Vicepresedintele PSD Adrian Severin nu este convins ca liberalii vor sustine motiunea de cenzura a social-democratilor. Daca o vor face, isi vor incalca identitatea lor de dreapta, a spus la RFI euro-parlamentarul, care a adaugat ca "nu sunt foarte multi care sa se inghesuie sa vina la guvernare".

Reporter: PNL a anuntat ca va sustine motiunea de cenzura a PSD. Cum apreciati acest lucru ?

Adrian Severin: Nu sunt convins de lucrul acesta. Daca o vor face inseamna ca renunta la identitatea lor de dreapta. De fapt, masurile pe care Guvernul le-a prezentat sunt masuri cu care nu pot decat sa simpatizeze liberalii si nu pot sa simpatizeze acest nou partid, Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei, care de fapt este un partid satelit al PDL-ului. Am dubii, pentru ca nu e conform identitatii sale (PNL - n.r.). Daca o va face, o va face din motive politicianiste si nu din motive de identitate.

Rep: Mediile de afaceri nu sunt de acord cu punctele cheie ale programului economic al PSD: cota diferentiata de impozitare si TVA redusa la anumite alimente. Cum vi se pare acest lucru ?

A.S.: Mediile de afaceri sunt importante pentru noi, capitalul este important pentru noi, dar munca este mai importanta decat capitalul. Trebuie sa sustinem munca si nu capitalismul speculativ. Ii inteleg pe oamenii de afaceri si le spun in aceste conditii, pentru ca au mai multi bani, trebuie sa plateasca mai mult. Stiu ca nu le place, dar noi nu pe ei ii reprezentam, ci reprezentam pe cei care muncesc din Romania. Asta este stanga.

Rep: Ce ar fi de pus in loc, daca pica Guvernul Boc in urma motiunii de cenzura ?

A.S.: Ar fi de pus in loc ceea ce majoritatea parlamentara poate sa produca. Daca se realizeaza o alta majoritate parlamentara, dar nu pe baze politicianiste - de fapt nici nu cred ca sunt foarte multi astazi care sa se inghesuie sa ajunga la guvernare in conditiile date, oricine ar guverna ar avea mari probleme - dar daca o alta majoritate parlamentara se formeaza, evident, prin asocierea mai multor partide, pe baza unui program pe care sa-l acceptam cu totii, atunci, fara indoiala, vom avea un Guvern pe acea baza parlamentara, pe baza acelei majoritati. Daca nu, atunci majoritatea aceasta va forma un alt Guvern, Boc 5, Boc 6, Udrea 1, Berceanu 1, asta este. Asta a vrut poporul roman, asta are !