Doar PDL, reprezentantii grupului minoritatilor nationale si cei ai independentilor din Parlament s-au prezentat vineri, la ora 17:00, la negocierile cu premierul desemnat Liviu Negoita, pentru formarea unei majoritati. PSD, PNL si UDMR anuntasera cu cateva ore inainte ca nu vor participa la intalnirea cu premierul desemnat de Traian Basescu. Liviu Negoita a declarat, la finalul discutiilor, ca negocierile vor continua si a lansat o noua invitatie publica partidelor care nu au venit la consultari ca pana duminica "sa dea dovada de responsabilitate si sa vina sa stea de vorba", precizand ca nu renunta la intentia de a depune luni in Parlament lista noului Cabinet.

"Am invitat toate partidele parlamentare la negocieri la ora 17:00", anunta vineri dupa-amiaza proaspatul premier desemnat, Liviu Negoita. El a adaugat ca isi doreste un guvern de uniune nationala si ca negocierile vor dura trei zile, urmand ca luni sa depuna lista noului Cabinet la Parlament.

La discutiile de la Palatul Victoria au participat democrat-liberalii Emil Boc, Adriean Videanu si Vasile Blaga, din partea minoritatilor au venit Varujan Pambuccian si Aurel Vainer, precum si parlamentarii independenti Gabriel Oprea si Eugen Nicolicea.

Declaratiile premierului desemnat Liviu Negoita, dupa negocierile de la Palatul Victoria

  • Le multumesc celor care au venit la consultarile de astazi. Nu vreau sa calific refuzurile venite din partea PNL si PSD.
  • Ideea consultarilor era ca Liviu Negoita nu doreste sa faca un guvern pentru orgoliul sau, dupa bunul sau plac, nu doreste sa impuna un guvern, ci vrea sa faca un guvern functional.
  • Am fost desemnat ca premier in baza unor prevederi constitutionale si cred ca regulile democratiei sunt valabile pentru toti.
  • Lansez o invitatie publica si sper ca pana duminica formatiunile parlamentare care au absentat astazi sa dea dovada de responsabilitate si sa vina sa stam de vorba.
  • Cei de la UDMR mi-au motivat absenta lor de la consultari si urmeaza sa ne vedem maine sau poimaine.
  • Romania are urgent nevoie de un guvern cu puteri depline. Semnalul dat astazi de FMI este foarte important.
  • Nu voi depasi termenul, luni voi depune lista noului Cabinet la Parlament

Declaratiile lui Varujan Pambuccian, liderul grupului minoritatilor nationale, dupa negocierile de la Palatul Victoria:

  • Oferta cu domnul Negoita e o oferta foarte greu de refuzat, e un primar de foarte mare succes. Este un primar pe care l-am votat de doua ori, este un foarte bun administrator.
  • Noi avem insa o propunere a noastra, care este Klaus Johannis. Mai mult, e chiar reprezentantul grupului nostru parlamentar.
  • Noi am propus un Guvern de uniune nationala condus de domnul Johannis.
  • Trei dintre partidele politice nu au participat la negocierile de astazi, insa credem ca nu este imposibil sa se ajunga la un acord pentru un guvern de uniune nationala.

Gabriel Oprea, liderul grupului independentilor din Parlament:

  • Duminica la ora 16:00 suntem asteptati din nou de Liviu Negoita la discutii la Palatul Victoria.
  • Asteptam sa vedem echipa guvernamentala si, daca este una competenta, ii vom da votul in Parlament.

Declaratiile lui Liviu Negoita, dupa desemnarea ca premier:

  • Romania are nevoie de un Guvern cu puteri depline.
  • Legea bugetului de stat trebuie adoptata de urgenta.
  • Programul de guvernare a fost scris de Lucian Croitoru, a fost depus la Parlament, mi-l asum.
  • Este un program de guvernare bun, asumat si de alte forte politice din Romania, cand s-au aflat la guvernare.
  • Am fost desemnat pe baza unor prevederi constitutionale, voi constata in Parlament daca sunt sustinut de majoritate.
  • Guvernul meu va fi unul politic, deoarece clasa politica trebuie sa isi asume responsabilitatea de a scoate tara din criza. Structura Guvernului va rezulta in urma dezbaterilor cu partidele.
  • Daca nu pot forma Guvern de uniune nationala, merg pe unul majoritar si apoi pe unul PDL.