Fixate pentru duminica, 22 noiembrie, alegerile prezidentiale din Romania se vor derula pe fondul instabilitatii politice si a bataliei acute pentru putere, scrie publicatia rusa Vremia Novosti, intr-o corespondenta de la Bucuresti semnata de Viacelav Samoskin. Alegerile sunt separate pentru prima data de cele parlamentare, in istoria post-comunista a Romaniei, iar in cursa pentru cea mai inalta functie in stat au intrat 12 candidati. Numai trei dintre acestia au insa sanse reale: actualul sef al statului, Traian Basescu (57 de ani), presedintele Senatului si liderul social-democratilor, Mircea Geoana (51 de ani) si candidatul Partidului Liberal, Crin Antonescu (50 de ani), noteaza ziaristii rusi.

Cu mai bine de o luna in urma, Guvernul de la Bucuresti a fost demis de Parlament, iar noul Cabinet nu a obtinut votul Legislativului, aminteste Vremia Novosti.

Dupa greva functionarilor de stat, inclusiv a judecatorilor si politistilor, in aceasta saptamana si-au abandonat locurile de munca angajatii metroului. Acest lucru a ingreunat puternic traficul intr-un oras cu doua milioane de locuitori. Grevei i-a pus capat tribunalul, care a declarat-o ilegala, mai scrie Vremia Novestei in prezentarea situatiei din Romania. Partidul Democrat Liberal, de guvernamant, a intrevazut in aceasta miscare de protest mana Partidului Social Democrat si a candidatului acestuia la presedintie, Mircea Geoana

  • Vremia Novosti: Basescu poate fi invins in turul al doilea

Vremia Novosti scrie ca expertii dau ca sigur un al doilea tur de scrutin, iar finala cea mai probabila este Geoana - Basescu. Publicatia ruseasca il citeaza pe editorialistul roman Viorel Patrichi, care spune ca cea mai mare sansa in primul tur o are Traian Basescu, cel care, gratie discursurilor orientate impotriva oficialilor corupti, pe care uneori ii si numeste, este perceput de mase drept "un luptator pentru lege si dreptate". Sondajele arata, insa, ca oricare dintre contracandidatii lui Traian Basescu poate obtine mai multe voturi decat acesta in cel de-al doilea tur de scrutin, mai scrie publicatia rusa.

In ceea ce il priveste pe Mircea Geoana, principalul contracandidat al actualului sef de la Cotroceni, Vremia Novosti scrie despre acesta, citandu-l pe Viorel Patrichi: "Geoana lasa de inteles ca are susţinere din partea SUA si a Rusiei, insa indiferent cine ar deveni presedinte, politica externa a Romaniei nu va cunoaste schimbari substantiale".

  • Mircea Geoana, omul care a rupt coalitia de guvernamant in plina criza

"Traian Basescu si-a creat imaginea unui politician puternic. Fost capitan de nava, pe curse lungi, apoi ministru al Transporturilor si primar al Bucurestiului, el a fost ales presedinte in urma cu 5 ani. Publicatia rusa aminteste faptul ca Traian Basescu a avut parte de "PR negativ" in aceasta campanie electorala: scandalul legat de fratele sau, care a ocupat o funcţie importanta într-o companie specializata in vânzarea de armament, dar si scandalurile legate de faptul ca presedintele roman ar fi fost protectorul unor femei cu functii importante - ministrul Turismului si Tineretului. La acestea se adauga privatizarea flotei, pe cand Traian Basescu era ministru al Transporturilor, caz "ingropat" de procurori, in mandatul lui Traian Basescu", noteaza Vremia Novosti.

In ceea ce il priveste pe Mircea Geoana, fost ambasador al Romaniei la Washington, si fost ministru de Externe, el nu poate scapa nici acum de porecla de "Prostanac", cum a fost etichetat de seniorul PSD Ion Iliescu, fost presedinte al Romaniei, scriu ziaristii rusi, adaugand ca Mircea Geoana a reusit sa reinnoiasca partidul din care face parte si este omul care, in plina criza, si-a scos echipa din coalitia din coalitia provizorie de guvarmant cu partidul proprezidential.