Premierul Emil Boc a declarat, duminica, la Ploiesti, ca in cursul acestui an vor fi realizati, "la stadiul de asfalt", primii 30 de kilometri din tronsonul Moara Vlasiei - Ploiesti al Autostrazii Bucuresti - Brasov, iar lucrarile la centura de vest a municipiului Ploiesti vor fi terminate in luna noiembrie, transmite Mediafax.

"Obiectivul pe care-l avem este ca in 2010 tronsonul Moara Vlasiei – Ploiesti sa fie finalizat. Este vorba de un tronson de 42,5 kilometri in totalitate, iar anul acesta sper sa se poata circula pe 30 de kilometri la stadiul de asfalt, urmand ca, pana in iulie 2010, sa fie finalizat. (...) Avem asigurate resursele financiare, anul acesta finalizam 30 de kilometri din acest tronson", a delcarat Boc.

Premierul Emil Boc a declarat ca lucrarile la centura de vest a municipiului Ploiesti, care in urma cu peste un an a intrat in reabilitare majora pe o lungime de 12 kilometri, vor fi finalizate in luna noiembrie a acestui an: "Am asigurat toata finantarea necesara astfel incat tot obiectivul (centura de vest a municipiului Ploiesti -n.r.) sa fie terminat si in noiembrie sa fie predat".