Presedintele Romaniei, Traian Basescu se va adresa, in 14 aprilie, celor doua camere ale Parlamentului pe teme actuale de politica externa, se arata intr-un comunicat al Presedintiei.

In acest sens seful statului a trimis, joi, o scrisoare presedintelui Senatului, Mircea Geoana, si presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Alma Anastase.

Va prezentam textul scrisorii:

“In temeiul art. 88 si art. 65 alin. 2, lit a) din Constitutia Romaniei, precum si al art. 1 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, va aduc la cunostinta faptul ca la data de 14 aprilie 2009, la o ora pe care o veti stabili dumneavoastra, doresc sa adresez Camerelor reunite ale Parlamentului Romaniei un mesaj pe probleme actuale de politica externa.”