Democrat-liberalul Sever Voinescu explica despre ce este vorba atunci cand se vorbeste despre flacara violet si despre atacurile energetice impotriva presedintelui PSD Mircea Geoana. "Daca a fost vreun atac energetic, e posibil sa fi fost acum 51 de ani, cand s-a nascut domnul Geoana", a declarat deputatul PD-L, citat de NewsIn.

"Mai multi amici mi-au sugerat sa va spun povesti SF, cum ca ne-am fi intalnit cu Golum si Jedi deodata si am fi luat, noi cei de la PD-L, raza violeta cu care ne-am dus la batalie", a atacat Sever Voinescu, dand astfel o replica la afirmatiile facute de fostul candidat PSD la presedintie si de sotia acestuia, Mihaela Geoana.

Deputatului democrat-liberal nu i-au scapat nici declaratiile deputatului PSD Nicolae Banicioiu, care a anuntat ca vrea sa ancheteze desfasurarea confruntarii finale dintre Traian Basescu si Mircea Geoana, pentru ca a vazut acolo persoane "dubioase", "mari specialisti in parapsihologie". "Eu sunt gata sa cer o comisie de ancheta. Simt ca domnul Radu Stroe l-a bombardat energetic pe tanarul meu coleg (Honorius Prigoana, n.red) si culoarea puloverului (Stroe avea in seara alegerilor un pulover mov, n.red), este o dovada", a raspuns fostul purtator de cuvant al lui Traian Basescu.

"Va dati seama ce s-ar fi intamplat daca un om care gandeste asa ar fi ajuns presedintele Romaniei? Daca un om care spune ar fi ajuns presedintele Romaniei, va dati seama in ce situatie de vulnerabilitate ne-am fi aflat", a incheiat Sever Voinescu.

Replica democrat-liberalului vine dupa ce, in urma cu o zi, Mihaela Geoana a declarat ca este aproape sigura ca sotul sau a fost "atacat energetic" in timpul dezbaterii finale dinaintea alegerilor prezidentiale: "Cred ca a fost atacat energetic foarte mult, erau chiar in sala oameni care lucrau la acest lucru. Nu stiu daca e o teorie sau alta, dar era pur si simplu paralizat, n-a fost tot timpul, au fost anumite bucati, care erau probabil decisive. Cred eu, e o parere personala. Cred ca el le-a simtit atunci. Vreau sa spun ca am simtit foarte mult eu personal, nu aveam energie, nu ma puteam concentra, nu puteam face lucruri, nu eram eu", a explicat Mihaela Geoana.