Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat, luni, ca pensiile mici nu pot fi impozitate, transmite Agerpres. Oficialul a calificat drept "aberatii" informatiile potrivit carora exista intentia impozitarii CAS. De asemenea, Vladescu a negat ca Romania ar fi in pericol de incetare a platilor. Ministrul a facut aceste declaratii inainte de o reuniune cu grupul PD-L din Camera Deputatilor.

"Astazi nu se pot impozita pensiile mici. Si asa sunt mult prea mici ca sa ne mai gandim si la impozitarea lor. Iar toate aberatiile pe care le-am auzit ca vrem sa impozitam CAS-urile si alte lucruri pe care le-am vazut scrise sunt efectiv aberatii', a declarat Vladescu.

Vladescu a precizat ca Romania nu e in pericol de incetare a platilor: 'Romania nu este in pericol de incetare de plati. Avem lichiditati la buget, platim pensii si salarii. Nu exista niciun fel de emotie, chiar daca dumneavoastra (n.r. - mass-media) incercati sa o creati".

Money.ro a publicat luni un interviu cu ministrul Finantelor, in care acesta declara ca toate pensiile ar trebui impozitate in Romania, motivand ca "intr-un stat civilizat, orice venit se impoziteaza". Sebastian Vladescu a declarat ulterior ca nu intentioneaza sa impoziteze pensiile, cu exceptia celor mari, care se impoziteaza deja, si nici sa organizeze o dezbatere publica pe aceasta tema. Si premierul Emil Boc a spus luni ca "nu se pune problema impozitarii pensiilor".