Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputatilor a decis luni, prin vot secret, sa propuna BPN al partidului excluderea din PDL a deputatilor Daniel Oajdea si Teo Trandafir. Pentru Clement Negrut se recomanda sanctionarea cu avertisment, a anuntat liderul grupului Mircea Toader. Acesta a precizat ca in cazul deputatului Mircia Giurgiu, numarul deputatilor care au votat excluderea acestuia din partid este mai mic decat al celorlalti, care au propus alte sanctiuni.

Democrat-liberalii s-au reunit luni, incepand cu ora 18.00, in sedinta extraordinara, pentru a lua o decizie in legatura cu cei care au votat saptamana trecuta pentru motiunea de cenzura a PSD.

Mircea Toader: La Teo Trandafir ne-au deranjat mai multe

Dintre toti parlamentarii care au votat motiunea de cenzura, Teo Trandafir a primit cele mai multe voturi pentru excludere, deputata PDL neparticipand la sedinta.

"Daca vreti sa comentez, neparticiparea doamnei Teo Trandafir este similara cu comportamentul din plen. Spre deosebire de Teo, ceilalti trei colegi - Mircea Giurgiu, Clement Negrut si Daniel Oajdea au participat la sedinta si si-au motivat gestul", a precizat Toader, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia "atitudinea" deputatei i-a deranjat cel mai mult pe colegii de partid:

"La Teo Trandafir ne-au deranjat mai multe. Fiind foarte noua in partid, eu cel putin, am rugat-o sa vina sa-si exprime un punct de vedere privind Curtea Constitutionala. Iar faptul ca nu a venit - asa cum au facut ceilalti doi colegi, care au spus de la bun inceput ca vor vota motiunea - a facut ca cele mai multe voturi pentru excludere sa fie pentru ea", a mai spus liderul deputatilor democrat liberali.

Motiunea de cenzura "Opriti genocidul social!", initiata de PSD, a fost respinsa, marti, in Parlament, fiind intrunite 228 de voturi "pentru" fata de 236 necesare. De asemenea, au fost inregistrate 197 de voturi "impotriva" motiunii, iar trei voturi au fost anulate.

Motiunea de cenzura a fost votata si de cativa dintre parlamentarii PDL, printre care Teo Trandafir, Clement Negrut, Mircia Giurgiu, Georgica Severin, Petru Filip, Viorel Badea.