Geoana despre promisiunile electorale: Nu simt ca nu m-am tinut de cuvant

de Gabriela Zanfir     HotNews.ro
Sâmbătă, 7 februarie 2009, 18:33 Actualitate | Politic


Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat simbata, la Craiova, ca nu se simte vinovat pentru promisiunile din campanie care nu au fost indeplinite dupa castigarea puterii, dand vina pe fostul Guvern pentru aceasta situatie.

„Ma adresez pensionarilor Romaniei: daca PSD nu ar fi fost la guvernare astazi, nu ar fi avut loc nicio majorare de pensii si nici macar introducerea pensiei minime. Daca nu am fi ajuns la guvernare, am fi fost in situatia sa nu facem nimic. Inghetarea salariilor si a pensiilor nu ar fi durat doar doua-trei luni”, a spus Mircea Geoana, incercand sa puna intr-o alta lumina masurile luate de actualul Guvern.

„Nu simt in niciun fel ca nu m-am tinut de cuvant. Intre luna septembrie si luna februarie estimarile s-au comprimat. Noi am facut o oferta onesta. Se pot da la televizor imagini la nesfarsit, dar buna noastra credinta nu poate fi pusa la indoiala”, a concluzionat presedintele PSD, sustinand ca nu cunostea datele reale ale situatiei bugetare.  

Cu o jumatate de ora mai devreme, la ceremonia de investire in functie a prefectului de Dolj, tot Mircea Geoana a sustinut ca el a fost printre primii care au previzionat criza mondiala: „Eu am fost una din vocile pesimiste, anuntand inca de anul trecut criza.”






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















636 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    d'ale prostanacului (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 18:58)

    quintus [anonim]

    Daca nu simte ,nu este nicio noutate.Stim de multa vreme ca este UN NESIMTIT.
    • +1 (1 vot)    
      Geoana, Boc si Basescu... (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 21:22)

      Anonim [anonim] i-a raspuns lui quintus

      La fel de nesimtiti si mincinosi.
      Nici cu Tariceanu nu mi-e rusine care a transformat PNL-ul in partidul pensionarilor (dpdv al electoratului tinta)
    • +1 (1 vot)    
      esti f diplomat (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 21:56)

      mihai [anonim] i-a raspuns lui quintus

      cu o asemenea jigodie imbecila . pensiile au scazut cu 20% in termeni reali .ce cresteri vede boul asta ? iti dau un sfat cand stai de vorba cu un bou trebuie sa-i spui asta la fiecare cinci minute . mai vb .sa vezi cat dreptate am.
    • 0 (0 voturi)    
      Vreau cosmonaut roman a la Vanghelie in spatiu ! (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 22:17)

      Godzilla [anonim] i-a raspuns lui quintus

      In spatiu euclidian ! Vreau baza de lansare de cosmonauti tuciurii in Ferentari ! Vreau sosea suspendata ,pe care sa circule haitele de caini din productia primarului fiu de general Oprescu ! dar ce nu vreau ...Tata Oprescule s-au inmultit haitele de caini pune mana si fa manusi din ei !
    • 0 (0 voturi)    
      d'ale prostanacului (Duminică, 8 februarie 2009, 1:04)

      zuzu [anonim] i-a raspuns lui quintus

      pot sa subscriu?
    • +1 (1 vot)    
      idem (Duminică, 8 februarie 2009, 7:36)

      Nicu Albu [anonim] i-a raspuns lui quintus

      Subscriu in totalitate, numai un nesimtit ar putea sa nu simta minciuna!
  • 0 (0 voturi)    
    normal (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 19:00)

    Catelu [anonim]

    Sigur ca nu simte. Prostanacu' e si nesimtit!
  • 0 (0 voturi)    
    asa e (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 20:32)

    oschy [anonim]

    Asa sunt unii, mai nesimtiti. Si minte de ingheata apele.
  • +2 (2 voturi)    
    Omul cu opinii contradictorii ! (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 20:32)

    STEFAN A. [utilizator]

    Pai daca ai prevazut criza economica, de ce ai promis 25.000 de euro la fiecare roman care se intoarce in patrie ?
    De ce ai sustinut majorari de salarii de 50 % ?
    Acest domn a declarat o gramada de aiureli si cum este un om de nadejde a sistemului democratiei "originale ", a ajuns important in conducerea Romaniei, adica a fost recompensat pe masura timpenilor promise !!!
    Ca si logica a gindirii personale si a intereselor in joc, (ciolanul mai, ciolanul !) acest domn va cere in curind legalizarea averilor ilecite, unica promisiune care va fi tradusa in realitate !
    Cu scuza crizei mondiale, a lipsei de bani la buget , va obtine aceasta solutie care in realitate va proteja "baietii destepti" din PSD, adica aia care au furat ca in codru in ultimii 20 de ani !!!
    Normal ca doar pentru interesul nostru, a tuturor romanilor considerati drept imbecili subdezvoltati de mareata conducere a PSD!!!!!!!!!!!
  • +1 (1 vot)    
    geoana=prostanac, securist, nesimtit (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 21:15)

    timisoreanul [anonim]

    Ma mir ca mai si are tupeul sa faca o asemenea declaratie. A promis ca va acorda marirea de 50% la salariile din invatamant din secunda 2 in care va ajunge l aguvernare si nu a facut asta. A promis ca mareste punctul de pensie si nu a facut asta. A promis un sistem sanitar performant si nu a facut asta.
    Este un nesimtit la fel cu tot PSDul si PDLul.
  • +1 (1 vot)    
    Demagog cu D (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 21:29)

    lupu' singuratic [anonim]

    "daca PSD nu ar fi fost la guvernare astazi, nu ar fi avut loc nicio majorare de pensii si nici macar introducerea pensiei minime. Daca nu am fi ajuns la guvernare, am fi fost in situatia sa nu facem nimic. Inghetarea salariilor si a pensiilor nu ar fi durat doar doua-trei luni”, a spus Mircea Geoana, incercand sa puna intr-o alta lumina masurile luate de actualul Guvern. "

    Astea se faceau si fara vointa ta. Si stii de ce? Erau altii gata sa maraie, cum de altfel a si fost. SINDICATELE.

    Oferta corecta, zici? Dar astronautul trimis pe marte? Dar 25.000 de euro dati fiecarui roman care se intoarce din diaspora? GPS pe tractoare? Astea ce sunt? Nu te simti vinovat? Evident ca nu le puteai face, nici chiar daca "monstruoasa mostenire", nu era la putere.
    Ce zici, mai Geoana? Te aflai si dumneata la putere in cabinetul Tariceanu II. Si acum spui ca nu te simti vinovat?
  • +1 (1 vot)    
    Ptiu.. drace! (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 21:38)

    lupu' singuratic [anonim]

    Dar de 50% ce zici? Asa ca ar fi mai bine sa taci si sa faci. Acu' ca esti sub fustita presedintiei ai curaj? O mai faci si pe seful statului decand ti-au dat astia voie sa faci parte din CSAT.
  • 0 (0 voturi)    
    De remarcat e prostia faptului deja implinit (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 21:59)

    psd-os-ul [anonim]

    Asta e o prostie multipla si demna de cartea recordurilor:

    -o data e de inregistrat notorietatea personajului in materie de prostie , evident, recidivata;

    -acum e reconfirmarea cu varf si indesat, practic lasa loc ideii ca deja s-a tinut de cuvant in timpul scurs pana acum, misiune indeplinita, nu mai are nicio promisiune de simtit si de finalizat;

    -sustine ca, prin prezenta de "astazi" a PSD la guvernare, majorarea pensiilor ramane promisiune de viitor, cu toate ca imediat se contrazice cu promisiunile amortite in nesimtire si amnezie;

    -in finalul guvernarii anterioare a sustinut si a infaptuit cheltuieli si majorari de pensii, iar acum se lauda ca avea si motive : a prezis criza, de asta ne-a dat si un branci in ea.

    Asta-i inertia din prostie sau dovada vie a desconsiderarii fara nicio frana.
  • 0 (0 voturi)    
    Gustul dulce al puterii (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 22:04)

    lupu' singuratic [anonim]

    Geoana dar de astea te-ai simti vinovat? Ca oricum esti la putere.

    "putem să implicăm şi televiziunile private, ca să nu ne facem adversari din ele şi le spunem o zi pe săptămână, câte un moderator care vine de la fiecare dintre aceste televiziuni. "

    "Se pot găsi soluţii, pentru că-mi dau seama că nimeni nu este foarte fericit să apară pe o zonă care adeseori creează interes public, să apară un concurent. Noi nu suntem însă un concurent cu un astfel de proiect. – A. Nastase"

    "Cezar Preda (PDL): TVR sa prezinte activitatea asa cum dorim noi, pentru că până la urmă este o televiziune publică şi ea face ce-i spunem noi, nu ce vor alţii."

    Pe mine nu ma intereseaza televiziunea voastra. Cand apareti voi pe tv-uri imi vine scarba. Sau si voi merge-ti pe pricipiul, DACA VOI NU MA VRETI EU VA VREAU? Oricum parca a-ti devenit Ceausescu dar la scara nationala. A-ti impanzit tv-urile cu moacele voastre. Veniti-va in simtiri. Nimeni nu va iubeste.

    Prin astea va-ti remarcat de cand a-ti facut coalitia PD-L - PSD&PC. Scandal, scandal si iarasi scandal.
  • 0 (0 voturi)    
    Joistik (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 22:37)

    Nicolae [anonim]

    Prostanacul e al doilea joistik al lui Basescu dar e asa de "inocent" incat inca nu a aflat !!! :)))
  • 0 (0 voturi)    
    Joistik (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 22:37)

    Nicolae [anonim]

    Prostanacul e al doilea joistik al lui Basescu dar e asa de "inocent" incat inca nu a aflat !!! :)))
  • +2 (2 voturi)    
    Geoana, fiul securistului (Duminică, 8 februarie 2009, 0:10)

    Catalin_Popa [utilizator]

    Geoana, da-mi voie sa-mi comprim cuvintele: atzi fost, suntetzi shi vetzi fi maro, nu roshii (la fel shi portocaliii shi galbejitzii! Nishte mincinoshi profitori, care vretzi doar avantaje de la stat (casa ta, cum ar veni, între altele, saracutzu-cutzu de tine!) Ai anuntzat (profetule!) criza shi ai votat pentru acele mariri de pensii si salarii: ori eshti inconsecvent, ori incompetent. Ori idiot? NU! Doar PROFITOR!
  • 0 (0 voturi)    
    un om (Duminică, 8 februarie 2009, 9:57)

    mirare [anonim]

    fara coloana verterbrala...vara valoare...
  • 0 (0 voturi)    
    intrebarea e (Duminică, 8 februarie 2009, 16:30)

    iri [anonim]

    mai degraba, cat e de bou simte ? cand era mic, si tat-su, generalul de securitate, il plimba cu caruciorul, simtea ce cretin colosal urma sa devina ? ca acum e tarziu frate ... acum poate simti orice, ca intre timp ne-a vandut pe toti


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by