PDL cere suspendarea lui Mircea Geoana din functia de presedinte al Senatului. Disputa a fost generata de refuzul presedintelui Camerei superioare de a supune votului solicitarea senatorilor independenti de a-si pastra locurile detinute in comisiile de specialitate.

In acel moment, liderul grupului PDL din Senat, Traian Constantin Igas, a anuntat ca PDL va initia procedura de suspendare a lui Mircea Geoana din functia de presedinte al Senatului.

"Domnule presedinte, constat ca astazi s-a intamplat un lucru foarte grav. Conform regulamentului, va trebui sa initiem procedura de suspendare a dumneavoastra din functia de presedinte, datorita faptului ca ati abuzat de calitatea pe care o aveti", a spus Constantin Igas, citat de Mediafax.

Reactia presedintelui Senatului a fost de a-l intreba pe liderului grupului PDL daca doreste continuarea lucrarilor plenului, raspunsul fiind afirmativ, astfel ca senatorii si-au reluat activitatea cu dezbaterea legii responsabilitatii fiscale.

Conform unei decizii a Curtii Constitutionale din 2005, articolul 30 de regulamentul Senatului privind revocarea presedintelui Senatului a fost declarata neconstitutional. CCR a decis la vremea respectiva ca revocarea presedintelui Senatului se poate face in doua conditii: la propunerea grupului parlamentar din care provine si in cazul in care a savarsit acte penale.

Decizia Curtii Constitutionale se refera la articolul 30 aliniatul 1 din Regulamentul Senatului care prevedea ca revocarea din functie a presedintelui Senatului poate fi propusa la cererea a minimum o treime din numarul total al senatorilor, in cel putin una din urmatoarele imprejurari: incalca prevederile Constitutiei, incalca grav sau in mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului sedintelor comune.

Miza - senatorii independenti

Plenul Senatului luase, anterior, o pauza de consultari, solicitata de grupul parlamentar PNL. Dupa reluarea sedintei, presedintele Senatului, Mircea Geoana, a anuntat ca nu va supune votului cererea independentilor de a-si pastra locul in comisiile de specialitate.

Mircea Geoana a aratat ca argumentele prezentate in cele aproximativ doua ore de dezbateri din plen au "o incarcatura politica" evidenta.

"S-a votat ordinea de zi, o speta politica complexa nu poate fi rezolvata printr-un vot in plen, astfel ca nu voi supune votului aceasta solicitare", a spus presedintele Senatului.

Senatorul Liviu Campanu, lider al grupului independentilor, ceruse, la inceputul sedintei, ca plenul sa se pronunte prin vot asupra solicitarii acestui grup de pastrare a locurilor independentilor in comisiile de specialitate, propunerea sa fiind sustinuta si de grupul senatorilor PDL.

Impotriva acestui vot s-au exprimat senatorii din grupurile parlamentare ale PNL si PSD, care au sustinut ca solicitarea independentilor este "neregulamentara" si "neconstitutionala".

In urma discutiilor in contradictoriu, liderul grupului PNL din Senat, Puiu Hasotti, a cerut o pauza de consultari pentru a decide daca se mai legifereaza sau nu in aceasta zi.

Biroul Permanent al Senatului a decis, marti, prin vot, ca senatorii care au parasit grupurile parlamentare pentru a deveni independenti sa isi piarda locurile din comisiile permanente.

Chestorul Senatului Ioan Chelaru a precizat ca Biroul Permanent a decis, prin vot, respingerea solicitarilor formulate de reprezentantii PDL ca senatorii independenti sa isi pastreze locurile in comisiile permanente.

Subiectul a ajuns in Biroul Permanent dupa ce, pe 23 februarie, Comisia juridica a decis, cu patru voturi "pentru" si trei voturi "impotriva", ca senatorii care au demisionat din grupurile parlamentare sa poata ramane in comisiile in care activau, prin majorarea numarului de membri.

Votul din Comisia juridica a fost contestat de presedintele Comisiei, Toni Grebla, care a spus ca are mandat din partea senatorului Dan Sova de a vota impotriva, desi Sova nu a fost prezent la acea sedinta.

Obiectia lui Grebla, care a argumentat ca, prin votul dat in numele lui Sova, votul ar fi fost de patru contra patru, a ajuns, pentru decizie, in Biroul Permanent.

Reprezentantii PSD si PNL in Biroul Permanent, majoritari, au respins ambele variante propuse de PDL in favoarea independentilor: atat mentinerea lor in comisiile din care faceau parte, cat si suplimentarea numarului membrilor in comisiile respective.