Lucian Croitoru, premierul desemnat joi de seful statului, a declarat, pentru NewsIn, ca isi doreste mai degraba un Guvern politic decat unul de tehnocrati, motivand ca "eu cred intr-un guvern de tehnocraţi in conditii diferite". El a adaugat ca Traian Basescu i-a promis ca va avea "un cuvant greu" in desemnarea noilor ministri.

  • "In discutia pe care am avut-o cu domnul presedinte al Romaniei, am convenit ca o sa am un cuvant greu de spus in acceptarea membrilor Guvernului. Guvernul trebuie sa fie politic, eu cred intr-un guvern de tehnocrati in conditii diferite. Astazi trebuie actionat rapid. Sunt tehnocrati, sigur, in Romania, dar prefer ca cei care sunt deja foarte apropiati de procesul decizional din Romania si in legatura cu partidele sa fie in acest Guvern, pentru ca nu este simplu", a afirmat proaspatul premier desemnat.

Lucian Croitoru nu exclude posibilitatea de a pastra o parte dintre actualii ministri, afirmand ca "depinde de procesul de negociere", nici pe aceea de a fi mentinut in functie dupa alegerile prezidentiale:

  • "Planurile mele asigura o continuitate. Nu-s numai planurile premierului, daca raman sau nu. Va dati seama ca, independent de ce vrea cineva, Romania va avea un presedinte ales, in decembrie, pe 6, si bineinteles ca acela este un moment in care unele lucruri se rediscuta, pot fi rediscutate. Eu n-am venit cu neincredere aici, am venit cu incredere".
  • "Voi declansa un proces de consultari cu partidele in asa fel incat sa obtin o majoritate", a afirmat, joi, la Radio Romania, Lucian Croitoru, premierul desemnat. "Am acceptat desemnarea pentru ca e criza si trebuiesc rezolvate problemele economice la care ma pricep. Altfel nu as fi venit! ", a explicat el.

Premierul desemnat a adaugat ca va deschide seria consultarilor, astazi, la ora 17.00, printr-o intalnire cu liderul PD-L Emil Boc. El a precizat ca mare parte din saptamana viitoare o va dedica realizarii programului de guvernare, dar si consultarii cu partidele.

Lucian Croitoru are la dispozitie 10 zile pentru a-si desemna echipa de ministri, a-si alcatui programul de guvernare si a se prezenta in fata Parlamentului, pentru a cere votul de investitura.