescu (o toba goala care suna strident), ca pronunta denumirea corecta a pdl. inca o data rusine pentru pnl ca are in frunte neispraviti ca antonescu , orban, militianca, ghise, hasotti .
  • +6 (10 voturi)    
    contradictie cu ipoteza (Marţi, 10 august 2010, 5:41)

    sadwank [anonim]

    Zice Crin Antonescu: "Clientela este cea care sufoca".

    Daca ziceti ca Basescu si ai lui fura in draci, de ce naibii a trimis legea ANI inapoi in Parlament? Ca d-aia a cerut aceasta sesiune extraordinara a Parlamentului, nu ca sa vada Nastase, Hrebe, Voiculescu si Patriciu cum sa intre la guvernare.
  • +6 (10 voturi)    
    felixpozitie (Marţi, 10 august 2010, 7:17)

    PSD-NL (PNL-SD), tot aia e! [anonim]

    Daca opozitia se uneste si face program sub conducerea lui felix-turnatoru', cu program facut de fenechiu si semnat de pontilescu cel mic si crinutzu' absenteist, atunci se poate spune doar atat: oare cu ce-o fi pacatuit atat de mult poporul asta?
  • +6 (10 voturi)    
    Bun. Sa dea jos guvernul Boc... (Marţi, 10 august 2010, 7:35)

    Rescatorul [anonim]

    Si sa face ce? Sa vina la guvernare PSD/PC/PNL/PRM? Buna gluma. Pai, astia au mai fost la guvernare si au jefuit si tradat Romania de am ajuns unde suntem. Macar Boc, nu prea a facut multe bune, dar nu a facut niciun rau. Si, coalitia guvernamentala mai are inca timp sa demareze reformele asteptate de noi toti si urate de alde Voiculescu, Vantu, Nastase, Patriciu si Hrebenciuc, care isi vad puse in pericol metehnele de jaf si tradare.
    • +2 (8 voturi)    
      Au iesit goarnele cardasiei PSD/PNL/PC/PRM la atac (Marţi, 10 august 2010, 10:14)

      Rescatorul [anonim] i-a raspuns lui Rescatorul

      Bun. Sa dea jos guvernul Boc...Si sa face ce? Sa vina la guvernare PSD/PC/PNL/PRM? Buna gluma. Pai, astia au mai fost la guvernare si au jefuit si tradat Romania de am ajuns unde suntem. Macar Boc, nu prea a facut multe bune, dar nu a facut niciun rau. Si, coalitia guvernamentala mai are inca timp sa demareze reformele asteptate de noi toti si urate de alde Voiculescu, Vantu, Nastase, Patriciu si Hrebenciuc, care isi vad puse in pericol metehnele de jaf si tradare.
      • 0 (4 voturi)    
        De ce te repeti asa?! (Marţi, 10 august 2010, 10:31)

        Pantera Roz [utilizator] i-a raspuns lui Rescatorul

        Nu erai convins nici tu de ceea ce ai scris prima data,este?! :)))
  • +4 (8 voturi)    
    alianta "pacii si prieteniei" (Marţi, 10 august 2010, 7:58)

    subiectivul [anonim]

    domnilor aliati,faceti un apel la memorie si amintitiva de bancorex,bankcoop,creditbank,banca agricola.amintiti-va cine le-a ras"spre folosul romanilor"si cine a achitat nota.amintiti-va de privatizarea bcr in urma careia ex-presedintele danila a incasat un premiu de 2 milioana euro (asta oficial,ca neoficial au luat altii mai mult).ar mai fi si petromula carei privatizare e in ceata.insula serpilor a fost vanduta tot spre binele romanilor .amintiti-va cine era la guvernare in acele perioade si faceti-va un proces de constiinta , daca aveti asaceva.apoi intrebati-va cat ati ajutat romania in ultimii 20 de ani
  • +5 (9 voturi)    
    Crinisor si Victoras (Marţi, 10 august 2010, 8:04)

    hotnewsfil [utilizator]

    Frontul comun "anti-Basescu' este ghidonat de corifeii care stapanesc PSD, respectiv, PNL. Ponta si Crinisor sunt niste pigmei scosi in fata, isi joaca rolisorul pe scena din fata populatiei tampe. N-au ei mintea si puterea, in partide, sa stabileasca strategia de urmat, pentru punerea la pamant a lui Traian Basescu si a PDL. Corifeii au o forta uriasa, sunt extrem de bogati, au o retea imensa de mijloace de comunicare totalitara, au cumparat cvasi-totalitatea contiintelor celor mai rafinate Victoras si Crinisor se joaca si fac pi-pi in nisip, in timp ce cerifeii pun tara la cale, pe marginea arenei pe care evolueaza zburdalnicii cu pampersii plini de cea mai de calitate productie a lor.
  • +4 (8 voturi)    
    daca nu-l aduc si pe Vadim, tot degeaba (Marţi, 10 august 2010, 8:35)

    ploiesteanu [utilizator]

    ei vor alegeri anticipate, dar si asa, psd si pnl au programe total diferite, nu pot face alianta, singurul lor lucru in comun este pofta de putere.
  • +4 (6 voturi)    
    Care o fi sursa? (Marţi, 10 august 2010, 9:00)

    Dianora [utilizator]

    Vazand cine sunt participantii la intalnirea de taina, nu poti sa nu-ti pui intrebarea: care o fi sursa informatiilor? Mai clar, cine joaca dublu? Sau or fi "surse"? Bietul Felix a ajuns sa fie tradus de certelul format de el.
  • -3 (9 voturi)    
    Scopul scuza mijloacele ... (Marţi, 10 august 2010, 9:23)

    Dani [anonim]

    ... si regizorii.
    Machiavelli mai actual ca niciodata.

    Pentru inlaturarea monstruozitatii portocalii, si a ctitorului sau trebuie folosit orice mijloc.
    Si se apropie toamna, cand din ce in ce mai multi parlamantari ai puterii vor abdica de la "luminoasa calea - sa traiti bine" propavaduita de ilustrul Carmaci.

    AMR e mic, si in scadare (pentru cine stie !)
  • +4 (10 voturi)    
    Opozitie de toata rusinea (Marţi, 10 august 2010, 9:25)

    allana [anonim]

    Vrea puterea,asta vrea vajnica opozitie.Vrea puterea ca sa-si rotunjeasca veniturile ca de,Antonescu se plangea ca simte scaderea cu 25%.Nu mai ia 7ooo de roni ci,vai de capul lui saracu',numai 5500.Nu le-ar fi rusine.Vor alegeri anticipate?Sa le organizeze pe banii lor nemernicii.
    • -1 (7 voturi)    
      Minti (Marţi, 10 august 2010, 10:28)

      MRSmrs [utilizator] i-a raspuns lui allana

      Antonescu nu mai primeste decat 3700 ron/luna dupa reducere.Daca tu esti multumit cu atat eu nu asi fi multumit cu suma asta.Mi se pare un salariu de mizerie.
      • +1 (1 vot)    
        Unui ipocrit ! (Miercuri, 11 august 2010, 11:28)

        allana [anonim] i-a raspuns lui MRSmrs

        @MRSmrs Am spus si eu o suma,cu aproximatie,nu i-am semnat statul de plata ca sa o stiu cu exactitate ca tine.Oricum tot un nerusinat ramane,cu nemultumirea lui si a ta cu tot,fata de cei care raman cu 600 sau mai putin.Asa ca nu mint,fac o afirmatie si mi-o sustin incontinuare fie ca-ti place fie ca nu.
    • 0 (6 voturi)    
      Matematica grea (Marţi, 10 august 2010, 10:32)

      MRSmrs [utilizator] i-a raspuns lui allana

      O scadere cu 25% din 7000 rezulta 5250.Daca ai facut scoala ca EBA,nu ma mira.....
  • +3 (7 voturi)    
    Motiune (Marţi, 10 august 2010, 9:25)

    Stelia [anonim]

    Motiune!Motiune!Motiune!Vrem motiune !Asa ceva nu se mai poate afacerile nostre foarte curate au luat-o razna.....ne folosim si de prostime ca oricum ei nu o duc bine si nu au dus-o bine niciodata dar putem sa-i facem sa spere............
  • -3 (9 voturi)    
    Va cam este frica de PNL.... (Marţi, 10 august 2010, 9:30)

    Wizard of Oz [utilizator]

    Nu-i asa?
    Hai sa-l improscam cu minciuni poate mai pierde niste voturi, ca devine cam periculos.
    Tariceanu a tinut piept atatia ani marinarului nervos, nici cu ajutorul talentatei Udrea nu a putut sa fie daramat. Si, ciudat, am dus-o bine, mult mai bine ca acum.
    Am avut somajul cel mai mic, au crescut salariile (si la stat si la privat) si pensiile cel mai mult.
    Liberalii au putut. Portocalii astia fara nici o ideologie (traseul lor politic este o nesimtire, de la stanga la dreapta si apoi nicaieri) nici nu incearca, doar fura si mint.
    • +1 (7 voturi)    
      ca bin scrii Bibicule, iar rezultatul (Marţi, 10 august 2010, 10:04)

      mar [anonim] i-a raspuns lui Wizard of Oz

      in care Duia Economia se vede acum.
      Ca asa este cu macroeconomia si ecoul, se propaga in timp si uneori se mai produce si rezonanta, si atunci este vai steaua noatra. Aia care s-a aflat sub conducerea marelui finantist poet si cantaret de pian.
    • +3 (7 voturi)    
      Frica de PNL? Ma faci sa rad. (Marţi, 10 august 2010, 10:19)

      Rescatorul [anonim] i-a raspuns lui Wizard of Oz

      Da-mi si mei exemplu de o singura masura de dreapta luata de "maretul" guvern PNL, sprijinit de fratele sau FSN, PSD-ul, in folosul tarii in conditiile crizei si recesiunii deja cunoscute inca din 2007. Da-mi si mie exemplu de o singura investitie aducatoare de plus valoare a guvernului PNL, Tariceanu? Compari merele cu perele? Da-mi si mie exemplu de o singura masura viabila, cu suport financiar, a PNL pentru iesire din criza; nu de altceva, dar sunt satul de palavre. Nu ne jigni inteligenta, stimabile!
    • +2 (2 voturi)    
      LUI WIZARD (Marţi, 10 august 2010, 23:16)

      carat [utilizator] i-a raspuns lui Wizard of Oz

      Te percep ca pe ceva mic si scarbos.
  • +7 (13 voturi)    
    Cand striga Felix : adunarea! (Marţi, 10 august 2010, 10:02)

    eunuamid [utilizator]

    opozitia din romania se prezinta in biroul unui turnator!
    • 0 (8 voturi)    
      Turnatori si turnatori... (Marţi, 10 august 2010, 10:25)

      MRSmrs [utilizator] i-a raspuns lui eunuamid

      Dar cand tara este condusa de un securist turnator,nu te mai deranjeaza?
      • -2 (6 voturi)    
        Acuzatiile trebuie dovedite... (Marţi, 10 august 2010, 11:13)

        Rescatorul [anonim] i-a raspuns lui MRSmrs

        altfel, sunt calomnii. Dar, ce mai conteaza calomniile pentru goarnele cardasiei PSD/PNL/PC/PRM? Ii caracterizeaza. Altceva nu stiu.
  • +1 (7 voturi)    
    Of,of... (Marţi, 10 august 2010, 10:24)

    MRSmrs [utilizator]

    Vad ca va merge foarte bine cenzura cand este vorba de persoane anti-portocalii....
  • +4 (10 voturi)    
    OPOZITIA (Marţi, 10 august 2010, 10:56)

    Ingrid [anonim]

    Cu o astfel de opozitie domnul Presedinte Basescu poate sta linistit la Cotroceni.Atata timp cat se vor intalni ca niste babe pe la colturi barfind ce nu face bine guvernul dar fara a propune niste solutii NU AU NICI O SANSA!Romanii sunt nemultumiti, dar SUNT NEMULTUMITI DE TOTI POLITICIENII!
    Stilul acesta de adunari distruge total credibilitatea unor politicieni mai tineri ca Ponta, Antonescu si chiar Bogdan Ciuca.Ceilalti sunt deja compromisi in ochii populatiei.
    Si asa populatia mai uita din greselile Presedintelui Romaniei si ale Guvernului!
    Macar domnul Basescu le zice in fata ce are de spus, nu se intalneste nici cu Vantu la spa, nici cu Voiculescu la Grivco...
  • +2 (8 voturi)    
    vanzatorii de tara (Marţi, 10 august 2010, 12:21)

    petre [anonim]

    Pai ce sa vrea,cum sa scape de Basescu ca mai apoi cum sa vanda tara,asa cum jegul de voiculescu si-a tradat apropiatii pe vremea cand era motanel.
  • -1 (5 voturi)    
    reuniunea de adunatura a partidelor "istorice" (Marţi, 10 august 2010, 19:20)

    panfil flecaru [anonim]

    sau mai pe adevaratelea, isterice.

    adica, supt prezidentura lui take voiculescu, conservatoru secu, se vor impaca dinu c(rin) bratianu cu titel ilici petrescu. :-))
    albitru impartzial si neutru (!), iute ca vantu.

    si dai si lupta neicusorule ! pe ruptelea vuvuzelelor !
  • 0 (2 voturi)    
    pentru angajatzii hotnews (Marţi, 10 august 2010, 21:41)

    Wizard of Oz [utilizator]

    Avetzi intreaga mea compasiune ! Sincer !
    Va castigatzi salariul tot mai greu.
    Stitzi si voi ca aparatzi o cauza de mult pierduta, dar datoria este datorie!
    Intra tot mai multzi antiportocali aici si este greu sa-i urmaresti pe totzi, sa le dai minusuri care sa-i faca "invizibili" (diabolica inventzia asta a voastra, chiar daca este neconstitutzionala lovind in dreptul de libera exprimare...dar ce daca?)..
    Suntetzi privitzi tot mai chiorash, de catre prieteni (asa putzini cat sunt), vecini, membri propriei familii...dar..este doar o slujba, nu-i asa?
    Avetzi grija! In ultima vreme am constatat tot mai multe scapari..o sa fitzi sanctzionatzi de catre superiori (in grad si functzie).
    Avetzi toata simpatia mea....greu va mai castigatzi o paine!
  • +1 (1 vot)    
    PARTIDE (Miercuri, 11 august 2010, 8:07)

    vio [anonim]

    Toti o apa s'un pamant. Toti politicienii sunt vinovati unde suntem. Ce este mai rau ca nici in ultimul ceas nu pot decat sa priveasca lucrurile decat prin prisma interesului lor. Sunt constient ca trebuie sa se continuie ce s-a inceput daca vrem sa mai speram in viitor la ceva. Oricine ar fi fost la putere, trebuia sa ia astfel de masuri. Am si eu nemultumirile mele legate de PDL dar trebuie sa recunosc, ca fac ce trebuia facut mai de mult. Poate chiar asta este una din nemultumirile mele fata de ei.
    Daca nu exista fermitate si daca nu se continua masurile anuntate, o luam la vale si mai rau.
    Solutii de redresare sunt putine si nici un partid nu detine solutia magica, de asta sunt convinsi toti, lucru care este usor de remarcat prin interesul lor scazut fata de a discuta in strategia lor de al da jos pe Boc si Base, de ce masuri vor lua ei personal. A DA sunt secrete.
    Consider ca un gir dat partidelor de opozitie dat acum este cea mai mare prostie care se va naste pentru sute de mii de ani in RO. Trebuie sa se continuie ce s-a inceput dar incercand sa se ceeze locuri de munca. Populatia trebuie pusa la treaba nu sa astepte pomeni electorale. Locurile de munca create este examenul care il da PDL cu adevarat in fata cetateanului Restu cu furtul cu strigatele disperate prin presa TV ale opozitiei sunt caca maca. Toti vor fura cat sunt la putere Doar asta este miza. Cine crede ca bataia in politica are alta miza sau va avea alta inseamna ca e idiot. Esential este sa se faca si ceva pentru populatie. Sunt constient ca sunt foarte multi romani, ca de alfel ca si mine afectati de masurile PDL care nu apleaca urechea la Realitatea Antena 3 etc. Aceste televiziuni trebuie sa inteleaga ca de fapt daca Base este presedinte asta s-a intamplat chiar cu ajutorul lor fundamental. Deoarece omul nu poata sa nu vada atitudinea lor vadit impartiala cu porniri nepotrivite pt o televiziune cu prestanta.
    Avem o opozitie de nimic la fel de vinovata pentru tot ce se intampla acum


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by