Senatorii au decis, luni, eliminarea prevederii prin care liderii de sindicat intrau sub incidenta Legii ANI. Decizia a fost luata cu opt voturi "pentru'", cinci "impotriva' si o "abtinere". Astfel presedintii, vicepresedintii, secretarii si trezorierii sindicatelor nu intra sub incidenta acestei legi.

Dupa ce saptamana trecuta, senatorii juristi au amanat dezbaterile la proiectul de lege pe motiv ca decizia Curtii Constitutionale privind legea ANI nu a fost publicata in Monitorul Oficial, comisia drepturilor omului si comisia juridica au inceput dezbaterea pe amendamente.

Senatorii din cele doua comisii au decis eliminarea amendamentului care prevede verificarea liderilor de sindicat de catre agentii de integritate. Senatorii au motivat excluderea prevederii pe baza faptului ca organizatiile sindicale sunt organizatii private si nu apartin de stat.

Decizia a fost luata cu opt voturi "pentru'", cinci "impotriva" si o "abtinere". Astfel presedintii, vicepresedintii, secretarii si trezorierii sindicatelor nu intra sub incidenta Legii ANI.

Verificarea liderilor de sindicat a fost introdusa de catre deputatii juristi in comisiile de specialitate.

Un alt amendament introdus de catre senatori prevede verificarea presedintilor de Consilii Judetene de catre ANI.

Predoiu vrea verificarea averii timp de trei ani de la parasirea functiei

De asemenea, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, care a fost prezent la dezbateri, a solicitat ca activitatea de verificare a averii sa poate fi prelungita pe parcursul a trei ani de zile dupa incetarea mandatului unui demnitar.

Amendamentul ministerului Justitiei nu a intrunit numarul necesar de voturi, urmand sa fie cel mai probabil dezbatut in plenul Senatului. "Reflectam la reluarea acestei propuneri in dezbaterile din plenul Senatului. Cred ca mentinerea termenului de trei ani asa cum era si este in legislatie este un semnal pozitiv pentru opinia publica si pentru demnitarii care accepta aceste functii. In al doilea rand, din punct de vedere al operationabilitatii agentiei, este mult mai util pentru ca ii pune la dispozitie un termen rezonabil de analiza", a declarat Predoiu.

O noua modificare adoptata de senatori prevede prelungirea termenului in care sa fie depusa declaratia de avere si interese cu 30 de zile de la numirea in functie si eliberarea din aceasta, si nu in 15 zile, cat prevedea varianta elaborata de Camera Deputatilor.

Un alt amendament adoptat prevede ca verificarea demnitarilor sa se efectueze doar pe perioada mandatului/mandatelor acestuia.

Comisiile de specialitate au stabilit o noua sedinta pentru dezbaterea legii ANI pentru marti si vor elabora raportul final. Proiectul de lege urmeaza sa intre in dezbaterea plenului Senatului miercuri, 12 mai.

Presedintele Traian Basescu a cerut pe 26 aprilie, la consultarile politice de la Palatul Cotroceni, adoptarea proiectului de lege al Guvernului privind functionarea Agentiei Nationale de Integritate in 10 zile la Parlament.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a amendat proiectul de lege al Agentiei Nationale de Integritate, trimis de catre Guvernul Boc. Raportul elaborat de Comisia juridica a fost dezbatut in plenului Camerei Deputatilor si adoptat pe 28 aprilie de Camera Deputatilor, cu 183 de voturi "pentru", niciunul "impotriva" si 27 abtineri. In prima faza, documentul nu a intrunit numarul necesar de voturi pentru a fi adoptat. In favoarea proiectului au votat initial 151 deputati, 2 voturi impotriva si 49 de abtineri.

In plenul Camerei Deputatilor, la propunerea deputatului PDL Cristian Boureanu, s-a decis eliminarea din Legea ANI a unor prevederi introduse de deputatii juristi referitoare la posibilitatea sechestrarii averilor ca masura asiguratorie impusa de Comisia de cercetare de pe langa Curtea de Apel.