Presedintele Traian Basescu s-a intalnit duminica, la Ramallah, cu liderul palestinian Mahmoud Abbas, declarand, la finalul convorbirilor, ca in Orientul Mijlociu ar trebui sa se treaca la negocierile pentru pace si sa se renunte la preconditiile pentru inceperea discutiilor. Anterior intrevederii, seful statului a vizitat mormantul fostului lider al Autoritatii Palestiniene, Yasser Arafat.

Liderul palestinian a spus ca Romania ar trebui sa se implice in procesul de pace din Orientul Mijlociu data fiind pozitia sa si relatiile bune pe care le are cu toate tarile din regiune. La randul sau, presedintele Basescu a mentionat ca, in urma discutiilor avute in ultimii ani cu liderii politici ai tarilor din zona, a constatat ca toate statele din Orientul Mijlociu sustin ca doresc pacea, dar ca, in acest context, ar trebui sa se treaca la negocierile pentru pace si sa se renunte la preconditiile care se pun inainte de inceperea discutiilor, relateaza Mediafax.

Burse suplimentare pentru cetatenii palestinieni

Basescu a subliniat disponibilitatea Romaniei de a contribui la procesul de reconstructie a teritoriilor palestiniene si de a sustine institutiile palestiniene in derularea de programe de pregatire a personalului specializat. "L-am informat pe domnul presedinte Abbas asupra deciziei Romaniei de a suplimenta numarul de burse care urmeaza a fi acordate pentru cetatenii palestinieni in anul scolar 2009-2010, in continuarea celor discutate cu domnul presedinte la Bucuresti anul trecut", a mai spus presedintele, potrivit NewsIn.

Intrebat despre data la care se va deschide oficiul diplomatic de la Ramallah, seful statului a dezvaluit ca intentia initiala era ca acesta sa fie inaugurat chiar in ziua vizitei sale la Autoritatea Palestiniana. Totusi, pentru ca sediul in care oficiul va functiona nu este intr-o stare tehnica si de securitate corespunzatoare, deschiderea sa se va face peste cateva saptamani.

La mormantul lui Yasser Arafat

Presedintele Traian Basescu a vizitat duminica si mormantul fostului lider al Autoritatii Palestiniene, Yasser Arafat, informeaza agentia palestiniana de presa Ma'an, citata de NewsIn.

Liderul istoric al palestinienilor, Yasser Arafat, a murit la 11 noiembrie 2004 si este inmormantat la Ramallah. Dupa ce multi ani a luptat impotriva Israelului pledand pentru autodeterminarea poporului palestinian, Arafat a renuntat la arme si a angajat negocieri de pace cu Israelul, iar in 1994 a primit premiul Nobel pentru pace, alaturi de actualul presedinte al Israelului, Shimon Peres, pe atunci ministru de externe, si de fostul premier israelian Yitzhak Rabion, asasinat in noiembrie 1995 de un extremist evreu.

Basescu face, duminica, o vizita oficiala la Autoritatea Nationala Palestiniana, la invitatia omologului sau, presedintele Mahmoud Abbas, in programul deplasarii fiind inclusa o intalnire cu reprezentantii comunitatii romanesti din Teritoriile Palestiniene. Presedintele este insotit la Ramllah de ministrul de Externe.