Crin Antonescu a declarat marti ca Dinu Patriciu "s-a comportat ca un particular" in situatia prezentarii filmului din mitingul din 2004 si a emis ipoteza ca omul de afaceri ar fi aflat ca un ziar a intrat in posesia inregistrarii si acest lucru l-ar fi determinat sa povesteasca, relateaza NewsIn. Liderul liberal a reiterat ca "PNL nu are nici cel mai mic amestec in aceasta chestiune".

  • "E probabil, daca ma puneti sa emit o ipoteza, e probabil ca Dinu Patriciu, om informat, o fi aflat ca un ziar a intrat in posesia acestui film si s-a hotarat sa-l publice, si afland, a vorbit despre chestiunea asta. Nu stiu, e o ipoteza. Intrebati-l pe domnia sa, pentru ca in toata aceasta poveste este evident ca domnul Dinu Patriciu s-a comportat ca un particular, a actionat ca un particular, ca un mogul, in fine, cum i-ati consultat in zilele respective si  pe dansul, si pe domnul Vantu, si nu in calitatea sa de membru al PNL. E o persoana privata care a actionat cum a crezut de cuviinta", a sustinut Antonescu, la Realitatea Tv.