Cele cateva mii de sindicalisti BNS au inceput mitingul in fata Muzeului Taranului Roman si au protestat impotriva crizei financiare si a Guvernului Boc pana in fata Ministerului Muncii. Sindicalistii au cerut stabilitatea locurilor de munca si salarii mai mari si au amenintat ca vor organiza un protest si mai mare in lunile urmatoare. In finalul protestului un deputat sindicalist Matei Bratianu a gasit si solutia anti-criza: bugetul alegerilor prezidentiale sa fie redus cu 75%.

Cererile protestarilor au avut un caracter generalist. “Vrem stabilitatea locurilor de munca, vrem salarii mai mari, pensii. Si sa faca si guvernul asta ceva cu criza asta. Ca in campanie tot ne-au promis marea cu sarea”, a declarat Mihai Sarbu, angajat al Postei Romane din Buzau.

Potrivit liderilor de sindicat, muncitorii au fost adusi in Bucuresti mai mult pentru a atrage atentia Guvernului asupra crizei financiare. “Pai nu ne-au scazut salariile, dar se anunta disponibilizari. La noi inca nu a fost dat afara nimeni. Deci, din cate ne-a zis sefu' de sindicat, e mai mult asa un protest pentru criza asta”, a explicat Marian Petrache, sindicalist din Tulcea.

Pe tot traseul protestului, la mijlocul coloanei de protestatri circula o platforma de unde liderii de sindicat isi spuneau doleantele. Un lider de sindicat din domeniul energiei isi incepe peioratia impotriva guvernului: “Arde-i-ar focul pe cei care vor sa ne ia locul de munca. Jos Guvernul! Hoti, Hotii! Guvernul nici acum nu si-a facut bugetul”.

Dupa cateva minute de scandari, microfonul este preluat de un reprezentant al sindicalistilor din industria auto. “Am fost cei mai loviti. Noi am venit azi cu niste cereri clare. Vrem stabilitatea locurilor de munca, vrem salarii bune, vrem o viata decenta”. La cativa metri lista sindicalistului a fost completata de un grup de sindicalisti din Iasi: “O vrem pe Udrea si pe Elena Basescu”.

Pe traseul protestului coloana de sindicat a fost salutata de trecatori. De la un balcon o batranica a salutat coloana de manifestanti luand pozitia de drepti si imitand salutul militaresc. Peste drum in jur de 20 de barbati angajati pe un santier s-au oprit din munca pentru a privi marea de sindicalisti infierbantati.

“Trebuie sa luptam si pentru drepturile lor, ei nu au sindicat. Domnilor, va dau cartea mea de vizita. Sunt si deputat si sindicalist, va pot ajuta”, li s-a adresat santieristilor deputatul PSD Matei Bratianu. Muncitorii de pe santier s-au aratat putin cam neincrezatori. “Astia care protesteaza asa in mijlocu saptamanii au banu' de la stat. Pai, noi ne rupem salele si nu stim daca maine mai avem loc de munca, ei protesteaza. Uite ce uniforme si ce organizare! De unde atatia bani, daca tot au zis ca e criza?”, se intreaba unul dintre muncitori.

Trebuie sa fim si noi europeni. Azi protestam si noi pentru criza economica. Cu toate ca am primit banii de la FMI, criza nu se termina. Trebuie sa facem presiuni ca Guvernul sa fie constientizat si sa fie rational”, a explicat situatia Romaniei una dintre sindicalistele care a urcat pe tribuna mobila.

In fata Ministerului Muncii, sindicalistul-deputat Matei Bratianu (PSD) a dezvaluit si una din solutiile de economisire a banilor publici, care ar fi si o solutie economica anti-criza. “Eu vreau mandatul dumneavoastra ca sa fac o propunere de ordonata. Premierul Boc ne tot spune ca e criza. Ei daca e criza, eu am solutia sa economisim milioane de euro. Vreau sa propun ca bugetul pentru alegerile prezidentiale sa fie redus cu 75%”, a explicat Bratianu.

Protestul s-a incheiat cu o serie de directive facute publice de lideri sindicalisti. Astfel, in urmatoarea perioada vor fi organizate proteste locale de amploare si daca in trei saptamani nu va exista un semnal pozitiv de la Guvern se va organiza un protest si mai mare.