Democrat-liberalii nu exclud o colaborare cu UDMR la guvernare, in cazul in care "actuala coalitie nu va rezista", a declarat vineri secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, adaugand ca la asumarea raspunderii in Parlament se va vedea daca actuala coalitie functioneaza, potrivit Mediafax.

  • Vasile Blaga a tinut, insa, sa sublinieze faptul ca alianta PDL-PSD a fost gandita pentru 4 ani: "Sunt printre cei care nu si-au dorit-o, din conducerea PDL, dar, in momentul in care partidul meu a decis acest lucru, eu ma supun deciziei partidului si depun toate eforturile ca aceasta coalitie sa reziste".
  • "Vom vedea daca aceasta coalitie functioneaza in continuare, nu mai târziu de miercuri, joi sau vineri, pentru ca ne vom asuma raspunderea marti si, constitutional, in trei zile se poate depune motiune de cenzura. Despre asta este vorba", a adaugat Vasile Blaga
  • El a precizat, insa, ca deocamdata, PDL nu a inceput niciun fel de discutii cu UDMR in eventualitatea ca actuala coalitie nu va rezista: "Nu am inceput niciun fel de discutii cu UDMR, noi suntem loiali in momentul in care am semnat un protocol de coalitie, dar eu nu exclud o colaborare cu UDMR la guvernare, daca aceasta coalitie nu va rezista. Eu am lucrat cu UDMR in Guvern, intre 2006-2007, sunt parteneri loiali si extrem de corecti. Mai mult, apreciez felul in care Ministerul Dezvoltarii a fost condus de un ministru UDMR, Borbely Laszlo".

Secretarul general al PDL a mai afirmat, vineri, ca singurele partide "bine structurate" din Romania sunt PDL, PSD si UDMR, celelalte fiind, in opinia sa, doar "cluburi".

In plus, Vasile Blaga s-a declarat convins ca "Traian Basescu va fi candidatul PDL la prezidentiale", dar si de faptul ca Sorin Oprescu va intra in cursa pentru Cotroceni.