Reprezentantii PDL si cei ai UDMR, reuniti sambata dupa-amiaza, au finalizat protocolul de guvernare. Tot sambata, presedintele Traian Basescu s-a intalnit cu liderii celor doua formatiuni, Emil Boc si Marko Bela. PDL si UDMR au nominalizat deja ministrii ce ar urma sa faca parte din viitorul Cabinet. Lista acestora, ca si programul de guvernare, ar putea fi depuse duminica la Parlament.

  • "Se lucreaza la finalizarea programului Guvernului, am finalizat protocolul de guvernare si regulamentul de functionare a coalitiei. In ce priveste protocolul de guvernare, cât mai repede il vom face public, contine proiectele de legi cu care suntem acord si vrem sa fie adoptate, referitoare la descentralizare, reforma, agricultura, dezvoltarea infrastructurala, largirea drepturilor minoritatilor, numai ca principii. Include si discutia referitoare la proiectul legii minoritatilor, am discutat si in continuare vom face eforturi pentru adoptarea acestuia", a declarat Marko Bela, citat de Mediafax.

In ceea ce priveste regulamentul de functionare a coalitiei de guvernare, presedintele UDMR a precizat ca s-a stabilit ca se vor lua decizii intr-un consiliu al coalitiei, format din sapte persoane, iar in cazuri urgente, doar din cei doi presedinti, ai PDL si UDMR, adica Emil Boc si Marko Bela.

  • "Si cu domnul Basescu am avut o scurta vizita de curtoazie, o discutie scurta. Cred ca e foarte bine sa ne intalnim inainte de formarea Guvernului", a declarat Marko Bela, refuzand insa sa ofere alte detalii.
  • "Acum, prima urgenta este sa avem un Guvern si un program de guvernare. Cred ca este posibil sa avem un nou Guvern chiar si inainte de Craciun", a incheiat el.

Democrat liberalii vor conduce 8 ministere in noul Executiv: Ministerul Administratiei si Internelor (Vasile Blaga), Ministerul Economiei si Comertului (Adriean Videanu), Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (Radu Berceanu), Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (Elena Udrea), Ministerul Comunicatiilor (Gabriel Sandu), Ministerul Educatiei (Catalin Croitoru), Ministerul Agriculturii (Orest Onofrei) si Ministerul Muncii (Mihai Seitan).

UDMR va detine 4 portofolii in noul Cabinet: un post de vicepremier (Marko Bela), Ministerul Sanatatii (Cseke Attila), Ministerul Mediului (Laszlo Borbely) si Ministerul Culturii (Kelemen Hunor).

Liderul grupului independentilor din Parlament, Gabriel Oprea, ar putea conduce Ministerul Apararii, in timp ce Sebastian Vladescu este cel mai vehiculat nume pentru Ministerul Finantelor, iar Teodor Baconski - pentru Ministerul de Externe.

Stirea se actualizeaza