Vasile Puscas (PSD): Contestarea alegerilor este jenanta si va ridica semne de intrebare din partea UE

de Redactia Stiri     HotNews.ro
Marţi, 8 decembrie 2009, 17:16 Actualitate | Politic


Social-democratul Vasile Puscas declara ca faptul ca se ajunge la contestarea alegerilor prezidentiale este jenant pentru un stat european si ca acest demers va ridica semne de intrebare din partea UE privind bunul mers democratic in Romania, transmite Agerpres.

"Faptul de a se ajunge la contestarea alegerilor intr-un stat european este de-a dreptul jenant, deoarece ar demonstra grave probleme in ce priveste procesul democratic din tara respectiva. Este cat se poate de evident ca vor fi multe semne de intrebare privitoare la modul in care Romania ca stat membru al UE aplica setul de criterii politice si democratice", a declarat, marti, pentru AGERPRES, Vasile Puscas.

Fostul negociator sef sustine ca solicitarea privind contestarea alegerilor prezidentiale va fi foarte atent monitorizata de institutiile europene.

"Se va monitoriza foarte atent si de catre statele membre si de catre institutiile europene si internationale modul cum se gestioneaza aceasta solicitare, care este - inca o data spun - regretabila si jenanta ca s-a ajuns aici si se va pune in ecuatie modul in care functioneaza si statul de drept in Romania, modul cum legea este aplicata, care sunt efectele ei in plan social si cetatenesc si, nu in ultimul rand, se va avea in vedere de catre toate statele membre si de catre institutii o evaluare a capacitatii Romaniei de a demonstra abilitati si disponibilitati parteneriale in procesele si politicile europene", a mai spus Puscas pentru Agerpres.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















10830 vizualizari

  • +36 (38 voturi)    
    Era si timpul (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:18)

    Alt DAN [anonim]

    Era si timpul sa mai apara si psd-isti normali la cap.
    • -15 (29 voturi)    
      Gata, o taie ? (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:57)

      Mirel [anonim] i-a raspuns lui Alt DAN

      Vrea Puscas sa migreze la pdl, cumva? Ca asa miroase din ceea ce spune...
      • +20 (20 voturi)    
        E nevoie de Puscas in PSD (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:16)

        bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui Mirel

        Trebuie cineva credibil si profesionist care sa stearga geamul spre Europa dupa dupa ce liderii din tara arunca in el cu rahat. Asta a fost rolul lui si cind a negociat aderarea Romaniei la UE.
    • +10 (12 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:07)

      [anonim] i-a raspuns lui Alt DAN

      • -6 (8 voturi)    
        Europa (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:41)

        George [anonim] i-a raspuns lui

        Putin imi pasa mie de ce zice UE. Fiindca sunt convins ca nici europenilor nu le pasa de mine. Eu vreau ca alegerile sa fi fost corecte, si se pare ca nu au fost asa...
        • +2 (4 voturi)    
          zau, mai, p(r)ostacule? (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:44)

          Doboritorul de Bizoni [utilizator] i-a raspuns lui George

          si cine le-a fraudat?
          • 0 (2 voturi)    
            Momentan... de PDL (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:18)

            George [anonim] i-a raspuns lui Doboritorul de Bizoni

            Fiindca exista doar sesizarea PSD-ului in aceasta privinta. Si sa nu astepti ca si PDL sa reclame ceva fiindca ar insemna sa-si taie singuri craca pe care s-au cocotat, astfel prin recunoastere reciproca, alegerile s-ar relua.
          • +2 (2 voturi)    
            Cum cine? (Marţi, 8 decembrie 2009, 20:21)

            VIVA [anonim] i-a raspuns lui Doboritorul de Bizoni

            PSD! - sa ne lase cu tampeniile si sa-si recunoasca propriul esec! Nu pot sa iert faptul ca am primit zilnic la cutia postala mesaje anti_PDL...lucru care mi-a intarit si mai mult convingerea ca acest partid cu conducatorii lui iubiti, nu merita sa conduca tara. Geoana, tu citesti mesajele noastre? Tu nu vezi ca esti huiduit de tot poporul? Tu crezi ca esti singurul care detine probe, care oricum sunt mincinoase? noi suntem oamenii de pe strada care am votat curat, fara a primii in schimb nici macar un pix portocaliu! Ar trebui sa se tina cont si de vocile noastre, iar CC-ul sper sa fie corect si sa nu incline balanta in favoarea celor pe care ii simpatizeaza(adica psd)
        • +3 (3 voturi)    
          calomniaza,calomniaza (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:25)

          maolina [utilizator] i-a raspuns lui George

          poate mai ramane ceva.Asta este strategia de rahat a PSD-ului,.Nici ei nu cred in chestia cu frauda masiva, dar trebuie sa aiba un leit-motiv pentru urmatorii 5 ani ca sa dea in Basescu
      • +3 (3 voturi)    
        corect (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:43)

        Laurentiu [anonim] i-a raspuns lui

        Atat timp cat PSD-ul graviteaza in jurul nucleului Vanghelie, Hrebenciuc et co nu va mai putea emite pretentii de la electoratul roman. Sa se reformeze mai intai pentru a putea castiga alegerile viitoare.
      • 0 (0 voturi)    
        PE CE (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:29)

        sabo [utilizator] i-a raspuns lui

        va bazati?
    • +4 (4 voturi)    
      De cate ori apare cate o persoana (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:22)

      Mihaela [anonim] i-a raspuns lui Alt DAN

      de bun simt ca Vasile Puscas, Diaconescu ma mir ce cauta in PSD!
    • +2 (2 voturi)    
      Puscas (Miercuri, 9 decembrie 2009, 14:32)

      Luk [utilizator] i-a raspuns lui Alt DAN

      E unul dintre cei mai buni politicieni si experti de la externe.

      De aia n-o sa ajung niciodata in varful partidului: e mult peste oricare de acolo...
    • +1 (1 vot)    
      cred ca (Miercuri, 9 decembrie 2009, 14:45)

      Luk [utilizator] i-a raspuns lui Alt DAN

      nu se intelege corect o treaba:

      Sunt cativa in PSD care nu-si permit inca 5 ani: Iliescu,
      Geoana,
      Hrebe,
      Gusa.

      PSD isi permite, a mai fost acolo. PSD poate pierde chiar si 10% ramanand, totusi, un partid de care trebuie sa se tina seama cand se fac analizele politice.

      PSD poate face opozitie, poate participa la guvernare peste 2-3 ani, poate face multe.

      Pentru tovarasul Iliescu, 5 ani inseamna foarte mult, prea mult. Inseamna Belu sau Ghencea Militar (nu-i doresc, mi-ar placea sa traiasca 120 de ani, o ironie la decizia executiei de Craciun, stie el...).

      Nastase s-a prins imediat: "tatuca se duce, il inlocuiesc pe Geoana si am sanse sa conduc PSD macar 10 ani."

      Pentru Iliescu si ai lui, inca 5 ani e mult prea mult. Vor muri politic, definitiv si irevocabil.

      Ca o ironie, pe Iliescu l-au ucis tot timisorenii, cei care l-au matrasit si pe Ceausescu. Asta-i un soi special de Justitie Divina!

      Pentru asta si pentru decembrie '89, va multumesc!
  • -21 (29 voturi)    
    Pai daca (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:19)

    giga [anonim]

    Basescu e conflictual ? Sau nu e el, sunt altii ?
    • -3 (13 voturi)    
      corect?... (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:59)

      Mirel [anonim] i-a raspuns lui giga

      Rezultatul sa ramana asa cum e, mi se pare corect, asta e democratia.
      Eu am alta propunere, de maxima decenta: pentru ca tot a spus Base de curand, la un tv serios, ca nu si-a atins scopul separarea alegerilor parlamentare de cele prezidentiale, propun ca acest mandat recent castigat sa aiba o durata de numai 3 ani, iar in 2012 sa se faca impreuna alegerile parlament-presedinte.
      Cu ocazia aia se va reduce si numarul de parlamentari si se va face si o economie ENORMA de bani din buget, care altfel vor fi risipiti dupa alti 2 ani.

      Iese si calculul: 5+3=8 ani, adica atata cat ar fi avut, legal, in doua mandate normale, daca nu se experimenta aceasta separare de scrutinuri.

      Si mai mult: in acest mod, presedintele ne arata cum ii pasa lui de statul care e greu de sustinut de cetatean si cum se pot face economii de milioane de euro in folosul nostru, al cetatenilor care l-am votat cu dragoste !
      • 0 (2 voturi)    
        Basescu asta a si propus in precampanie (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:18)

        bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui Mirel

        Ar servi si PDL la parlamentare, doar daca nu isi dau cu stingul in dreptul ca PSD cu Geoana.
      • 0 (4 voturi)    
        un comunist ratacit (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:27)

        un comunist [anonim] i-a raspuns lui Mirel

        Gandeste-te la urmatorul exemplu.

        Mergi la baca si iei un credit cu dobanda de 10%.
        Dupa ce semnezi contractul cu banca, reprezentantul acesteia te anunta ca dobanda s-a marit la 50%. Ti se pare corect?
        • 0 (2 voturi)    
          pardon... (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:48)

          Mirel [anonim] i-a raspuns lui un comunist

          Comparatia ta e ca nuca in perete, desigur...

          Eu vorbeam de reduceri de cheltuieli cu statul, ca doar asta s-a urlat din toti plamanii ca e adevaratul scop al celui de-al doilea mandat.

          Totul cu gandul la popor !

          Nu e nimic deplasat in ceea ce am spus, dimpotriva... dar nici nu ma asteptam sa ma aprobe talibanii oranj si in special baietii ”de la butoane” care posteaza pe aici de dimineata pana seara, gratis desigur...

          va salut :)
      • 0 (2 voturi)    
        Mai bine i se mai adauga 2 ani (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:38)

        Ionel [anonim] i-a raspuns lui Mirel

        Si s-ar face reducere si sub domnia lui clasa politica se va curata si mai mult de jeguri.
  • -21 (27 voturi)    
    Talibanii (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:21)

    OVE [anonim]

    Altul care va fi injurat acum de sute de talibani portocalii. Am senzatia ca peste 20 de ani, cand se va incerca impunerea legilor musulmane sharia la noi in tara, vor exista talibani care sa o faca.
    • +2 (2 voturi)    
      Sa sanctionezi prostia nu e talibanism! (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:55)

      un trecator [anonim] i-a raspuns lui OVE

      Ca sa stii de ce primesti minusuri!
      Si daca portocalii sunt talibani... si Basescu e dictator tu judeci in mod grav gresit!

      Ma suprinde cum intoarceti orice argument, legitimat de o parte, il preluati si-l aruncati celorlalti . De pilda: 1.Basescu - comunist, arunca tara 20 de ani in urma! (e fix ceea ce i se reproseaza gastii de nomenclaturisti care formeaza mare parte din clasa politica ce a format Alianta contra Basescu)

      2. ura picurata si cultivata cu grija timp de 5 ani impotriva lui Basescu de catre televiziuni, da` roade de cele mai stranii, de ajung portocalii sa fie "talibani" cand cei care spumega si delireaza sunt fix celilalti. E fascinant cum e preluata o minciuna de catre oameni slabi, care nu gandesc de unii singuri in probleme grave, si apoi cred acea minciuna si mai mult, gasesc motive sa o indreptateasca, si sa-si justifice sentimenul de ura creat artificial. Aici e chiar interesant. Oameni care mai intai urasc (pentru ca au cascat gura prea mult la tembelizor) si pe urma isi justifica "ura politica" prin absolut orice, inclusiv prin argumentele adversarilor, preluandu-le pe nemestecate.

      E deja prea mult, da` se poate lejer continua.
      Sanatate!
      PS: La cap mai intai!
      De aia am si votat Basescu!
  • +16 (20 voturi)    
    Clar! (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:21)

    flo [anonim]

    Ca e jenant si penibil dar cum sa inteleaga dinozaurii fara creier asa ceva?
  • +22 (24 voturi)    
    "Frauda" (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:21)

    banateanul [anonim]

    Tot respectul pentru acest domn care nu stiu ce cauta intr-un partid de GUNOAIE ordinare, precum PSD. Ar fi bine sa-l paraseasca. S-o faca repede.
  • +3 (5 voturi)    
    au inceput (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:22)

    Oarecare [anonim]

    (null)
  • +28 (28 voturi)    
    Domnule Puscas (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:22)

    cristi [anonim]

    spuneti-i asta si copilasului gionel..se pare ca el e plecat cu sorcova
  • -7 (13 voturi)    
    Cum sa nu ! (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:22)

    Catalin [anonim]

    Cum sa nu. Cand s-au renumarat voturile in Florida, SUA ne-am ridicat toti semne de intrebare...si a fost si destul de jenant.
  • -9 (17 voturi)    
    huh? (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:23)

    liviu_ [utilizator]

    "va ridica semne de intrebare din partea UE" ???
    sa fim seriosi... aia stiu mai bine ca noi si voi ce se intampla in tara asta numai ca nu spun si nu ii intereseaza
    • -1 (1 vot)    
      nu-i intereseaza si de-aia stiu mai bine? (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:32)

      stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      ...n-am inteles prea bine logica ta: daca stiu, inseamna ca-i intereseaza.
    • 0 (0 voturi)    
      oare care este diferenta (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:32)

      maolina [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      dintre banii luati pentru sustinerea bugetului de la FMI si cei imprumutati de la banci.De 3 luni PSD-ul in principal face totul sa aduca tara in faliment.Cretinu ala de geoana pe care atat il cocolositi trebuie sa stie ca bugetarii au inghitit galusca cu 15% din salariu pe 2 luni, dar daca si in ianuarie se va repeta asta, poate se trezesc cu sindicatele in strada care ,culmea vor striga impotriva opzitiei
  • +8 (10 voturi)    
    de rasul lumii (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:23)

    nameall [anonim]

    oricum suntem de ras
  • +7 (9 voturi)    
    si ce e mai jenant (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:24)

    srt [utilizator]

    E ca UE va vedea cu ochii ei cate dovezi poate sa duca un camion romanesc.
  • +16 (20 voturi)    
    asa ne baga PSD in rahat (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:24)

    tita [anonim]

    d-abia asteapta PSD ul sa ne critice Uniunea Europeana si sa rada toata lumea de noi

    sunteti ca ciuma!!!
    Sa se mai voteze odata asa va obtine Geolica 10 maxim
    • +2 (4 voturi)    
      ei... (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:22)

      lulu [anonim] i-a raspuns lui tita

      stai linistit ca oricum Basescu o sa fie vinovat.Pt ca o sa le dea curtea constitutionala cu dovezile in cap, el e de vina pt tot, stiti ca iarna asta o sa fie o iarna calduroasa? da asa e tot basescu e de vina. De ce? SIncer nu stiu insa asa ne-a invatat partidul ca el e de vina pt tot. e si o parte amuzanta pr mine in toate astea, chiar nu pot sa mi-l scot pe geoana din minte cum tzopaia ca un descreierat,el chiar a crezut :))))))))))))))))))
    • 0 (4 voturi)    
      propunerea mea (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:27)

      Mirel [anonim] i-a raspuns lui tita

      Ca sa ne respecte si Europa, si lumea toata eu zic asa:
      Sa ramana cum e, mi se pare corect, asta e democratia.
      Dar am alta propunere, de maxima decenta: pentru ca tot a spus Base de curand, la un tv serios, ca nu si-a atins scopul separarea alegerilor parlamentare de cele prezidentiale, propun ca acest mandat recent castigat sa aiba o durata de numai 3 ani, iar in 2012 sa se faca impreuna alegerile parlament-presedinte.
      Cu ocazia aia se va reduce si numarul de parlamentari si se va face si o economie ENORMA de bani din buget, care altfel vor fi risipiti dupa alti 2 ani.

      Iese si calculul: 5+3=8 ani, adica atata cat ar fi avut, legal, in doua mandate normale, daca nu se experimenta aceasta separare de scrutinuri.

      Si mai mult: in acest mod, presedintele ne arata cum ii pasa lui de statul care e greu de sustinut de cetatean si cum se pot face economii de milioane de euro in folosul nostru, al cetatenilor care l-am votat cu dragoste !
      • +2 (2 voturi)    
        Specificam; (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:37)

        maolina [utilizator] i-a raspuns lui Mirel

        1. mandatul de 5 ani a fost bagat cand era Nastase prim-ministru
        2.Sectiile speciale au fost bagate de Nica cand era ministru de interne
        3.Turismul electoral a fost inaugurat la greu in 2004 cand le-a organizat PSD-ul
        4.La cati reprezentanti de partid au fost in sectiile de vot, mai sigur ca precis frauda a fost facuta de toti ceilalti mai putin PDL(care mai mult de 1 om nu avea cum sa aiba)
        5.fraudele"la greu" trebuiau reclamate duminica in timpul votarii
  • +23 (25 voturi)    
    Bravo Puscas ! (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:25)

    Camelia [anonim]

    Toata stima pt declaratia dvs, d-le Puscas ! Ma bucur ca in PSD exista si oameni de calitate,ca dvs.Pacat ca n-ati avut nici o sansa sa fiti dvs nominalizat pt functia suprema in stat...numai un "mitic"...chiar daca e prostanac.Sint simpatizanta de dreapta dar nu pot sa nu salut atitudinea dvs.Va face cinste !
  • +16 (16 voturi)    
    Pai (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:26)

    dami365 [utilizator]

    daca tot au intrat in rahat s-o faca de tot!!!!!!!
  • +13 (17 voturi)    
    ce joc face psd? (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:26)

    cipi [anonim]

    mai, dati-l jos pe geoana ca va face de kko.
    noi toti stim ca e prostanac si saritor mai nou.
    romania se va rupe...asta vor psd si udmr.
    romania papapapapa, o sa avem alta tara, tara pe care o vrem. veti intra in ardeal pe baza de pasaport iar cetatenie nema.
  • +11 (15 voturi)    
    HA? (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:27)

    Andrei [anonim]

    Multa vorbarie goala si nimic concret. De ce nu ai spus-o pe aia dreapta ca PSD-ul destabilizeaza tara?
  • +14 (18 voturi)    
    clara treaba (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:28)

    Tomis [utilizator]

    Abia astept reluarea alegerilor, sa avem inca un tur de alegeri la care prostanacul sa se lafaie si sa tzopaie cu 30%. Daca pana si unul de-al vostru, pesedist, va spune ca sunteti prosti, de ce insistati in prostia voastra? Nu va mai trebuie nici liniste, nici stabilitate, nici proiect politic, nici nimic; vai de capul celor care v-au votat, ca au crezut minciunile voastre.

    Problema cu romanii este ca uite repede, asa cum au uitat repede coalitia celor 322 si ticalosiile parlamentarilor PSD-PNL, si au inceput sa-si lase creierele la spalat celor de la Antena3 si Realitatea. Scorul ar fi fost mult mai categoric in favoarea lui Basescu daca romanii ar fi fost mai lucizi, precum cei din diaspora.
    • -7 (11 voturi)    
      raspuns (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:54)

      catalin060666 [anonim] i-a raspuns lui Tomis

      cred ca din america se vede mult mai bine moaca lui basescu..sa traiasca zilnic cu clovnul pe ecran si mai vedem cum ar vota..
      • 0 (0 voturi)    
        intrebare (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:08)

        Tomis [utilizator] i-a raspuns lui catalin060666

        Atunci cand te uiti la televizor, la ce posturi si emisiuni te uiti? Daca te uiti pe internet la televizor la ce posturi si emisiuni te uiti?

        Intreb de curiozitate si astept un raspuns sincer.
  • +15 (17 voturi)    
    si uite asa... (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:28)

    carmabox [utilizator]

    au inceput pesedistii sa-si dea bate-n cap. Nastase+Mitrea+Puscas &co dau la geoale lui Hrebe, Ilici, Vanghelie &co. Bravos fratilor, macar incepeti sa va scuipati intre voi, ca pe noi ne-ati scuipat destul.
  • +16 (16 voturi)    
    D-le Puscas, cu un Gusa -omul lui Magureanu (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:29)

    Eneas [anonim]

    si omul rusilor, cu un Geoana , omul rusilor , cu un Dragnea care a facut turism electoral la maxim ,cu Hrebe care a influentat institutele de sondaj si tot hotul striga hotii? chiar vroiau sa fie toti romanii fraierii lor ,mai ales cei care au plecat din Romania , pentru a fi liberi ?
    PSD ul e partid sau este o facatura comunista ?
    • 0 (0 voturi)    
      da (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:50)

      Mirel [anonim] i-a raspuns lui Eneas

      Sa ramana asa cum e, mi se pare corect, asta e democratie.
      Eu am alta propunere, de maxima decenta: pentru ca tot a spus Base de curand, la un tv serios, ca nu si-a atins scopul separarea alegerilor parlamentare de cele prezidentiale, propun ca acest mandat recent castigat sa aiba o durata de numai 3 ani, iar in 2012 sa se faca impreuna alegerile parlament-presedinte.
      Cu ocazia aia se va reduce si numarul de parlamentari si se va face si o economie ENORMA de bani din buget, care altfel vor fi risipiti dupa alti 2 ani.

      Iese si calculul: 5+3=8 ani, adica atata cat ar fi avut, legal, in doua mandate normale, daca nu se experimenta aceasta separare de scrutinuri.

      Si mai mult: in acest mod, presedintele ne arata cum ii pasa lui de statul care e greu de sustinut de cetatean si cum se pot face economii de milioane de euro in folosul nostru, al cetatenilor care l-am votat cu dragoste !
  • +7 (11 voturi)    
    Jenantii (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:29)

    petru [anonim]

    Numai "jenantii" de la PSD care nu stiu sa piarda si nu inteleg ca poporul este seful statului pot sa faca asta...numai ei pentru ca nu stiu ce sa mai faca ca sa invinga vointa poporului...sar oricum nu au nici o sansa si ar trebui sa le fie mai rusine...dar astia nu se simt...
  • +10 (12 voturi)    
    in sfirsit (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:29)

    clujeanca [anonim]

    In sfirsit iata si vocea ratiunii
  • +12 (14 voturi)    
    Contestare (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:30)

    Stefan [anonim]

    Exista oameni in PSD ca d-nul Vasile Puscas si nu numai minti infierbintate ca : Nica, Dragnea, Hrebenciuc, Vanghelie, Geoana, etc. De ce nu sunt ascultati !! Daca vorbesc de fraudare sa analizeze si ce a facut Mazare aici la Constanta si ar trebui sa le fie rusine !! Mare rusine celor din PSD care nu stiu sa piarda sau vor sa ne duca spre RUSIA ???!!!
  • +11 (13 voturi)    
    Cind serea in sus (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:30)

    Lucianmotzul [anonim]

    Prostanacul nu era fraudare ,mai imbecililor si prostanaci nu vedeti ca alegerile se cistiga dupa numararea voturilor si nu dupa exit poluri pt aste au eroare 2-3%.Dl puscas ardelean cu picioarele pe pamint judeca .Voi prosostanaci candidati dupa EX POl ,si Iliescu va spus ca trebuia sa asteptati sa se numere VOTURILE .CARE DIN VOI A FRAUDAT MAI MULT NICI VOI NU STITI ,dar stiti fff bine sa incurcati lucrurile si dupa ce a-ti furat tara 12 ani acest PSD = PCR mai vreti ,dar nu va mai merge nenorocitilor .Pnl se va scinda iar voi veti dispare in urmatori 5 ani de pe scena politica,inpartiti in mai multe partidulete .
  • +11 (11 voturi)    
    pacat (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:31)

    delia [anonim]

    Pacat ca acest om destept nu are un loc pe masura in psd...
    • +5 (7 voturi)    
      Păi normal! (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:48)

      mamacerghida [utilizator] i-a raspuns lui delia

      Oameni ca Dl. Pușcaș ca Dâncu sau Rus, nu au ce căuta alături de Van Ghelye, Hrebe, Năstase, Geoană sau Dragnea... Practic sunt incompatibili

      Stimate Domnule Pușcaș, România are nevoie de o stânga autentică, social-democrată în spirit european. PSD-ul este orice numai social-democrat nu.
      • +1 (1 vot)    
        Nu aduc voturi (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:23)

        bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui mamacerghida

        Vanghelie a cistigat primaria si cind a codnidat ca EBA, "independent". Uitati-va cum sta Rus cu voturile la el, la Cluj. Pe Puscas nu l-ar vota mai nimeni, unii ca e pesedist, ceilalti ca nu il inteleg ce limba vorbeste.
  • +12 (14 voturi)    
    LIVIU DRAGNEA (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:31)

    MIRELA [anonim]

    In momentul anuntarii rezultatelor exit-polurilor domnul L.Dragnea era in spatele domnului Geoana si nu s-a vazut nici o urma de bucurie pe fata lui.Oare stia el ceva?
    Acum a devenit un contestatar inrait.
    Problema e cine a furat mai mult.
    • +7 (7 voturi)    
      Nu e asta Mirela (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:53)

      mamacerghida [utilizator] i-a raspuns lui MIRELA

      Știi la ce medita atunci musiu Dragnea?! La câte sute de mii de euroi din teșchereaua personală au fost aruncațe pe apa sâmbetei......

      Normal că știa ce nu știa Prostănacu-Țopăilă. Practic, deși pare padaoxal, acum pesediștii îl execută pe Geoană, pentru că acesta își va pierde și ultima brumă de credibilitate...
    • +2 (4 voturi)    
      treaba aia cu "a treia convine" (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:53)

      mircea [anonim] i-a raspuns lui MIRELA

      merge pe maidanul din fata blocului, unde bat copii mingea.

      isi mai aduce cineva aminte de asta. :)

      concluzia: PSD a dat in mintea copiilor.
  • +10 (14 voturi)    
    psd, antonescu... nulitati! (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:31)

    Nik [anonim]

    jeguri care nu stiu sa piarda... asta sunt psd-istii, pnl-istii, si toata alianta lor care vor sa conteste! se mira cum de au pierdut, avand in spate o asa alianta de multe partide, o gramada de trusturi de presa, televiziuni mincinoase si manipulatoare, filmulete trucate, sondaje false, acorduri peste acorduri, plus masinaria veche de fraudat pe care o au, dupa cum zicea si ponta!!! =))) ati pierdut pt ca sunteti prosti! pt ca si-a dat lumea seama ca sunteti nulitati!
    in campanie prostanacul declara ca subventioneaza pe toata lumea! ca demareaza chestii, ca etc si etc! demagogie! s-a prins lumea ca-s doar minciuni! la fel l-a luat gura pe dinainte si cu cei 20mii de euro dati celor care se intorc din spania sau de unde se intorc, si incep o afacere in romania! apa de ploaie! dadeai din buzunarul tau mai securistule?!
    v-a batut Basescu de v-a rupt, si acum nu va cade bine lucrul asta! ce nu va e clar? S-A SATURAT LUMEA DE VOI, NU VA VREA, NU INTELEGETI???
  • +10 (14 voturi)    
    jena (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:31)

    alpha [utilizator]

    hidra comunista nu cunoaste cuvantul jena.stie doar ca nu i-a reusit sa castige desi a folosit TOT arsenalul posibil.natiunea romana a spus a 2-a oara NU comunismului,la 20 de ani distanta !
  • +9 (11 voturi)    
    ce va spune CC (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:31)

    slider [utilizator]

    Peste o saptamana eu cred ca declaratia curtii constitutionale va suna astfel :

    S-au constata o serie de nereguli , cei vinovati vor fi deferiti justitiei.Volumul neregulilor nu sunt de natura sa influenteze rezultatul scrutinului si cel mai important nu se poate stabili daca nereguluile au fost de natura sa influenteze rezultatul PSD sau rezultatul PDL.
  • +6 (10 voturi)    
    aha! (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:32)

    calin [anonim]

    Nu ati vrea voi asa un pic sa scoateti si Romania din UE? Nemernicilor!
  • +7 (9 voturi)    
    De asta vrea geoana desfiintarea ANI ? (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:33)

    gibi [utilizator]

    Acum am priceput de ce Geoana al vostru zicea ca vrea sa desfiinteze ANI.
    Aha ... se leaga niste lucruri
  • +7 (7 voturi)    
    Nu inteleg bine (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:33)

    Silver Silviu [anonim]

    Recunosc ca nu inteleg prea bine ce anume vrea sa spuna dl. Puscas: ca e jenant (desi justificat) ca aceste alegeri trebuie contestate, ca e jenant ca ele sunt contestate in mod nejustificat, sau ca e jenant ca sunt contestate deoarece, desi contestarea e justificata, totusi ar fi mai bine ca ea sa nu fie facuta, de dragul "imaginii Romaniei"?
    Poate ma lamureste si pe mine cineva!
  • +5 (9 voturi)    
    Are dreptate (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:35)

    Dindamaroaia [anonim]

    Dar de ce nu i-o spune lui Geoana ?
    Pesedeii sau scrantit la cap.
  • +8 (10 voturi)    
    psd (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:35)

    ardelean [anonim]

    Sa fie o intamplare oare ca reprezentantii PSD din Ardeal sunt singurii din partidul ala care parca au cap pe umeri nu doar ca sa nu ii ploua in gat....
    Idiotii astia risca sa provoace daune imense tarii doar ca sa ajunga Geoana presedinte....nesimtiti dar e destul de greu sa ii acuzi ca ar avea bun simt...
  • +6 (8 voturi)    
    PSD nu-i pasa de altii, ci doar de sine (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:35)

    Andrei [anonim]

    Chiar daca a pierdut alegerile, PSD trebuie sa continue indoctrinarea cum ca albul este tot una cu negrul. Vezi Geoana care clameaza "am cistigat" la o zi dupa rezultatele finale provizorii.

    PSD mai trebuie sa faca toate demersurile ca sa invrajbeasca oamenii. Fara sa tina cont de lege, de bun simt sau de existenta consecintelor negative ...
  • +9 (9 voturi)    
    Contestare (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:36)

    Anon [anonim]

    Contestarea alegerilog nu e ceva neobisnuit in Romania; PRM face asta la fiecare alegere. Urez si PSD-ului la fel de mult succes!
  • +5 (7 voturi)    
    aha... (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:36)

    Andreea [anonim]

    N-ar fi mai corect din partea lor sa admita ca ei pun statul roman in situatia asta delicata prin neacceptarea rezultatului alegerilor? Eu personal nu cred ca a fost asa de mare frauda sau disproportia de mita electorala incat sa se justifice demersul lor, demers care blocheaza politic si legislativ romania si o pune in situatie jenanta fata de UE. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca sifonarea imaginii si blocajul vor fi puse tot pe seama lui Basescu, indiferent de rezultatul unei eventuale renumarari a voturilor. Cu alte cuvinte, au numai de castigat ei din asta, insa periclitand imaginea tarii pe care sustin ca vor sa o protejeze si sa o ajute sa se dezvolte...
  • +8 (10 voturi)    
    Adevarat, Domnule Puscas (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:36)

    Mangu [utilizator]

    dar ati transmis Dumneavoastra declaratia de mai sus si Domnilor Geoana, Hrebenciuc, Nastase si Iliescu? Stiu Dansii ca incalca legea contestand alegerile fara dovada unor fraude semnificative?
    Separat, stie Domnul Parvulescu ca Distinsul Al Gore (care e luat de model intr-un mod iresponsabil) nu mai poate candida vreodata la nici o functie publica (pana la administrator de bloc inclusiv) in Statele Unite? Asta ca urmare a refuzului Domniei sale de a recunoaste in anul 2000 victoria lui George W. Bush! Poti fii de acord sau nu cu victoria adversarului, poate sa-ti placa sau nu, insa recunoasterea cu barbatie a victoriei adversarului e un semn de responsabilitate civica, iar elementele antisociale (cei cinci de mai sus, patru lideri PSD, plus D-nul Parvulescu) sunt pur si simplu eliminate din joc.
  • +8 (10 voturi)    
    Apel catre PSD-istii NORMALI (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:37)

    Dan [anonim]

    Oameni buni, si ma refer la PSD-istii inteligenti (nu neaparat cinstiti).

    Ascultati-l pe acest om.
    Ne facem de ras, ca natiune 100%.

    Si nu este nici in avantajul vostru. Ce era de zis trebuia zis la momentul potrivit.

    Acum S-A TERMINAT!

    Aduceti-i la realitate pe tembelii gen Geoana, Nica, Dragnea,...SUNT COMPLET NEBUNI!
    • +8 (8 voturi)    
      Tin sa te contrazic (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:00)

      miruna [anonim] i-a raspuns lui Dan

      Pot spune ca fac parte din electoratul PSD-ului si din punctul meu de vedere, aceasta contestare este de suprafata ca sa suporte electoratul PSD-ului mai usor infrangerea. Aduce-ti aminte in 2004, Basescu a iesit si el in fata sa spuna ca au fost fraudate alegerile si ca cere sa se faca verificari. Asa ca.. Geoana acum este un om "terminat" din punct de ved politic.. A pierdut si toti s-au increzut in el (ma refer la clasa politica) Asta e.. Nu-mi ramane decat sa ma conformez sit de fata si sa-l accept inca 5 ani pe Basescu..
      • +1 (1 vot)    
        Ce inseamna de suprafata? (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:37)

        Dan [anonim] i-a raspuns lui miruna

        De suprafata inseamna un comunicat catre membrii & simpatizantii PSD in care sa se justifice esecul in alegeri (inclusiv prin frauda daca atata-i duce capul).

        Dar ceea ce se intentioneaza (sau s-a facut) nu este de suprafata. Are implicatii majore asupra situatiei si stabilitatii tarii.

        Consumam energie asmutindu-ne unii contra altora, romani cu romani, romani din tara cu cei din diaspora, etc..

        Mda, se vede ca FSN-ul din '90 este acelasi cu PSD-ul din ziua de astazi.

        Miruna, nu ma intereseaza ce a facut Basescu sau ce ar fi facut.
        Nu sunt fan Basescu.
        L-am votat (doar in turul 2) din lipsa unei alternative viabile.

        Ca si tine, cred si eu ca prioritatea 0 este un guvern stabil.
        Aici se va vedea daca Basescu poate!

        Dar PSD-ul se pare ca vrea sa torpileze orice solutie pentru tara asta.
        Este sinistru (ca si mineriadele anilor '90).
  • +5 (5 voturi)    
    Ma intreb si eu ... (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:37)

    Paul [anonim]

    Ca un cetatean turmentat: Cand ajungem si noi sa nu se mai poata cumpara voturile cu 50RONi sau cu o punga de seminte? Oare nu ne dam si noi seama ca banii aia vin de undeva si reprezinta pana la urma o investitie din partea partidului care se arunca la asemenea fapte? Poate o fi PDL, PSD, PNL etc. nu ma intereseaza ca pana la urma tot noi acceptam rahatul asta! Am avea si noi atunci dezbateri civilizate ca oamenii astia nu ar mai putea castiga votul decat prin vorbe si fapte.
    Ma mai gandesc ca in alte tari se poate vota prin posta (USA), votul tine 2 zile si cine fura isi cam petrece viata dupa gratii! La noi ... circ. Dar in acelasi timp ar trebui sa fim mandri de ce se intampla ca imi spunea un britanic ca e super tare viata politica din Romania si ca la ei e "boring". La noi o spaga ceva, Geoana la Vantu, Basescu cu Udrea etc. La ei doar se mai agita putin cu cheltuielile parlamentarilor
    PS: Daca continuam asa poate vedem intr-o zi PRM la conducerea tarii ca tocmai au primit in partid un investitor ... :)
  • +7 (9 voturi)    
    Ce vrea sa spuna, de fapt ? (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:37)

    Florin [anonim]

    Ce vrea sa spuna domnul Puscas ?

    Ca e jenant faptul ca PSD contesta alegerile ? Sau e jenant ca va ridica semne de intrebare ?

    Cine sunt aceste personaje ? De ce au ei voce in Romania ??

    De ce se face atat de greu distinctia intre ceea CE S-A INTAMPLAT si INTERPRETAREA fiecaruia a ceea ce s-a intamplat ?

    Cum putem fi obiectivi, daca dezbatem doar ceea ce crede fiecare ca inseamna evenimentele, nu evenimentele in sine.

    E o problema de baza a mentalitatii romanesti - de aici multa demagogie si putine rezultate.

    In traducere:

    Ce s-a intamplat: PSD a luat mai putine voturi la alegeri democratice (declarate astfel de catre OSCE si alte organisme internationale)

    A contesta rezultatele alegerilor democratice = a nu respecta procesul democratic.

    In rest, nu ma intereseaza nici o interpretare devianta a acest demagogi.
  • +9 (11 voturi)    
    rusine (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:38)

    saladin [anonim]

    Domnule Puscas sfatuiti-va colegii cu ratiune si decenta sa nu faca de ris Romania si pe romani. Prea multe au indurat romanii in 20 de ani de la Iliscu si ai lui pentru a ne mai pune inca odata tara intr-o lumina proasta. Mai ramine ca Iliescu sa cheme minerii ?.
  • +9 (11 voturi)    
    Ar fi primul pas spre izolarea internationala (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:38)

    Ritzi Pitzi [anonim]

    Printre sutele de aberatii auzite in campania asta a fost si ce aconform careia Traian Basescu a dus o politica atat de slaba, incat ne-am autoizolat in plan extern.

    Acum constat ca pericolul este semnalat chiar de un membru al PSD (dar care face parte din putinii oameni verticali si admirabili din politica romaneasca).

    Daca intram in hora contestatiilor, atunci sa vedeti izolare si retragere de investitori si prabusirea monedei si proceduri de "infringement" la fiecare miscare gresita...

    PSD, potoliti-va, ca daca se ajunge la repetarea alegerilor pierde Geoana cu 10% diferenta...
    Imi iau concediu si ma duc si eu sa fac campanie la tara !
    • 0 (2 voturi)    
      oare de ce? (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:11)

      anticomunist [anonim] i-a raspuns lui Ritzi Pitzi

      Intrebati-va ce formatiune politica prospera daca tara e in rahat si romanii o duc rau. Ca element ajutator, uitati-va unde are aceasta formatiune politica cel mai mare sprijin - in zonele sarace si prost informate. Va ganditi la ce ma gandesc si eu? Exact, PSD! Impreuna cu liota de maimute politice, PRM, PNG, PC etc.
      Asta este lumina luata de tov. Geoana de la Moscova atunci cand s-a deplasat "in interes personal". Peste tot in lume comunistii si "ghidonatii" Moscovei nu au adus decat saracie si disperare, mereu cu aceleasi metode si declaratii sforaitoare in folosul, vezi Doamne, bietului popor.
      Eu sunt fericit ca romanii s-au mai trezit un pic si nu mai pleaca urechea la toate tampeniile scoase de unii care parca au toti aceeasi mama, sifilitica, chioara si stramba. Niste "unii" care ar fi in stare sa vanda tara pe nimic si sa se felicite pt realizarile marete pe spinarea unui popor care abia mai sufla.
      Nemernici rosii, eu va spun atat: ajunge! Intoarceti-va in gaura de unde ati iesit si lasati-ne sa ne traim vietile asa cum putem, poate nu neaparat mai bine, dar macar cu sanse egale pentru toti. Si vom vedea mai incolo daca ne va mai fi rusine sa scoatem capul in Europa sau nu.
    • 0 (0 voturi)    
      ai dreptatate (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:40)

      ai dreptatate [anonim] i-a raspuns lui Ritzi Pitzi

      si eu ma bag in cocediu si campanie tata ca asa nu se mai poate
  • +3 (5 voturi)    
    ce mai asteptati de la PSD??? (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:40)

    mosnicolae [utilizator]

    Domnul Puscas, un mare profesionist, pe care Romania n-a stiut sa-l aprecieze si foloseasca, din pacate membru PSD ca si dl. Dancu, Diaconescu si alti cativa. Speram ca nu pentru multa vreme la PSD. Domnilor!!! N-ati inteles ca asocierea numelui dvs. cu acest partid nu va aduce nimic bun??? Nici dvs., nici NOUA!! Sunteti niste raritati in politica romaneasca . De ce nu sariti in barca de unde ati putea face cu adevarat lururi importante pentru tara? Acolo, in PSD, n-o sa aveti niciodata loc de-ai de vanghelie sau golanimea gen ponta, dragnea sau mazare....
  • +1 (5 voturi)    
    contestatii (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:40)

    acum [anonim]

    Sa zicem ca CCR ii da dreptate PSD - Uniunea Europeana constata ca Romania nu e un stat de drept, unde institutiile fraudeaza - atunci blocheaza fondurile europene, alte finantari - se ajunge la falimentul unei tari si asa in deriva - dar cui pasa, sa GUVERNEZE GEOANA ca noi nu contam
  • +5 (5 voturi)    
    daca??? (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:47)

    marian [anonim]

    din legea 370/2004
    Art. 24.
    (1) Curtea Constitutionala anuleaza alegerile in cazul in care votarea si stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda de natura sa modifice atribuirea mandatului sau, dupa caz, ordinea candidatilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. In aceasta situatie, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin in a doua duminica de la data anularii alegerilor.
    (2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele si candidatii care au participat la alegeri, in termen de cel mult 3 zile de la inchiderea votarii; cererea trebuie motivata si insotita de dovezile pe care se intemeiaza.
    (3) Cererea poate fi admisa numai daca cel care a sesizat nu este implicat in producerea fraudei.
    (4) Solutionarea cererii de catre Curtea Constitutionala se face pana la data prevazuta de lege pentru aducerea la cunostinta publica a rezultatului alegerilor.

    ce se intampla daca si pdl-ul aduce dovezi ca psa a fraudat alegerile ?
  • +7 (7 voturi)    
    asa (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:50)

    anton [anonim]

    In sfarsit un om cu capul pe umeri. Domnule Puscas, nu ne scapati si pe noi de Ionel, Adrian, Viorel, Marean si Mircea? Va rugam mult.
  • +4 (6 voturi)    
    tot respectul (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:50)

    Andrei [anonim]

    Primul PSD-ist care arata decenta.
  • +5 (7 voturi)    
    "PSD-ul partidul poporului" (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:56)

    razvan [anonim]

    Sa nu uitam ca asa se numesc ei, partidul poporului roman...a celor din tara. pe ei nu i intereseaza ceea ce se intampla in afara hotarelor... ei sunt multumiti cu ce au in tara. Poate sa ne critice toata lumea in afara tarii...ei vor sa stie doar ce se intampla in tara
  • +5 (7 voturi)    
    Contestati, lasati jena, tot ne-ati facut de ras (Marţi, 8 decembrie 2009, 17:57)

    ozi [utilizator]

    Contestati si apoi sa se faca un fel de Nurenberg al partidelor politice romanesti, corect, de catre oameni din afara tarii si.....cu aceasta ocazie PSD-ul va disparea iar cei ramasi vor forma partide pe doctrine politici reale, partide pe care sa le poti urmari fara sa vomiti in fiecare zi.
  • +5 (5 voturi)    
    Partid mafiot (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:02)

    bilbofil [utilizator]

    Problema este ca in PSD nu s-au reglat conturile si nu s-a stabilt cine va fi sef dupa debarcarea lui Geoana. In PSD functioneaza omerta si rufele murdare se spala in familie, doar cadavrul "ciuruit" este apoi dus cu coroane de flori la cimitir.

    Pina cind lupta pentru putere nu se incheie vom asista la astfel de petarde al caror singur scop este modificarea raportului de forte sau aminarea confruntarii finale pentru un moment mai favorabil uneia dintre factiuni. Dupa care, la fel de unanim cum contesta acum alegerile, liderii PSD, ii vor da un sut in posterior celui pe care il alinta cu apelativul "prostanacul" si isi vor arata in acelasi timp respectul pentru noul sef.

    Obtinerea sefiei PSD este mai importanta pentru pentru aspiranti decit orice situatie "regretabila si jenanta" in care este pusa Romania.
  • 0 (4 voturi)    
    E mai jeanant sa furi alegerile nu sa contesti (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:12)

    gigi [anonim]

    Sunt surprins de logica clujeanului Puscas. Acum Romania tb sa s ejeneze sau sa suporte orice ca s adam bine la UE. Contestatia face parte din jocul democratic furtul alegerilor NU. NU trebuie sa tacem toti de jena ca s afure unul. Este in folosul intregii Romanii sa avem un presedinte legitim si chiar daca se repeta votul si iese basescu cu 50% in plus . e mai bine asa decat sa existe suspicioune. Romania este stat suveran si independent nu cred ca tb sa se jeneze de dorinta de a avea alegeri corecte. ce printul charles s-a jenat de Europa can a avut-o pe Camila amanta??/
    • 0 (0 voturi)    
      De acord, in principiu... (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:39)

      bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui gigi

      Este insa posibl sa se dovedeasca ca au fost suficente fapte penale (nu magarii contraventionale gen "taximetrie fara licenta" cum facea acel primar PSD sau lucruri de fapt corecte cum a fost informarea cetatenilor cu privire la aglomeratia de la sectiile speciale) incit rezultatul sa fi fost intors?

      70.000 de voturi diferenta e putin fata de 10 milioane de alegatori, dar este enorm fata de fraudele reclamate efectiv pina la centralizarea rezultatelor. Mai alesc ca unele au fost si in favoarea PSD.

      Altminteri este imposibil de constatat cit s-a fraudat prin faptul ca un ministru de interne de la un partid de stinga nu a fost de acord cu inregistrarea electronica a votantilor de la sectiile speciale, sau prin incalcarea grosolana a legii electorale de postul Antena 3, care prin propaganda facuta probabil ca a convins multi cetateni care altfel ar fi stat acasa sa voteze cu Basescu in cursul serii.
  • +3 (3 voturi)    
    Numiri (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:12)

    well [anonim]

    Toate partidele procedeaza la fel si pana cand nu vor disparea cel putin 3 generatii in Romaia nu se va schimba nimic. Vom ramane acesi tara balcanica vestita in spaga, interese meschine, numiri ca si cel de fata. Asta este Roamnia de astazi si indiferent cine este Presedinte si ce guvern vom avea asfel de cazuri vor fi la ordinea zilei.
  • +2 (2 voturi)    
    Este timpul, (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:13)

    cornel [anonim]

    ca hotia, inclusiv (si mai ales) cea electorala, practicata la scara mare de catre aparatele de stat, sa fie adusa la judecata. Doamne ajuta, insa, sa mai avem justitie curata.
  • +2 (4 voturi)    
    "dragostea mea" (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:14)

    Prostanacu tzopaila [anonim]

    Nu uitati ca vreo 5 milioane l-au votat pe prostanacu-tzopaila, pe cel care ii spune nevestii "dragostea mea" ...jenant, penibil dus la extrem.
    Cred ca prostanacu joaca ultima carte...si cam la fel si Crin.
    Daca boboru' din oltenia si jumatatea sudica a moldovei era oleaca mai istet, dragnea, hrebe, bombonel, ponta, marean, gusa, lavinia, daciana&ilie erau istorie.
  • +5 (5 voturi)    
    un om de bun simt (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:17)

    cetateanu [anonim]

    E imbucurator ca totusi, in PSD, in afara de prostanaci si goooaagali, mai sunt si oameni de bun simt, cu capul pe umeri, responsabili.

    In primul rand, intr-adevar, acuzatia de frauda e grava, e ca si cum ai trage semnalul de alarm intr-un metrou la ora de varf. Daca e adevarat, e grav, daca e un abuz, sau o prostie de-a prostanacului, ne va costa. Vom fi taxati de imaturi de catre europeni, nu vor mai crede nici cinci cuvinte din ce vor spune oficialii PSD sau ai altora.

    In al doilea rand, fiecare zi de mahala la televizor, de intarziere in aplicarea masurilor economice, ne costa pe noi toti, in timp ce pe prostanacu de Geoana, il doare fix undeva de soarta natiunii.

    Il al treilea dar nu si ultimul rand, psd-ul aplica vorba "dupa mine potopul". Pardon, nu psd-ul, ci geoana si cloaca din jurul lui, care simte ca li se topeste scaunul sub focul aprins de Iliescu si Nastase.
    Nu poti avea o alianta de 5 partide, care potential acumuleaza 70 % din voturi, toate televiziunile private minus 1-2, sa pierzi ca un prost si sa mai si topai ca un... sa nu zic ce. Geoana a aratat, "Yes I can", versiunea prostanacului...

    E timpul ca Puscas, Nastase, si altii din PSD, cu inteligenta si bun simt, sa preia conducerea si sa reconstruiasca acest partid de stanga, necesar pe scena noastra politica.

    Democratia nu inseamna un singur partid mare si tare ca PD-L, dar nu se poate cere ca PD-L sa faca curatenia in PSD... totusi.
  • +2 (2 voturi)    
    Mai votam odata... (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:19)

    Kan [anonim]

    Sa fie cat mai clara diferenta, comunistii nu o sa mai ia nici 20%, facem orice sa scapam de acesti rahati de psd-isti si pnl-isti. Ne intorc cu 20 de ani in urma direct la starea din 89 de la Lovitura de stat numita REVOLUTIE.
    RUSINE!!!!! Geoana Topaila si Antonescu cu cheita, rusine Hrebe, Geoana, Voiculescu, Vantu, Patriciu, Ponta, Orban si toata sleahta de comunisti, sa se faca si alegeri paralamentare sa vedem daca toata coalitia oridnara mai strange total peste 20%.
  • +1 (3 voturi)    
    recreatia s-a terminat (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:23)

    nea Nelu [anonim]

    Ia, prostanacu', gogalu si luminile arse de prin conducerea PSD, duceti-va la casili voastre, si lasati PSD-ul sa fie condus de altii mai capabili. Gen Puscas.

    Nu numai ca ati pierdut, si ne-ati aratat cum 1 pune KO 322, inca o data, dar mai aveti si magaria sa contestati. De pe podea. Nici macar Voronin, in Moldova, n-a venit cu contestatie, a avut ultimul gram de bun simt.

    La voi, nimic, goana dupa ciolan si frica ca va darama colegii vostri de bine din PSD, va intuneca mintea si mai mult... Si asa era intunecata, acum e chiar bezna.

    La munca, ca d-aia ati fost alesi in Parlament, nu la barfe pe la antene si contestatii inutile. Cine-o mai vota psd in viitor, sa vada ce ..... trimit in Parlament sau Senat.
    • 0 (0 voturi)    
      nenea Voronin (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:48)

      un moldovean [anonim] i-a raspuns lui nea Nelu

      Nenea Voronin nu a avut niciun gram de bun simt. Este fost general KGB iar in Moldova a avut o misiune. Din ea (misiunea) nu facea parte si contestatia. Chiar OSCE (produs made in Rusia) a declarat alegerile in regula dar dupa putin timp 1-2 luni acelasi OSCE (la insistentele altora) a considerat ca alegerile au fost fraudate si ca ar trebui repetate. Va amintiti ca Voronin nu a "putut" cumpara 1 vot in Parlament pentru a-si impune candidata. Acesta a fost semnalul ca misiunea lui s-a incheiat. Bun simt nu exista in politica. Iar in noastra nu prea exista nimic bun.
  • +1 (1 vot)    
    atentie la paradigma!!! (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:30)

    curiosul [anonim]

    Am impresia ca dl. Puscas doreste sa faca responsabil PDL-ul de faptul ca sa ajuns la contestarea alegerilor si nici intr-un caz sa acuze PSD-ul ca a recurs la aceasta solutie.
    Se va monitoriza foarte atent si de catre statele membre si de catre institutiile europene si internationale modul cum se gestioneaza aceasta solicitare, care este - inca o data spun - regretabila si jenanta ca s-a ajuns aici si se va pune in ecuatie modul in care functioneaza si statul de drept in **Romania, modul cum legea este aplicata, care sunt efectele ei in plan social si cetatenesc si, nu in ultimul rand, se va avea in vedere de catre toate statele membre si de catre institutii o evaluare a capacitatii Romaniei de a demonstra abilitati si disponibilitati parteneriale in procesele si politicile europene", a a mai spus Puscas pentru Agerpres.**
    Deci, se refera la modul in care sau aplicat legile si la comportamentul institutiilor statului in timpul in perioada alegerilor, sub conducerea actuala.
    Contestaia cnvine de minune ceor care doresc ponegrirea Romaniei. Si varog sa aveti in vedere si vizitele la rasarit.
  • 0 (0 voturi)    
    Ascunsul dupa deget (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:36)

    Daniel Timoce [anonim]

    Domnul profesor de relatii internationale a mai reusit odata sa spuna ceva fara a spune de fapt nimic. Asta si voia de fapt, sa raspunda cat mai evayiv ziaristului care l-a contactat. Nu e clar daca PSD ar fi facut o greseala contestand alegerile sau daca situatia in care s-a ajuns e cea de regretat. Titlul articolului e pripit sau intentionat fortat
  • 0 (0 voturi)    
    ei, na! (Marţi, 8 decembrie 2009, 18:36)

    Codruta N [utilizator]

    De parca in SUA n-ar fi fost contestate alegerile - si inca cu MARE scandal! Bush a fost considerat "ne-legitim" ca Presedinte, de o GRAMADA de americani!
    N-am inteles: CARE e problema? Contestatia e un drept general al omului; faptul ca se depun contestatii inseamna ca lumea are INCREDERE in rezolvarea lor - deci ca "democratia functioneaza" >:

    Sa treaca aceia la numararea voturilor - si dupa ce se rezolva contestatia nu va mai fi nimic de discutat si nici o suspiciune! De unde si pana unde, o "contestatie" ajunge sa insemne o "drama"?
  • +1 (1 vot)    
    Nas-Pat-Voi-ul ! (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:09)

    Badea Ioan [anonim]

    sa-mi fie scuzate greselile gramaticale ! sint plecat de 22 de ani din romania ! oricum !! n-am stiut "perfect" gramatica limbii romane niciodata !
    si acum concluziile mele asa cum l-e vad eu de pe coasta de vest a usa !
    nu s-a votat pentru o persoana anume ! s-a votat un principiu ! reforma clasei politice !
    ce inseamna asta ??
    iliescu-nastase-patriciu-voiculescu-vintu -etc . ?? =puscarie !!!!!!!!!!!!
    orice initiativa /actiune in directia asta v-a fi spijinita de "diaspora" ! si nu numai !
    de geaba "n-e faulteaza sassu" de la tvr !
    apropo ! cum facem sa scoatem tvr- ul din "mina" penalilor ????
    astept comentarii !!!
    • 0 (0 voturi)    
      Intre timp a furat Basescu (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:27)

      reforma romana [utilizator] i-a raspuns lui Badea Ioan

      si prietenii lui mult mai mult. Unde sunt autostrazile noastre? In conturile lor din Elvetia
  • -1 (1 vot)    
    Bravo Puscas! (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:13)

    Valeriu [anonim]

    Ma bucur ca sunt unii care reusesc sa gandeasca la rece in politica romaneasca. Sper sa se punaa capat. Este vremea normalitatii. Nu ratati aceasta sansa. Cititi cu atentie raspunsul dat de Puscas si veti intelege.
  • 0 (0 voturi)    
    Nu ti-ar fi rusine (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:22)

    reforma romana [utilizator]

    Tara se duce de rapa cu un dictator ca Basescu si tu vorbesti de jena. Apropos, nu ti-e jena?
    Se fura la vot. Problema trebuie recunoscuta si rectificata. Numai asa se poate evolua.
  • +1 (1 vot)    
    Asa sa-i ajute Dumnezeu (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:31)

    CRISTAL [anonim]

    Nu v-ati prins ca pentru Geoana nimic nu este jenant.
  • +1 (1 vot)    
    si ponta ce zice ??? (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:32)

    mihaela [anonim]

    nenea asta stie ca si ei sunt cu musca pe caicula rau de tot si atunci o da cotita ca mai bine nu contestam. pai ce se conteste dragii de ei? ca vorba lui ponta, "sistemul lor a functionat mai bine decat sistemul nostru"? sau ce?http://www.mirceageoana.tv/?p=152
    psd fura de ani de zile in nestire, iar acum si-au luat0o pe coaja rau de tot si efectiv nu se pot abtine. dupa atatai ania de opozitie au saracit dragii de ei
  • 0 (0 voturi)    
    psd (Marţi, 8 decembrie 2009, 19:41)

    laur [anonim]

    Nu stiti nsa pierdeti voi ati incercat sa fraudati alegerile la sate si nu va mers. Plecati capetele si mergeti mai departe. Sa va fie RUSINE.
  • +1 (1 vot)    
    ciurucuri (Marţi, 8 decembrie 2009, 20:19)

    traiang [utilizator]

    Cativa oameni a avut psd de valoare si care au incercat sa reformeze partidul''grupul de la Cluj"si toti au fost marginalizati aproape dati afara si au ramas numai niste ciurucuri politice cu ifose de mari politicieni !
  • +2 (2 voturi)    
    Hotii dau si hotii striga... (Marţi, 8 decembrie 2009, 20:29)

    scooby_doo [utilizator]

    ca si in cazul deturnarii de fonduri publice, si sustinuti de <televizoru' cu care mint poporu'> cu tema cine striga mai tare, are dreptate, cei de la varful psd arata ca cunosc foarte bine tehnicile de frauda si furt, doar le-au folosit ani de zile si inca le folosesc.
    Personal, am exemplu la constanta unde pastaia face ce vrea, in baza kilelor de zahar si ulei date din bani publici ca spaga electorala, ameninta mosii ca daca iese base, el pleaca de la primarie (din partea mea Bon Voyage) si gata cu moaca pe autobuze si cu pachetelele.
    ASTA E FRAUDA MASIVA care trebuie cercetata
  • 0 (0 voturi)    
    d-le Puscas, jos palaria! (Miercuri, 9 decembrie 2009, 0:31)

    urania [utilizator]

    Bravo, d-le Puscas, jos palaria in fata dvs.! Demonstrati ca, alaturi de Cristian Diaconescu, mai sunt oameni cu capul pe umeri si mai ales lucizi in acest PSD. Din pacate, partidul dvs. ar trebui sa se 'sparga' in mai multe formatiuni politice mai mici care sa-si gaseasca fiecare locul pe esichierul politic -la centru sau la stanga. Ma gandesc la 'grupul de la Cluj', la cei care au evadat din PSD alaturi de Gabriel Oprea sau la cei care nu vor sa fie condusi de Vanghelie sau Hrebenciuc. Alta solutie nu exista pt acest mamut cu picioare de lut ce se autodistruge din interior. Nu vedeti ce se intampla in aceste zile? PSD = penibil si periculos pt tara
  • 0 (0 voturi)    
    mai aveti din astia? (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:21)

    wwf [anonim]

    A fost pus sub protectia speciilor?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by