"PD-L sustine reglementarea raporturilor intre puterile din stat, tinand seama de experienta unor conflicte intre diverse institutii ale statului". Anuntul a fost facut dupa sedinta Biroului Permanent al PD-L de vicepresedintele Gheorghe Flutur, care a precizat ca delegatia care va merge luni la consultarile de la Cotroceni are ca mandat sustinerea propunerilor de modificare a Constitutiei si trecerea la Parlament unicameral.

Delegatia este formata din Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga si Gheorghe Flutur. In cadrul sedintei de luni s-a hotarat si convocarea Colegiului Director National pentru luni, 22 martie, la Palatul Parlamentului. "Aici se vor aproba modificarile la statut si data Conventiei Nationale a PD-L", a precizat Flutur. "Miercuri incepe seria sedintelor de guvern itinerante, iar prima va avea loc la Iasi. Executivul va avea discutii specifice zonei, vor fi organizate intalniri cu autoritatile locale, iar ministrii vor fi prezenti in zone din Moldova pentru a discuta probleme concrete", a precizat vicepresedintele democrat-liberal.