Presedintele Traian Basescu, a semnat, marti, decretul privind numirea lui Peter Eckstein-Kovacs in functia de consilier prezidential pentru minoritati, informeaza un comunicat al Administratiei Prezidentiale, remis HotNews.ro.

Peter Eckstein-Kovacs s-a nascut la 5 iulie 1956 la Cluj-Napoca, este de profesie avocat si este membru UDMR, fiind liderul platformei liberale din aceasta formatiune. Peter Eckstein-Kovacs nu a intrat in Parlament la alegerile din 30 noiembrie 2008, cand a candidat in colegiul senatorial 2 din Cluj-Napoca, dupa incheierea mandatului de senator din legislatura 2004-2008. Potrivit NewsIn, Eckstein-Kovacs a obtinut la alegerile parlamentare 20,34% din voturi in Colegiul 2 din Cluj, fiind devansat de Serban Radulescu (PD-L), care a adunat 47,73% din voturi.

In perioada 2004-2008, Peter Eckstein-Kovacs a fost presedintele Comisiei Juridice din Senat, functie din care a demisionat pe 4 martie 2008 in semn de protest fata de respingerea ordonantei privind functionarea Agentiei Nationale de Integritate in forma initiala si, de asemenea, in semn de protest fata de pozitia grupului parlamentar UDMR in acest caz.

In calitate de senator, Peter Eckstein-Kovacs a sustinut acordarea unor drepturi civile cuplurilor de persoane de acelasi sex, care sa permita acestora mostenirea bunurilor comune si obtinerea de credite bancare, potrivit Wikipedia.