Mircea Basescu, fratele presedintelui Romaniei, afirma, prin intermediul unui comunicat de presa, ca nu a facut niciodata trafic de influenta pe langa seful statului, ca nu i-a cerut niciodata lui Traian Basescu vreo favoare sau vreun sprijin in afaceri si sustine ca nu a fost si nu este implicat in afaceri cu armament. In plus, fratele presedintelui face un apel la mass-media sa nu mai faca nicio conexiune intre afacerile lui si Traian Basescu, potrivit NewsIn.

Mircea Basescu vrea daune morale si materiale de la Sorin Rosca Stanescu

Mircea Basescu mai precizeaza ca va solicita instantei de judecata obligarea jurnalistului Sorin Rosca Stanescu la plata daunelor morale si materiale produse in urma publicarii unor materiale de presa "mincinoase".

  • "Vreau sa aduc la cunostinta opiniei publice, prin intermediul mass-media, ca nu am fost implicat in niciun fel de afacere terorista, nu am participat la operatiuni ultrasecrete de trafic international cu explozibil, nu am savarsit nicio fapta de crima organizata, trafic de arme si substante explozive, nu am sprijinit si nu am finantat acte de terorism international, nu am facut parte din niciun grup criminal organizat, nu am participat la nici o operatiune de incarcare sau descarcare de explozibil si munitii din niciun vapor, nu am fost si nu sunt implicat in afaceri cu armament", sustine Mircea Basescu, in comunicatul de presa.
  • "Sunt fratele Presedintelui Romaniei, il iubesc, pe el si familia sa, ii respect deciziile, precum si functia pe care o ocupa. De aceea, nu as face nimic, dar absolut nimic de natura a-i cauza vreun prejudiciu de imagine, asa cum sustine Sorin Rosca Stanescu, cu atat mai mult sa il implic intr-o afacere", adauga fratele sefului statului.

Jurnalistul Sorin Rosca Stanescu a scris, luna trecuta, pe blogul personal, ca fratele presedintelui Romaniei ar fi participat la o operatiune ultrasecreta de trafic international cu mari cantitati de explozibil. Potrivit acestuia, cinci vapoare sosite din Thailanda ar fi fost ancorate in portul Constanta. Operatiunea ar fi fost dirijata de Mircea Basescu, fratele presedintelui Romaniei, iar incarcatura ar fi constat in substante explozive si munitie. Sorin Rosca Stanescu preciza, la vremea respectiva, ca isi asuma intreaga raspundere civila si penala pentru dezvaluirile legate de acest caz.

Ulterior, Administratia Prezidentiala a acuzat faptul ca unii politicieni si persoane asociate acestora "desfasoara o campanie de discreditare sistematica a unor institutii ale statului", adaugand ca Traian Basescu va explica "la momentul oportun" ce se afla in spatele "manipularii politico-mediatice care vizeaza discreditarea statului".