Agentia Nationala de Integritate s-a sesizat din oficiu dupa ce a constatat ca primarul Constantei, Radu Mazare, s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada 23.04.2003 - 06.11.2003, intrucat a detinut si exercitat concomitent atat functia de primar al municipiului de la malul marii cat si functia de administrator la o societate comerciala.

"Intrucat in urma verificarii prealabile, efectuate in temeiul art. 1, art. 2, art. 3 alin. 1 teza II si art. 4 alin. 1 din Legea nr. 144/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, au rezultat indicii temeinice referitoare la incalcarea de catre domnul Radu Mazare a prevederilor legale privind regimul incompatibilitatilor, a fost declanșata, in conformitate cu prevederile legale, procedura de verificare a starii de incompatibilitate intre funcția de primar și cea de administrator la societați comerciale", precizeaza ANI.

ANI precizeaza ca Mazare a fost informat in legatura cu declansarea procedurii de verificare.

Potrivit ANI, Mazare a exercitat mandatul de primar al municipiului Constanța in perioadele 2000-2004 si 2004-2008, iar in prezent exercita mandatul de primar pentru perioada 2008-2012. La 04.11.1998, el a fost numit in functia de administrator la S.C. NISIPURI SA, functie din care s-a retras la data de 06.11.2003.

"Potrivit prevederilor art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificarile si completarile ulterioare, functia de primar este incompatibila cu functia de administrator la societatile comerciale", potrivit ANI, care afirma ca Mazare "s-a aflat in stare de incompatibilitate, incepand din 23.04.2003 (data intrarii in vigoare a Legii nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei) si pana la data de 06.11.2003 (data retragerii din functia de administrator la SC NISIPURI SA)".

Potrivit prevederilor art. 91, alin 3, teza ultima din Legea nr. 161/2003, domnul MAZARE RADU STEFAN, in calitate de primar al municipiului Constanța, a avut posibilitatea de a pune capat starii de incompatibilitate in care se afla, prin renuntarea in cel mult 60 de zile de la data intrarii in vigoare a actului normativ menționat anterior, insa acesta a renunțat la calitatea de administrator la S.C. NISIPURI SA abia in data de 06.11.2003, mai spune Agentia.