Pe fondul scaderii PDL-ului in sondaje, liderii opozitiei PSD si PNL se bat in declaratii pentru atragerea electoratului. Victor Ponta si Crin Antonescu se contrazic in fiecare zi prin intermediul presei pe strategia pe care ar trebui sa o adopte opozitia. Razboiul pentru castigarea electoratului a inceput de la motiunea de cenzura, cand cele doua partide nu au reusit sa colaboreze pentru redactarea textului, fiecare vrand sa obtina in calitate de initator castigul de imagine. Timp de doua saptamani, Ponta si Antonescu s-au intepat prin intermediul declaratiilor de presa, iar show-ul mediatic a culminat cu "acuzatii de colaborare cu inamicul Traian Basescu".

Presedintele PNL, Crin Antonescu suspecteaza un aranjament intre Victor Ponta si presedintele Traian Basescu. Potrivit cotidianului Gandul, Antonescu le-ar fi transmis colegilor de partid, la sedinta Biroului Politic, ca-l banuieste pe Victor Ponta ca ar fi batut palma cu Traian Basescu. Potrivit surselor PNL citate de ziarul Gandul, suspiciunile lui Antonescu sunt ca Ponta ar fi convenit cu Basescu sa nu participe la vreo actiune de suspendare a sefului statului. Astfel, Ponta ar avea vreme sa-si intaresca pozitia in propriul partid, iar Traian Basescu ar avea ragaz pentru a-si reimprospata imaginea in fata cetatenilor.

In replica presedintele PSD, Victor Ponta a declarat ca "scenariul lui Crin este din povesti nemuritoare". "Am toata prietenia pentru Crin, dar vad ca de o saptamana se ocupa de scenarii stiintifico-fantastice. Noi depunem motiune de cenzura impotriva Guvernului, nu PNL. Noi decidem cand vom depune aceasta motiune de cenzura (...) A picat in boala scenariilor, sa mearga la Hrebenciuc sa se trateze, pentru ca noi avem un specialist adevarat", a declarat Ponta pentru Gandul.

Primul conflict vizibil intre cele doua partide a aparut la motiunea de cenzura, cand PSD lui Ponta i-a exclus pe liberali de la elaborarea textului. Liberalii s-au aratat deranjati de faptul ca, desi in calitate de colegi pe banca Opozitiei, social-democratii au preferat sa lucreze la elaborarea motiunii de cenzura cu sindicatele, si nu cu PNL.

24 mai, Crin Antonescu:"PSD inteleg ca a asumat initierea acestei motiuni. Dansii au numarul de semnaturi necesare si nu doresc, dupa cate vad, sa construim impreuna aceasta motiune de cenzura, o construiesc cu sindicatele. Nu e o problema pana aici. Problema survine in alta parte, daca PSD, care va redacta aceasta motiune de cenzura, va intelege ca, in mod demagogic, sa inceapa iar cu toate teoriile stangiste in corpul acestei motiuni, va da poate o sansa de eschiva unor parlamentari care, altfel, ar fi votat motiunea de cenzura".

La vremea respectiva vicepresedintele PNL Varujan Vosganian anunta ca, in situatia in care PSD depune singur motiunea de cenzura, vor redacta si liberalii, la randul lor, propriul text. In final, liberalii au inghitit hapul, au renuntat la o a doua motiune si au votat textul social-democratilor.

La sfarsitul lunii mai, dizidentul din PSD Miron Mitrea seamana discordie din nou in interiorul Opozitiei, propunand pe blogul sau o "alianta PSD-PNL pentru salvarea Romaniei". Mitrea propune celor doua partide o alianta politica inregistrata la tribunal, cu candidati comuni la alegerile locale din 2012 sau in eventualitatea unor alegeri anticipate.

Victor Ponta sare ca ars si declara categoric: "Eu cred ca nu trebuie sa facem alianta decat cu noi. Si daca cineva vrea sa vina alaturi de noi, sa vina alaturi de noi, pe ideile noastre. Indiferent de pret, nu vom face alte aliante, nici nu ne vom ruga de altii sa ne ia la guvernare. Atat timp cat voi fi lider al PSD, ori avem un proiect si ajungem la guvernare cu acel proiect social-democrat, ori ramanem in opozitie".

Declaratiile presedintelui PSD au deranjat din nou orgoliul liberalilor. In iulie, liderii celor doua partide se inteapa din nou prin intermediul presei. De aceasta data, deputatul PNL Ludovic Orban critica PSD ca nu a avut nicio reactie la intentia PDL de a desfiinta primariile de sector, iar atributiile acestora sa fie preluate de Primaria Generala.

7 iulie, Victor Ponta: "Ludovic Orban se grabeste, si eu, spre deosebire de el, eu gandesc inainte sa vorbesc. Nu stiu ce propunere a facut PDL-ul. Ne intalnim, dupa cate stiu eu, in Consiliul General, cei de la PSD si cu cei de la PNL sunt aliati in Consiliul General si nu stiu pe cine e suparat Ludovic Orban. Cred ca avem in momentul asta multe alte probleme de care trebuie sa ne ocupam si noi si liberalii si sigur o sa vedem ce facem si cu Bucurestiul".

7 iulie, Ludovic Orban (Mediafax): "Mi se pare o impertinenta din partea domnului Ponta, scuzabila datorita varstei si lipsei de experienta".

La cateva zile, social-democratii si liberalii se intrec in declaratii privind strategia pe care ar trebui sa o aplice, in calitatea de reprezentanti ai opozitiei, in raport cu Guvernul. Ponta si Antonescu nu reusesc sa-si insuseasca un plan comun pentru a se coaliza impotriva Guvernului Boc.

Pe 10 iulie, presedintele PNL a declarat la Realitatea TV ca este partizanul suspendarii presedintelui si a alegerilor parlamentare si prezidentiale anticipate. "La drept vorbind, pentru a gasi solutii sanatoase si de durata, ar trebui sa avem alegeri anticipate si parlamentare si prezidentiale (...) Sunt pentru suspendarea presedintelui Basescu oricand ea va fi posibila si oricand va fi, ca sa spun asa, necesara", declara Antonescu.

Victor Ponta, Mediafax:"Eu ma sfatuiesc cu colegii mei luni si dupa aceea avem o reactie. Decizia noastra este neschimbata, cea de la Comitetul Executiv. Nici nu poate sa o schimbe decat tot Comitetul Executiv, ca intram la guvernare dupa alegeri. Luni ne intalnim din nou. Acuma, in fiecare week-end, fiecare declara orice. Nu ma apuc sa comentez, ca nu e chestie serioasa".

Dupa sedinta Biroului Politic al PSD, Ponta revine si precizeaza ca nu vede posibila o guvernare comuna cu PNL.

13 iulie, Crin Antonescu:"E o aspiratie legitima, si PNL vrea la guvernare in principiu singur, fara tot felul de succesori ai FSN, ca sunt ei PDL, PSD sau UNPR. (...) Din punctul meu de vedere, (PSD - n.r.) este la fel de iresponsabil ca si ceea ce face Guvernul, sa nu incercam sa dam o alternativa acum unei asemenea puteri precum cea care conduce Romania (...) Am cam terminat toata gama de eforturi pentru a gasi o astfel de majoritate (n.r. pentru guvernare). Cata vreme PSD doreste sa guverneze singur, ii urez mult succes".