Deputatii au votat marti pentru infiintarea unei comisii de ancheta in cazul ministrului Tineretului si Sportului, Monica Iacob-Ridzi, cu 220 de voturi pentru, unul impotriva si doua abtineri.

A votat impotriva Nicolae Paun, de la grupul minoritatilor, iar cele doua abtineri au apartinut deputatilor Ovidiu Gant (minoritati) si Kelemen Hunor (UDMR).

"Va rog sa votati pentru infiintarea acestei comisii, este o ocazie pentru mine sa dovedesc ca sunt nevinovata", a declarat, chiar inaintea votului, Monica Iacob Ridzi.

Ea si-a exprimat speranta ca anchetele sa se finalizeze in cel mai scurt timp posibil, pentru a-si putea proba nevinovatia.

Anterior, deputatii adoptasera, pe articole proiectul de hotarare privind infiintarea Comisiei de ancheta pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului si Sportului, sub semnatura ministrului Monica Iacob-Ridzi. Cu toate incercarile PD-L de a anula infiintarea comisiei, in sedinta de marti, deputatii au hotarat componenta acesteia urmand sa dea votul final.

Chiar daca presedintele Camerei Deputatilor a anuntat, la inceputul sedintei de plen, ca grupul PD-L va vota pentru formarea comisiei de ancheta, la dezbateri deputatii PD-L au tinut sa o contrazica, afirmand ca infiintarea acesteia nu mai este necesara. Deputatul PD-L Mircea Toader a invocat articolul 7 din regulamentul Camerei, sustinand ca infiintarea comisei nu mai este justificata in momentul in care DNA a declansat o ancheta in acest sens.

Totusi grupul PD-L a anuntat ca va vota pentru infiintarea comisiei de ancheta.

Mircea Toader, PD-L

  • "Doamna procuror general ne comunica ca, intr-adevar, in data de 19 iunie 2009, la Parchetul de pe langa Inalata Curte de Casatie si Justitie a fost inregistrat denuntul formulat de PNL prin reprezentantul legal, presedintele Crin Antonescu, impotriva ministrului Tineretului si Sportului, cu privire la incheierea unor contracte de servicii in valoare de 630.000 euro pentru organizarea Zilei Tineretului.
  • In aceasta stiuatie, avand in vedere articolul 74 din Regulament, activitatea Comisiei nu mai poate sa functioneze, pentru ca nu putem sa facem doua anchete paralele, motiv pentru care va rog sa luati act ca Comisia nu poate sa functioneze. Ancheta penala ne va spune in ce conditii s-au incalcat prevederile legale."

Deputatii PSD si PNL au sarit ca arsi, acuzand PD-L ca, prin diverse tertipuri, doreste sa amane infiintarea comisiei de ancheta.

Nicolae Banicioiu, PSD

  • "Ceea ce spune domnul Toader nu este regulamentar. Va bazati pe informatii din presa, care pot sau nu sa fie reale, si chiar daca ar fi reale asta nu inseama ca a inceput urmarirea penala, deci Comisia de ancheta poate sa functioneze. Rugamintea mea ar fi ca sa nu mai incercati sa gasiti tot felul de tertipuri pentru a scapa de aceasta Comisie. Doamna ministru va avea ocazia sa-si dovedeasca nevinovatia in aceasta Comisie".

Bogdan Olteanu, PNL

  • "Nu este decat dorinta de a evita aceasta ancheta parlamentra, nu s-a transmis nicio informatie din partea Parchetului, asa cum s-a intamplat in toate celelalte cazuri de cand avem Parlament in Romania cand a inceput o cercetare sau urmarire penala, ca Parchetul solicita Parlamentului sa-i puna toate datele la dispozitie. Acela este momentul in care, potrivit Regulamentului si cutumei parlamentare, se suspenda activitatea unei Comisii."

La interventia presedintelui Camerei, Roberta Anastase, proiectul de hotarare privind infiintarea comisiei a fost votat pe articole. Potrivit proiectului, comisia de ancheta va fi formata din 15 membrii: 5 de la PSD, 5 de la PD-L, 3 de la PNL, un deputat UDMR si unul de la minoritati.

Ridzi a cerut ajutorul deputatilor PD-L

Ministrul Tinteretului, Monica Iacob Ridzi, s-a prezentat luni dupa amiaza la grupul PD-L din Camera Deputatilor, pentru a se plange si a le cere acestora sprijinul politic. Surse participante la discutie sustin ca deputatii PD-L i-au reprosat lui Ridzi ca nu au stiut de evenimentele electorale desfasurate de aceasta. Parlamentarii PD-L au dat din umeri la discursul lui Ridzi, fiind deranjati de faptul ca au aflat din presa de activitatile acesteia. Deputatii i-au comunicat ministrului ca nu pot interveni si ca trebuie "ca organele abilitate sa-si faca treaba".

De altfel, vicepresedintele PD-L Cezar Preda a declarat, la Realitatea TV, ca explicatiile Monicai Iacob Ridzi nu au avut niciun efect asupra parlamentarilor PD-L. "Indiferent ce argumente solide aduce ministrul in cauza, trebuie sa depuna documentele unde trebuie, iar organele de ancheta sa isi faca datoria. Exista, am inteles, o ancheta in derulare, vom respecta concluziile acesteia si asteptam finalizarea ei", a declarat Preda.

Deputatii PNL au inaintat, luni, conducerii Camerei Deputatilor cererea de aprobare a inceperii urmaririi penale impotriva ministrului Iacob Ridzi pentru delapidare si abuz in serviciu contra intereselor publice. Dupa trei ore de cearta in Biroul Permanent, PD-L a acceptat propunerea liberalilor de a infiinta o comisie de ancheta pentru verificarea ministrului Tineretului.

Ridzi: "Va dau in judecata pe toti cei implicati in anuntul calomnios"

"Astept sa se finalizeze aceasta ancheta prin care sa se demonstreze nevinovatia mea, dupa care voi da in judecata pe toti cei implicati in acest denunt calomnios", a declarat luni Monica Iacob Ridzi, dupa ce a aflat ca sesizarea liberalilor a ajuns la DNA.

De Ziua Tineretului, Ministerul Tineretului a organizat concerte in Bucuresti, pe plaja din Costinesti si in alte locuri din tara. Pentru aceste evenimente, MTS a cheltuit 628.000 de euro din buget. In urma unei anchete GSP, MTS a fost acuzat ca a acordat aceasta suma unor "firme de apartament" fara a organiza o licitatie.