Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la Zagreb, ca Romania ramane consecventa in a sustine parcursul european al Republicii Moldova, precizand ca, desi cele doua state sunt independente, "sangele apa nu se face", relateaza Mediafax.

"Indiferent care este pozitia Chisinaului, vom ramane extrem de consecventi in a sustine parcursul european al Republicii Moldova. Nu ne uitam la regimul care este la putere, a rezultat din alegeri, nu noi suntem cei care sa le putem contesta sau pune sub semnul intrebarii", a spus seful statului, intrebat de un reprezentant al comunitatii romanesti din Croatia care este pozitia Romaniei fata de situatia din Republica Moldova.

"Sunt regimuri si regimuri, mai mult ostile sau mai putin ostile Romaniei sau UE. Noi avem obligatia sa privim dincolo de regimuri, de niste lideri, avem obligatia sa privim la istorie si din acest punct de vedere sunt adeptul impingerii - sa nu se inteleaga gresit - a integrarii Republicii Moldova in pachetul tarilor din Balcanii de vest in ceea ce priveste perspectiva europeana", a continuat Basescu.

Seful statului a mai mentionat ca Romania nu va face niciun fel de "obstructii" proceselor de negociere pe care Republica Moldova ar trebui sa le inceapa in ceea ce priveste un acord de asociere sau de cooperare cu UE.

Traian Basescu a tinut sa specifice ca Republicii Moldova ii expira acordul de parteneriat cu Uniunea Europeana in perioada urmatoare.

"Vom sustine continuarea proceselor de negociere cu Republica Moldova indiferent cine va fi premier sau presedinte dupa aceste alegeri, pentru ca suntem doua state independente, dar sangele apa nu se face", a mai spus seful statului.