Deputatul PDL de Prahova Andrei Sava a fost agresat, miercuri, intr-un magazin din Iasi, de catre doua persoane cu care a avut mai intai un conflict verbal, fiind apoi lovit cu pumnul in fata, Politia declansand cercetari in acest caz, trasmite Mediafax.

Andrei Sava, deputat PDL

Andrei Sava, deputat PDL

Foto: Camera Deputatilor

Potrivit unor surse din Politia Iasi, Sava se afla intr-un magazin din zona Pacurari a municipiului, impreuna cu un alt barbat, iar la un moment dat intre acestia si alti doi clienti ai magazinului a izbucnit un conflict.

Magazinul "Maxigel" din Iasi in care s-a petrecut incidentul are ca obiect de activitate importul, comercializarea si prestarea de servicii privind utilajele alimentare, sediul central al firmei fiind in Ploiesti.

Dupa cateva schimburi de replici, unul dintre clienti, care s-ar fi aratat nemultumit de calitatea marfii achizitionate, l-a lovit cu pumnul in fata pe deputatul PDL, sustin aceleasi surse.

"Deputatul Andrei Sava a depus o plangere la sectia II de Politie din Iasi si au fost demarate cercetari. Agresorii sunt doi tineri, de 22 si 27 de ani, pe numele acestora fiind intocmite dosare penale pentru lovire si alte violente", a declarat pentru corespondentul Mediafax Lucian Mursa, seful Politiei municipiului Iasi.

Deputatul Andrei Sava nu a necesitat ingrijiri medicale.

Pana la ora transmiterii acestei stiri, Andrei Sava nu a putut fi contactat pentru a da amanunte legate de acest incident.