Unele dintre cele mai virulente texte impotriva protestatarilor din Piata Universitatii au aparut in ziarul Adevarul, condus pe atunci de Darie Novaceanu, trimis ambasador la Paris de Ion Iliescu, retras in 1997. O parte din texte pot fi vazute in original pe site-ul Institutului pentru Condamnarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului, care a inaugurat sectiunea Mineriade 1990: violenta stradala si rezistenta civica.

  • 15 iunie, 1990. "Riposta violentei, pentru linistea tarii!", titreaza ziarul Adevarul pe data de 15 iunie 1990. Este un elogiu adus interventiei brutale din Piata Universitatii. Atmosfera de lupta de clasa, intre masele largi populare si intelighentia din Piata, fusese intretinuta prin textele publicate in Adevarul pana la mineriada.
  • In editorialul "Prostii si Desteptii" publicat pe 18 mai, Cristian Tudor Popescu isi manifesta plenar dispretul fata de protestatarii din Piata: "In discutiile de prin restaurante sic, o parte din intelighentia romana insulta cu o virulenta pe care n-as fi indraznit sa mi-o imaginez, pe toti cei care nu fac parte din lumea buna. Lumea doimaistilor, a clientilor restaurantului Chinezesc si ai Poienii Brasov. A celor care se screm sa-si exhibe extazul vizavi de un Tarkovski, sau Wajda, un Antonioni, pe culoarul de panta al iesirii din Cinemateca. Cu o nonsalanta buimacitoare, cei ce se pretind intelectuali calca regula de temelie a intelectualului: relativizarea. Noi suntem posesorii adevarului suprem, toti ceilalti sunt niste minti confuze care ar face bine sa ne urmeze, altminteri va fi rau de ei. Tot ce se spune (se urla) in Piata Universitatii e bun si frumos, inclusiv scandarea dincolo de bestialitate: Iliescu du-te acasa, Ai nevasta canceroasa.
  • 13.06.1990, Adevarul, Corina Dragotescu: "Piata Universitatii continua sa fie pentru multi oameni un motiv de ingrijorare, datorita aparitiei actelor de violenta din partea unora dintre manifestanti. Ca exista subterane politice, ca undeva un creier diabolic elaboreaza o tactica a demonstratiei, ca sunt in Piata oameni de buna credinta, care continua sa aiba impresia ca ceea ce fac ei acolo este rodul unei spontanietati revolutionare, astea sunt lucruri pe care deja le stim cu totii. (...) Cat despre Piata Universitatii, politia declara ca nu intervine fiindca ii este teama. Da, avem o politie care sta si se uita neputincioasa atunci cand este batuta, huiduita si improscata cu noroi. Totusi, pe ici, pe colo, atunci cand mitingistii savarsesc infractiuni de genul furturi de buzunare sau de masini, politia intervine, evitand insa un impact cu demonstrantii."
  • 15.06.1990, articol semnat Al.G: Argumente ale elementelor neofasciste. Munitii pentru panica si intimidare". Gasim in articol elemente evidente de atitudine xenofoba: "Acest cartier al Bucurestiului, continua interlocutorul nostru, detine privilegiul celui mai insemnat numar de infractiuni, tigani cocalari de la gropile cu gunoi fiind cei mai violenti. Ceea ce s-a intamplat in seara zilei de 13 iunie fusese anticipat de gravele evenimente petrecute la caminul studentesc al Institutului de Constructii Bucuresti. Cu cateva zile in urma, dupa spectacolul nocturn din Piata Universitatii, tineri ai amfiteatrelor aflati sub influenta alcoolului s-au inhaitat cu tiganii din vestita strada Nada Florilor si au devastat pur si simplu camerele in care locuiesc."
  • 15.06.1990, articol publicat in Adevarul, sub titlul Indemn venit din caverna, semnat de Mircea Bunea si Lelia Munteanu. "Ca si Vladucu Radu (20 ani, tehnician la IOR). Arata rau de tot. Abia poate vorbi. A intrat ieri in cladirea Politiei, inauntru s-a imbracat in uniforma de colonel, a pus si foc si o data iesit afara l-au hacuit ai lui, demonstrantii pasnici, pe motiv ca ar fi... politist. Acum e arestat. Ca si profesoara de engeza Popinceanu Maria, culeasa din Piata Universitatii. E drogata. Tipa isteric: Arestati o femeie nevinovata cu copil mic acasa? Stef Maria depune marturie de trecator: A sarit la mine cu unghiile. M-a tras si de par. Racnea ca si acum: Vedeti unde am ajuns daca nu l-ati votat pe Ratiu? (...) "Ne strecuram cu greu printre daramaturi, sticla sparta si piese arse de mobilier, fisete rasturnate si case de fier. De noi se apropie un ins negricios: Ma numesc Bustean Gabriel si sunt presedintele romilor din sectorul 5. Am venit sa spun ca nedesolidarizam de faptele alor nostri cati au fost. Sunt fosti infractori, ne-au facut de rusine. Acum am vrea sa ajutam politia. Intervine minerul Gheorghe Moldovan (21 ani, I.M Lupeni): Mai bine ii ajutati ieri, ne scuteati si noua un drum!"
  • 16.05. 1990. Acum sansa nationala cere calm, editorial de Sergiu Andon (azi deputat PC, avocatul lui Dan Voiculescu): "Esecul lor, esecul acestei incercari a lor, nu trebuie sa permita alte forme si metode dictatoriale, sub alte lozinci inselatoare. Revolutia s-a infaptuit, sangele a fost varsat pentru libertate si democratie. Incercarile de puci, inclusiv, cea maxima, de miercuri, au esuat si datorita fortei si datorita virtutilor climatului democratic, dragostei de liniste si ordine abia infiripate. Sa le pretuim, sa le cultivam, sa le sporim, cu absoluta convingere ca de existenta si solidaritatea lor depinde marea sansa a timpului pe care-l traim ca natiune."
  • 19.06.1990. Adevarul. Spirala Violentei, editorial semnat de Cristian Tudor Popescu: "Ca pe 13 iunie a avut loc in Bucuresti o tentativa de lovitura de stat este un fapt a carui negare nu poate fi discutata decat in termenii cretinismului sau candorii, dupa cum se exprima dl. Razvan Theodorescu. Oricine s-a aflat in acele ore la Televiziune, la Interne sau la Politie poate rememora mirosul salbaticiei si fricii care pluteau in aer. E lesne de inteles ca imaginile din seara aceea, transmise de TVR, si mai ales lipsa oricaror imagini, vreme de 40 de minute, pe micul ecran, au creat, inevitabil, o stare de tensiune, de panica, in intreaga tara. Ceea ce s-a intamplat a doua zi in Bucuresti, incepand cu primele ore ale diminetii, a fost o reactie tot atat de inevitabila; spirala violentei, odata initiata, urca intruna. Aceasta reactie s-ar fi produs si in lipsa apelului prezidential, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucura Presedintele si Guvernul. In aceste conditii, comportamentul grupurilor mineresti si muncitoresti nu a fost, nici nu avea cum sa fie, pasnic."
  • 20.06.1990, Adevarul. Reversul faptic al obsesiilor rimate, text semnat de Sergiu Andon. "S-a facut mult caz de rolul studentilor. Doar sapte studenti se afla in cercetare, inclusiv faimosul Munteanu Marian arestat. Aproximativ aceeasi este ponderea intelectualitatii titrate: 6 persoane plus 2 subingineri. Alti arestati de marca sunt Dinca Dumitru si deputatul ratat Nica Leon. Daca Munteanu inca este, la 28 de ani, student, Dinca inca este, la 40 de ani, fara ocupatie. Si fara domiciliu stabil in Bucuresti. Batalionul celor cu unic domiciliu bucurestean in Golania insumeaza 142 de peregrini, dintre care 70 fara ocupatie, deci fara nici un capatai. Cititorii au cerut confirmarea stirilor deja difuzate despre gasirea unor arme de foc si a unor substante presupus halucinogene la sediul unor formatiuni politice. Despre presupusele droguri inca nu avem confirmari. In schimb, s-a intamplat sa asist la momentul in care Procuratura lua in primire un revolver din cele folosite de armata celui de-al III-lea Reich, in perfecta stare de functionare, descoperit de mineri la una din descinderile lor mult disputate acum. (...) Ce se facea cu cartusele? Celor trei morti prin impuscare li se adauga cativa raniti din timpul evenimentelor tot prin arme de foc. Armata si fortele de ordine n-au avut la dispozitie decat cartuse de manevra. Asa ca......"

Nota: Pentru cateva texte din 1990, Cristian Tudor Popescu si Lelia Munteanu au declarat pentru Adevarul, astazi cu alta conducere si azi proprietari, ca le regreta. Directorul ziarului de atunci, Darie Novaceanu, a spus, tot pentru pentru Adevarul ca nu regreta nimic.