Afirmatiile vicepresedintelui Parlamentului European, Laszlo Tokes, privind autonomia Tinutului Secuiesc, "nu surprind", eurodeputatul avand astfel de pozitii "de mai multe ori in ultimii ani", iar propunerea sa este una "ilegala si neconstitutionala", a afirmat, vineri, vicepresedintele liberal si purtatorul de cuvant al PNL, Mihai Voicu, potrivit Mediafax.

  • "Nu ne surprind aceste declaratii si ele vin ca o continuare a pozitiilor domnului Laszlo Tokes din ultimii ani. Din punctul nostru de vedere, noi consideram ca Romania este printre tarile fruntase din UE cu privire la respectarea drepturilor minoritatilor, inclusiv a minoritatilor nationale, cadrul nostru constitutional fiind printre cele mai moderne pe acest subiect", spune Mihai Voicu.
  • "Ne opunem ferm la orice fel de depasire a cadrului constitutional. Autonomia sau orice astfel de forma, mentionata de domnul Tokes, este ilegala, neconstitutionala, iar PNL isi exprima opozitia ferma fata de aceste declaratii", a adaugat oficialul liberal.

Mihai Voicu a acuzat si "vehementa" cu care europarlamentarii PDL l-au sustinut pe Laszlo Tokes pentru a obtine "cea mai importanta functie pe care un europarlamentar roman o detine in acest moment", cea de vicepresedinte al PE.

  • "Mi-as dori sa am o declaratie a PDL fata de aceste opinii ale domnului Tokes si mi-as dori foarte mult ca aceste declaratii sa fie urmate si de o retragere a sprijinului politic din cadrul PPE pentru domnul Tokes, in calitate de vicepresedinte al PE. Atunci cred ca PDL ar putea sa demonstreze ca sustinerea pentru Laszlo Tokes a fost o eroare politica", a adaugat Mihai Voicu.

Europarlamentarul democrat-liberal Cristian Preda a afirmat, vineri, ca "Declaratia lui Laszlo Tokes este inacceptabila. Nu exista niciun fel de asemanare intre Kosovo si Tinutul Secuiesc. Nu este legitima o chemare in strada a secuilor. In niciun caz decizia de la Haga nu legitimeaza o revendicare a secuilor sau a oricarui grup etnic din Romania. Cine forteaza o astfel de compartie produce o grava confuzie".