Fostul ministru de Finante, vicepresedintele PNL Varujan Vosganian, a declarat sambata ca masura decisa de Guvernul Boc privind majorarea TVA, de la 19% la 24 %, este insuficienta, ineficienta, impovaratoare si va duce la majorarea preturilor cu mai mult de 5%.

"In continuare, noi nu cunoastem care este viziunea Guvernului privind echilibrul bugetar. De pe acum pot sa spun romanilor ca aceasta masura privind cresterea TVA, pe langa faptul ca este insuficienta, este si ineficienta, fiind insuficienta pentru ca deja dezechilibrul bugetar pe 2010 necesita sume de cel putin 3 miliarde de euro pentru a se reintoarce la deficitul de 6,8%", a sustinut Vosganian, citat de Mediafax.

El a subliniat ca nu stie daca Guvernul a facut si "impactul in ceea ce priveste reducerea consumurilor, atunci cand va majora TVA si care va fi impactul asupra preturilor".

"De asemenea, oamenii saraci care s-au bucurat ca nu se mai reduc pensiile trebuie sa stie ca aceasta masura se adreseaza in primul rand lor, pentru ca oamenii care isi dedica toate veniturile consumului vor fi cei mai afectati de cresterea taxei pe valoarea adaugata. Probabil ca Guvernul, in saracia viziunilor sale, n-a avut alta solutie, dar impactul pe inflatie, pe populatia saraca, va fi destul de mare. Oricum, PNL respinge aceasta solutie, pe care o considera cea mai facila, dar in acelasi timp impovaratoare pentru romani", a spus liberalul.

El a explicat ca, in opinia liberalilor, "nici comerciantii, nici producatorii nu isi vor majora preturile doar cu 5%, ci cu mai mult, pentru a-si acoperi eventualele costuri survenite din cauza cresterii TVA".

"Si daca cineva obiecteaza ca nu o vor face, pentru ca oamenii nu au bani, asta nu e adevarat decat in ceea ce priveste produsele alimentare, pentru ca omul trebuie sa manance si daca e sarac. Or eu nu am inteles de la Guvern ca vrea sa faca TVA diferentiat si sa pastreze 19% la alimente sau la imbracaminte, ceea ce poate ar fi trebuit sa faca", a mai spus liderul PNL.

Pe de alta parte, vicepresedintele liberal a afirmat ca articolul 53 din Constitutie ar trebui invocat impotriva actualului Guvern. "PNL socoteste ca, daca articolul 53 din Constitutie privind siguranta nationala a fost invocat de Guvern, noi credem ca trebuie sa fie invocat ca sa ne apere de acest Guvern, care devine o amenintare tot mai mare la adresa sigurantei nationale", a adaugat el.

Guvernul a decis cresterea TVA de la 19% la 24%, fara a majora si cota unica de impozitare, urmand totodata sa ceara Parlamentului sa urgenteze procedura de aplicare a legilor privind reducerea salariilor bugetarilor si recalcularea pensiilor speciale.