Decizia PSD de a refuza sa participe la sedinta extraordinara a Coalitiei de guvernare, convocata de PDL, este de natura sa genereze o criza politica pe care Mircea Geoana si social-democratii vor trebui sa si-o asume public, a declarat miercuri prim-vicepresedintele democrat-liberal, Adriean Videanu.

"PDL regreta faptul ca la PSD, din pacate, orogoliul a invins ratiunea", a spus Videanu, dupa ce niciun membru al PSD nu s-a prezentat la reuniunea extraordinara a Biroului coordonator central al Coalitiei.

Liderul PDL a precizat ca, in conformitate cu protocolul Coalitiei, cele doua partide pot convoca, ori de cate ori este nevoie, o reuniune extraordinara.

PDL a convocat Biroul coordonator central marti, la ora 21:00, si miercuri dimineata, la ora 9:00.

"Dl. Mircea Geoana si PSD au refuzat nejustificat sa participe la sedinta. Regretam faptul ca Mircea Geoana si PSD refuza dialogul", a spus Videanu, care a sustinut ca premierul Emil Boc a avut toata disponibilitatea pentru identificarea unei solutii de comun acceptate, dupa cererea de remaniere a ministrului de Interne, Dan Nica.

Adriean Videanu a spus ca "nimeni nu poate cenzura dreptul primului ministru de a propune revocarea unui membru al cabinetului". In plus, adauga Videanu, Boc a propus PSD sa nominalizeze un nou ministru si si-a declarat disponibilitatea de a cauta un ministru independent sau un reprezentant al Opozitiei, agreat de ambele partide.

Declaratiile liderului PDL au venit dupa ce niciun membru al PSD nu s-a prezentat la sedinta Coalitiei, convocata in doua randuri de democrat-liberali.

Adriean Videanu nu a dorit sa comenteze ce actiuni are de gand sa intreprinda PDL dupa aceste evenimente.