Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, marti, revocarea interdictiei impuse omului de afaceri Costel Casuneanu de a parasi localitatea, informeaza Realitatea Tv. Astfel, instanta suprema a admis cererea lui Casuneanu impotriva masurii preventive impuse de procurorii DNA. Hotararea poate fi atacata cu recurs.

In urma cu o saptamana, Costel Casuneanu a fost pus sub invinuire de procurorii DNA, pentru cumparare de influenta. Cunoscutul om de afaceri este cercetat in acelasi dosar in care senatorul PSD Catalin Voicu este cercetat pentru trafic de influenta, iar judecatorul Florin Costiniu, presedintele Sectiei civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru complicitate la aceasta infractiune. La iesire de la audieri, Casuneanu a declarat ca este prieten cu senatorul Catalin Voicu, dar ca nu il cunoaste pe Florin Costiniu.