Guvernul Boc si-a gasit purtatorul de cuvint. El va fi europarlamentarul Rares Niculescu, care a declarat pentru HotNews.ro ca va renunta la mandatul de europarlamentar PDL in urmatoarele zece zile. Niculescu a fost consilierul primarului Boc si consilier al fostului ministru de interne Vasile Blaga. Informatia privind desemnarea lui Niculescu a aparut pe site-ul de stiri citynews.ro.

“Am avut o discutie cu dl prim-ministru in acest sens, m-a onorat propunerea domniei sale si am acceptat. Fireste, am citeva proiecte pe care le-am inceput ca europarlamentar si pe care sper sa le duc pina la capat in urmatoarele doua saptamani”, a confirmat pentru HotNews.ro, Rares Niculescu.

Rares Niculescu este singurul europarlamentar de Cluj, a fost consilierul lui Emil Boc in perioada 2000-2004 la Cabinetul din Cluj al deputatului. Dupa ce Emil Boc a cistigat alegerile si a devenit primarul orasului, Rares Niculescu l-a urmat la Primarie ca director la Directia Cultura. Din 2005 a devenit consilier al ministrului de interne Vasile Blaga, iar din 2007 este europarlamentar.

Rares Niculescu a absolvit Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Babes-Bolyai.

Si-a inceput cariera ca reporter de radio, iar in perioada 1998-2000 a fost redactor-sef al cotidianului “Monitorul de Cluj”. S-a nascut in 29 august 1976 la Cluj-Napoca.