Crin Antonescu preia una din temele discursului electoral al lui Traian Basescu si ataca dur trusturile de presa ale lui Sorin Ovidiu Vantu si Dan Voiculescu. Potrivit Agerpres, candidatul liberal la alegerile prezidentiale le-a transmis vineri celor doi moguli media ca nu va face niciodata intelegeri cu Traian Basescu si nici 'pe sub masa' cu Mircea Geoana, acestia din urma fiind ''deja intelesi pentru ca au guvernat impreuna''.

  • 'Azi (...) pe televiziunile care vor sa-l scoata cu tot dinadinsul pe Mircea Geoana in turul doi sunt sumedenii de oameni care vorbesc prostii, care vorbesc despre faptul ca noi nu vom intra in turul doi, ca ne vom alia cu Basescu, ca ne vom alia cu PD. (...) Eu, Crin Antonescu, voi intra in turul doi si voi fi presedintele Romaniei. Voi fi presedintele Romaniei pentru ca el nu va fi hotarat nici de prefectii actuali, nici de autocarele luate pe bani publici, nici de oamenii fortati sa vina la mitingurile lui Basescu, nici de CIA, nici de KGB, nici de Sorin Ovidiu Vantu, nici de Dan Voiculescu, ci de voi', le-a transmis Antonescu cetatenilor prezenti la un miting electoral in orasul Botosani.
  • 'Nu voi face niciodata, domnule Vantu, domnule Voiculescu, nu voi face niciodata intelegeri cu Traian Basescu. Niciodata! Domnule Vantu, cand dumneavoastra il sustineati - si l-ati sustinut patru ani pe Traian Basescu zi de zi, cu lingusitorii - eu, Crin Antonescu, ma luptam cu Basescu. Ma lupt cu Traian Basescu, il voi invinge pe Traian Basescu si nu ma voi intelege niciodata cu Traian Basescu pe spinarea romanilor', a mai spus liderul liberal.