Vasile Dancu considera ca PSD are nevoie de o dezbatere interna serioasa si de o reformare pentru a iesi din "fundatura" si "groapa istoriei" in care se afla. Dancu mai spune ca Adrian Nastase are dreptate cand spune ca PSD este mai prost organizat decat PDL si ca nu va iesi repede din opozitie.

Dancu spune ca daca partidul "se va structura pentru opozitie" va insemna ca "nu gastile sunt importante, nu cine da bani la partid trebuie scos in fata", ci trebuie promovati intelectualii si oamenii care au o imagine publica buna.

"Adrian Nastase are dreptate. Se vede ca atunci cand esti mai indepartat de nucleul de putere al partidului vezi mult mai bine, ai o perspectiva mult mai larga decat din interiorul conducerii. Va trebui sa aiba loc o dezbatere si o analiza viitoare a partidului. Este clar ca PSD deja se afla, in afara unor mici perioade in care a fost, transparent sau netransparent, la putere, de doua mandate in opozitie, in care nici nu a reusit sa faca o opozitie destul de consistenta astfel incat sa isi recreeze brandul", a afirmat Vasile Dancu, membru al Grupului de la Cluj din PSD, citata de Mediafax.

Acesta crede ca, in viitor, PSD nu ar trebui sa se ocupe de "decapitari", ci de o analiza serioasa a situatiei partidului.

"Nu este important sa ne ocupam de Mircea Geoana sau de echipa din jurul lui, este importanta o analiza realista. Faptul ca Adrian Nastase spune acum aceste lucruri inseamna ca vrea sa declanseze o dezbatere serioasa in partid. Dar nu ajunge doar o dezbatere, pentru ca am mai avut in PSD dezbateri cu idei interesante, care, dupa ce am iesit din intalnirile interne, au fost uitate", a subliniat Vasile Dancu.

Sociologul a mentionat ca analogia facuta de Adrian Nastase intre PSD si PDL este corecta din punctul de vedere al functionalismului politic, problema fiind cea a "structurarii in opozitie a PSD".

Liderul PSD Adrian Nastase sustine, intr-o postare pe blog, ca, din 2004, partidul s-a destructurat organizatoric, si-a pierdut combativitatea si a devenit o formatiune mica, "de rangul doi", fata de care PDL, "exceptand excesele antidemocratice si lipsa de ideologie", este mai bine organizat.

Potrivit lui Nastase, orice discutie despre viitorul partidului trebuie sa inceapa de la faptul ca pe 6 decembrie 2009 partidul a pierdut alegerile prezidentiale "si, in felul asta, s-a plasat, pentru macar trei ani, in opozitie".