Ion Iliescu l-a catalogat marti drept 'iresponsabil' pe seful statului pentru afirmatiile legate de implicarea sa in Revolutie si Mineriada. 'Nu ii e rusine? E un iresponsabil domnul Basescu daca face asemenea declaratii, si este regretabil pentru politica pe care o face. Face jocul unor provocatori ca dl Moraru (n.r. Radu Moraru) la care a fost in emisiune', a declarat pentru AGERPRES fostul sef de stat.

Presedintele Traian Basescu a afirmat luni seara, intr-o emisiune la B1TV ca Ion Iliescu 'are o responsabilitate' fata de cei care au murit la Revolutia din 1989 si la Mineriada din 13-15 iunie 1990.

'Iliescu are responsabilitatile lui (...) Oricat vrea sa apara ca ingerasul luminos al Revolutiei, Iliescu are o mare responsabilitate pentru oamenii care au murit la Revolutie ca si la Mineriada din 13-15 iunie 1990', a afirmat Traian Basescu.