Asociatia Pro Democratia (APD) condamna lipsa de etica si profesionalism care defineste campania electorala pentru functia de Presedinte al Romaniei. "APD a constatat cu stupoare faptul ca propriul sau nume este folosit abuziv de catre simpatizantii candidatului Traian Basescu ca instrument electoral pe prodemocratiapentru.basescu.ro. Acest domeniu este gazduit, de altfel, de GMP Advertising, firma implicata direct in campania actualului Presedinte", se arata intr-un comunicat al APD.

Aceasta incercare imorala completeaza seria actiunilor negative care au transformat actuala campanie electorala intr-un instrument de dezinformare si manipulare a cetatenilor asteptati la vot pe 6 decembrie. Semnalate si de Active Watch – Agentia de Monitorizare a Presei (AMP), partenerul APD in cadrul Aliantei pentru Alegeri Corecte:

  • difuzarea ilegala a rezultatelor exit-poll-urilor inaintea de ora 21:00 pe 22 noiembrie
  • promovarea unui candidat in timpul unui meci de fotbal
  • difuzarea insistenta a imaginilor in care Traian Basescu pare sa loveasca un copil, sunt doar cateva dintre neregulile care deformeaza grav scopul principal de informare si competitie echitabila al campaniei electorale.

In acest context, Asociatia Pro Democratia adreseaza un ultim apel la normalitate si integritate competitorilor electorali care par a fi uitat faptul ca scopul nu scuza intotdeauna mijloacele.