Campania electorala se incinge si pe Internet, unde partidele si sustinatorii candidatilor posteaza zilnic filmulete pro si contra unui sau altuia dintre prezidentiabili. Traian Basescu apare intr-un video trucat in pat alaturi de Elena Udrea, iar intr-un clip de pe site-ul oficial presedintele arata cartonasul rosu contracandidatilor. Crin Antonescu confectioneaza insigne electorale virtuale pentru sustinatorii sai si citeste blogul sotiei sale. Mircea Geoana are nou spot electoral si isi posteaza promisiunile electorale pe canalul YouTube. Sorin Oprescu urmeaza exemplul presedintelui si isi transmite alocutiunile electorale in direct pe site, iar Kelemen Hunor si-a inceput campania cu o traista plina cu slanina si ceapa pe care a filmat-o si a postat-o pe site-ul de campanie.

Pe Internet au aparut alte doua noi clipuri care il ironizeaza pe Traian Basescu. In primul clip video - un trucaj in care Traian Basescu apare in pat cu Elena Udrea - pe fundal se aude declaratia sa: "In fiecare zi sunt mai bun decat am fost cu o zi in urma!"

Vezi mai jos filmuletul

Intr-un alt clip, imaginile cu Traian Basescu sunt suprapuse unei piese dedicate dictatorului Nicolae Ceausescu.

Pe site-ul oficial de campanie al candidatului Traian Basescu sunt postate in fiecare zi imagini cu actiunile electorale. Presedintele a declarat ca va avea in permanenta o camera de filmat in preajma sa care va transmite live iesirile electorale. Intr-un clip postat pe site, Traian Basescu este primit de catre arbitrul Ion Craciunescu si de fostele glorii ale echipei de fotbal din Craiova. Presedintele primeste de la Craciunescu un tricou cu numarul 10 si cartonase galbene si rosii si spune ca va da cartonasul rosu in turul doi al alegerilor prezidentiale.

Pe site-ul de campanie a presedintelui a mai aparut si o caricatura. Daca in precedenta caricatura Basescu era caricaturizat drept Arhimede, acum el conduce trenul referendumului:).

Tot pe Internet a fost creat si un site anti-Basescu care propune un sondaj in care utilizatorii sunt intrebati daca mai doresc cinci ani cu Traian Basescu sau presedintele ar trebuii trimis pe o fregata. Siteul este intitulat pemarecuel si poate fi accesat aici

Mircea Geoana are pe Internet un nou clip electoral destinat agricultorilor. In clip, Geoana promite ca le va da subventii agricultorilor si ca le va asigura vanzarea alimentelor in piete. Pe canalul sau de YouTube, Mircea Geoana promite si constructia a 50.000 de locuinte ieftine pentru tineri.

Crin Antonescu si-a lansat programul electoral pe YouTube folosind un slideshow care are pe fundal o muzica ambientala. Pe site-ul de campanie, Antonescu a creat o sectiune speciala pentru fanii sai unde isi pot alege o sigla care sa si-o posteze pe site-ul personal. Tot pe site-ul de campanie la sectiunea bloguri vizitate de Crin Antonescu pe prima pozitie apare Adina Valean, proaspata sa sotie.

La fel ca si Traian Basescu, Sorin Oprescu isi transmite intalnirile in direct pe Internet. Pe site-ul de campanie, miercuri a fost transmisa intalnirea lui Oprescu cu simpatizantii sai din Ploiesti. Pe Internet a aparut si primul spot de campanie al primarului Oprescu.

In schimb, Kelemen Hunor - candidatul UDMR - si-a inceput periplul electoral cu o traista secuiasca în care se afla slanină, branza, ceapa si paine de casa. Intr-un clip electoral, postat pe site, Kelemen Hunor primeste traista de la primarul localtatii Carta, localitatea sa natala. In clip, Klelemen Hunor povesteste ca el s-a nascut chiar in biroul primarului, care pe vremuri era o maternitate.

Urmareste aici clipul