Europarlamentarul Szegedi Csanad, din partea formatiunii de extrema dreapta din Ungaria, Jobbik, va infiinta la Targu Mures, la finele acestei saptamani, "Cercul de Prieteni Jobbik", informeaza Agerpres.

Consilierul din Targu Mures al europarlamentarului Szegedi Csanad, Vitus Ors a precizat, marti, pentru Agerpres, ca in "Cercul de Prieteni" vor fi inclusi tinerii care si-au manifestat dorinta de a se alatura formatiunii imediat dupa deschiderea in municipiu a cabinetului eurodeputatului Jobbik.

Vitus a aratat ca in cele doua luni care s-au scurs de la deschiderea cabinetului europarlamentar, in jur de 200 de tineri s-au aratat interesati sa se alature cercului de prieteni ai Jobbik.

Potrivit acestuia, "Cercul de Prieteni Jobbik" nu va fi o filiala politica, ci va derula programe civice, excursii si, in caz de nevoie, va participa la programe de intrajutorare.

Invitatia la deschiderea "Cercului de Prieteni Jobbik" a fost lansata presei, marti, de seful de cabinet al europarlamentarului Szegedi Csanad, Bagoly Zsolt, care a precizat ca vineri, la Targu Mures se va afla si deputatul Novak Elod, de asemenea membru Jobbik.