Comisiile juridice reunite au adoptat, luni seara, cu unanimitate de voturi, rapoarte favorabile la Legile de austeritate, eliminand articolele referitoare la taierea sau recalcularea pensiilor, considerate a fi neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala, informeaza Mediafax.

Sedinta Comisiilor comune dedicata punerii in acord cu decizia CCR a Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar si a Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, a durat aproximativ 30 de minute.

Dupa voturile exprimate in unanimitate atat pentru eliminarea articolelor contestate de CCR, cat si pentru rapoartele Comisiilor, deputatii PSD au explicat ca este vorba de un vot "tehnic" si ca ei nu accepta Legile de austeritate, dar sunt de acord cu eliminarea prevederilor referitoare la taierea pensiilor.

Astfel, juristii au eliminat din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar dispozitiile articolului 9, referitoare la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate in plata, precum si a indemnizatiei de insotitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum si cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 lei, prevederi declarate neconstitutionale.

Pe de alta parte, comisiile reunite au eliminat din textele legilor asumate de Guvern si prevederile literei "c" de la articolul 1 din Legea privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, care se referea la recalcularea pensiilor magistratilor.

De asemenea, juristii au modificat cu unanimitate de voturi si articolele conexe care invocau prevederile punctelor declarate neconstitutionale, care au fost eliminate din legile de austeritate.

In plus, PSD a criticat absenta reprezentantilor Guvernului de la lucrari si a propus discutii si asupra altor articole din legile de austeritate, dar propunerea a fost respinsa de presedintele Comisiei juridice din Camera, Daniel Buda.

Pe de alta parte, liberalii si social democratii au contestat procedura de corectare a legilor de asuteritate adoptate de Parlament prin angajarea raspunderii, si corectate conform deciziei CCR prin votul plenului reunit si votul dat de comisii pentru un pachet de legi asumat de Guvern.

Plenul reunit al Parlamentului se va intruni marti, la ora 10.00, pentru a adopta legile austeritatii in forma modificata.