Ziceti-i militian sau politist, Pop-Puscas a facut o campanie mult mai buna decat Apostu sau Nicoara. Si printre cele mai bune din ultimii ani, la Cluj-Napoca.

Este un candidat cu potential care, daca nu va uita in viitorii patru ani sa munceasca pentru a se pregati de Primarie, s-ar putea sa intre cu sanse mari in urmatoarea competitie. A evoluat mult pe partea de discurs, are bani, lucru esential in politica, a intrat bine in rol si a inteles ca poate sa miste lucrurile.

Dar nu despre PPT vreau sa vorbim azi. Ci despre filiala locala a PSD din Cluj.

Ce se intampla aici de aproape patru ani nu mai poate fi tolerat. Filiala e distrusa din temelii, sapata la radacini de orgolii, barfe soptite la colturi, pumni in gura dati intre tabere, amintiri din copilarie si vise nerealizabile.

Cel mai cel dintre cei mai tineri, Remus Lapusan, nu a evoluat deloc in ultimii ani. Desi iubit in randul tinerilor membri de partid, Lapusan inca se mai imbraca in costume vernil, inca mai vorbeste ca la tara, inca se mai ascunde dupa fusta lui Ioan Rus. Nu mai discutam de problemele de imagine pe care orice adversar mai aprig le-ar putea specula (firme care au luat fonduri europene pe tava, scandaluri inabusite in fasa de pe vremea cand era sef la AJOFM etc).

Membru de vaza - Vasile Soporan - pare ca se descurca cu aceasta filiala. Doar pare. Printr-un joc abil de pase, Stefan Dimitriu, despre care discutam mai jos mintenas, l-a trimis in atac sa dea gol cu o minge medicinala, plina cu plumbi. A vrut sa traga un sut la poarta adversa si, iata, si-a rupt piciorul. Soporan este un politician nespeculat, nefolosit la justa sa valoare. Este un politician de reprezentare si asa isi face cel mai bine treaba. Nu i se potrivesc chestiile executive mai deloc.

Valentin Cuibus, alt membru important, sta in umbra de multa vreme. Am avut momente in care ma intrebam de ce acest om nu este folosit asa cum trebuie in partid. Poate pentru ca are o coloana vertebrala putin cam elastica? Eu stiu cel putin doua faze care imi dau dreptate: momentul din campania pentru Primarie din 2004 in care Cuibus, ditai prefectul, statea pres in fata lui Vasile Dancu, intr-un context pe care nu vreau sa il discut, si momentul de la alegerile generale din 2008, cand Cuibus a tradat pe ascuns in unele faze pentru PNL, ametit de promisiunile lui Marius Nicoara.

Alexandru Cordos a ajuns senator cu mult noroc. Nu-i vorba, norocul si-l mai face si omul. Este considerat omul lui Ioan Rus, pe buna dreptate, desi omul incearca sa isi construiasca o imagine de om dezbarat de aceasta legatura. Cordos este un produs interesant al acestei filiale, un om care poate evolua frumos, daca este sprijinit. In acest moment, el este un om pe care nimeni din partid nu pune baza: cei din Cluj ii vorbesc frumos, ii asculta promisiunile cu atentie (desi multi stiu ca nu le poate totdeauna indeplini), multi incearca sa se foloseasca de statutul sau; cei din Bucuresti il ignora - desi Cordos umbla putin mai apasat in ultima vreme, deh functia!, sforarii din Bucuresti au alta anvergura, iar Cordos nu poate sa le fie de folos decat cu votul sau din Senat. Atat. In Cordos ar trebui investit mai mult, rezultatele ar fi mai concludente daca i s-ar oferi sprijin relational si consultanta politica.

Stefan Dimitriu, unul dintre cei mai interesanti tipi din PSD Cluj, a ajuns la capastrul partidului dupa ce nimeni nu a mai vrut sa se implice. Sincer, cunoscandu-i calitatile, ma asteptam ca ele sa nu ii fie umbrite de defecte, in special de orgoliul exacerbat. In scurtul sau mandat de Richelieu al filialei, s-a comportat pana acum mai degraba ca un copil care da iama intr-un magazin de dulciuri muscand din fiecare preparat, decat ca un om matur politic ce trebuie sa puna ordine in partid. Din pozitia sa, nu a facut altceva decat sa accentueze starea de tensiune intre colegi. Dimitriu cunoaste ce e strategia politica, dar are mari probleme la implementare. Nu se stie de ce, cand e vorba de aplicat strategia, mintea lui Dimitriu se rasuceste ca la patinaj artistic, intr-un triplu Axel decizional, care dinamiteaza orice rezultat. Este un om care adora sa controleze jocul, dar are pioni primitivi, care se bat cu lancea in vremuri in care laserul ii poate topi la o apasare de buton. Dimitriu e un om cu inima mare, o inima in care incap in egala masura si kilograme de generozitate sau talent, dar si pachete intregi de vendete si vanitate. E un om care nu inceteaza sa ma surprinda prin felul rational global in care vede lumea, dar care se pierde lesne in detalii lipsite de importanta.

Doua tinere speranta imi atrag atentia: Mircea Jorj si Ucu Faur. Pe primul, il consider cu potential, dar necopt. E un om din care se poate scoate ceva consistent in urmatorii patru ani. Iar avocatul Ucu Faur se poate transforma in noul cal de bataie al partidului: tipul asta poate duce in spate multe poveri si, cand e folosit cu incredere, poate sa rezolve multe probleme in teritoriu.

Vasile Dancu si Ioan Rus sunt ultimele personaje ale acestei povesti, lasate intentionat la final.

Nu vreau sa ii jignesc, dar insist sa ii compar cu doua fantome care nu inceteaza sa bantuie organizatia. Pentru ei a venit momentul adevarului, momentul ultimei intrebari: ce facem, domnilor, chemam popa sa va ingroape definitiv, cu slujba si parastas, ca sa va linistiti si sa nu mai bantuiti organizatia, sau chemam ambulanta sa va dea electrosocuri si sa reveniti in lumea normala, oameni politici vii, in carne si oase?

In ceea ce il priveste pe Dancu, eu cred ca el trebuie sa iasa din starea de autocompatimire profesionala in care se complace. Da, e un foarte bun profesor, dar este un politician si mai bun. Dupa ce ai fost ani buni de zile un etalon al discursului politic, nu poti sa te bagi inapoi in vizuina si sa zici ca te apuci de scris carti. Cartile mari despre tara si popor se scriu la finalul vietii. Iar lupta cu Vanghelie, Bunica si Oprisan nu trebuie sa inceteze.

Cand vreau sa ma amuz, desigur, cu politete si cu respect, ma gandesc la Ioan Rus ca la fantoma lui Barba Neagra din vechia parodie hollywoodiana in care a jucat Ustinov - mai precis la episoadele in care fantoma, nevazuta de nimeni, dar totusi puternica, le facea farse bietilor oameni, ba punandu-le piedica pe terenul politic, ba tragandu-le cate un bobarnac in bucataria interna a partidului.

Ioan Rus e retras, dar totusi influent. Ioan Rus nu mai vrea sa conduca filiala, dar totusi decide tot ce se intampla in ea. Ioan Rus nu mai vrea politica damboviteana, dar totusi se vede cu Gabi Oprea, inainte de celebrul scandal. Ioan Rus e dezamagit de clasa politica si nu mai vrea sa faca parte din ea, dar tot mai gaseste resurse morale sa scrie o adevarata confesiune politica, un manual de citit pentru toti cei ce se pretind integri in acest namol fetid care este politica.

Acest 7 la suta de ieri e semnalul ca situatia actuala nu mai poate sa continue.

Daca as fi Geoana, maine as da o fuga pana la Cluj si l-as chema la o cafea pe Ioan Rus, intrebandu-l ce vrea sa faca. Sa faca orice, numai sa faca ceva.

Citeste restul analizei si comenteaza pe blogul lui Liviu Alexa