Presedintele PSD, Mircea Geoana, este optimist in ceea ce priveste rezultatul alegerilor de la Congresul PSD. Intrebat ce va face daca pierde alegerile, Geoana a spus: "Uitati ca este soare sus pe cer. Va fi soare si maine".

Degajat si zambitor inainte de inceperea Congresului, Mircea Geoana a dat asigurari ziaristilor ca va conduce "cu mana ferma" alegerile interne: "Am sa incerc sa conduc congresul cu o mana ferma si catre un deznodamant cat mai rapid".

Liderul social-democratilor a tinut sa sublinieze ca alegerile nu pot fi fraudate, afirmand ca "e competitie pe bune la PSD".

In ceea ce-l priveste pe Ion Iliescu, Mircea Geoana a spus ca nimeni nu-i poate lua acestuia rolul de presedinte fondator al partidului: "Este presedintele fondator. Acest lucru nu i-l ia nimeni si pentru acest lucru il vom respecta cat timp va exista acest partid".