Un liberal iesean cere schimbarea conducerii partidului

de D.G.     HotNews.ro
Duminică, 4 ianuarie 2009, 19:03 Actualitate | Politic


Liberalul iesean Valerian Salavastru, care este si finul lui Relu Fenechiu, a cerut, duminica, demiterea conducerii nationale a partidului si a propus convocarea unui Congres extraordinar pentru alegerea altor lideri, relateaza NewsIn.

Liberalul acuza ca negocierile pentru formarea unei guvernari au fost duse doar de un cerc restrans de oameni, iar discutiile purtate cu PSD si PD-L au fost "neprofesioniste", in conditiile in care liderii PNL au dat dovada de "aroganta". Liberalul iesean nominalizeaza trei persoane care fac parte din acest "cerc restrans", respectiv Calin Popescu Tariceanu, Bogdan Olteanu si Cristian David.

"Ei au decis soarta unui intreg partid in mod nestatutar si ilogic tinand cont de rezultatul obtinut la alegeri", explica Salavastru intr-un comunicat.

Acesta sustine ca a vorbit cu Relu Fenechiu despre demersul sau de a cere demiterea conducerii nationale, insa seful liberalilor ieseni este "de alta parere."

Fost sef de campanie al PNL Iasi la alegerile din 2008, Salavastru considera ca salvarea PNL poate veni prin "initierea unui dialog cu PD-L", dar dupa alegerea unui "conduceri competente".

"Dreapta unica poate fi prin alianta sau fuziune cu PD-L. Simbioza dintre cele doua structuri de partid poate da nastere unui mare partid de dreapta, care sa guverneze Romania ani buni de acum inainte", sustine Salavastru.

Valerian Salavastru, care este seful Inspectoratului Regional pentru Protectia Consumatorului Iasi, este unul din apropiatii lui Relu Fenechiu, presa locala relatand ca ascensiunea acestuia in cadrul filialei iesene a partidului i se datoreaza "nasului".

In perioada 2005-2007, Salavastru a fost secretar coordonator al filialei judetene a PNL Iasi, iar la alegerile din ultimii ani a fost si sef de campanie a organizatiei iesene.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5767 vizualizari

  • +2 (10 voturi)    
    sigur! (Duminică, 4 ianuarie 2009, 19:11)

    OVA [anonim]

    Nu vad de ce?! PNL-ul o duce chiar foarte bine.
    sau....Nu a mai apucat nasu la kascaval???
    • -1 (25 voturi)    
      cainii mor de (Duminică, 4 ianuarie 2009, 21:01)

      mihai [anonim] i-a raspuns lui OVA

      drum lung si prostii de grija altuia .valabil si pt avortonii de mai jos. mai bine vedeti voi de limbricul sfertdoct si guvernul unineuron . ei aduc dezastrul si saracia peste Romania . jighimeaua asta securista de la Iasi daca era asa capabil probabil ca ar fi fost votat de cetatenii din Iasi , cat despre chiorul Bashila puscaria este destinatia finala.
      • +7 (13 voturi)    
        puscaria mintii tale - l-ai si arestat deja (Luni, 5 ianuarie 2009, 8:02)

        Doboritorul de Bizoni [utilizator] i-a raspuns lui mihai

        pe Basescu. cu mintiuca ca (ce cacofonie, minca-o-ai!) a ta, de komisar sovietic, nu este de mirare ca peneleaua a ajuns pe mina unor slugi sovietice (vezi nen-tu patriciu care a vindut interesele energetice ale Romaniei kaghebistilor de la gazprom prin intermediul kazmunaigaz).
        • -1 (1 vot)    
          Bizonule (Luni, 5 ianuarie 2009, 15:49)

          un roman [utilizator] i-a raspuns lui Doboritorul de Bizoni

          Mai lasa-ne!
          Pana nu uit, incearca sa-ti exprimi ideile mai clar.
      • +4 (6 voturi)    
        grija (Luni, 5 ianuarie 2009, 11:13)

        Nichipercea [anonim] i-a raspuns lui mihai

         Ii mai bagi si in puscarii pe cei alesi sa ne conduca spre eliberarea de mafie oligarhica si sa scape poporul de mizerie.
        Nu mor caii cand vor cainii.
        Cel mai bine pentru PNL este sa mai faca vreo 3-4 aripi precum le-au fost obiceiul, aripa pro PSD, pro PDL, independenta, pro Gisela Vass, pro Orban si taticul sau. Prin alegeri libere sa treaca fiecare in cotetul sau.
        Ce-a pierdut Iuda Tariceanu :
        - alegeri anticipate si parlament majoritar alianta DA in 2005 ;
        - 2007 : distantarea de PDL, pact cu PSD de guvernare si demiterea din guvern a PDL ;
        - 2008 - intelegere cu PDL dupa 30.11, guvernare de dreapta care putea sa ramana ani multi in frunte.
        PNL-istii au dormit in timp ce Tariceanu tinea pretul deasupra costului pietei, deasupra oricarei ratiuni. Ce-o fi facut Finkelstein in perioada aceea !? Nu cred ca a dat astfel de sfaturi.
  • +4 (26 voturi)    
    Tariceanu este expirat ! sa se retraga ... (Duminică, 4 ianuarie 2009, 19:13)

    Liber Alles [anonim]

    politica lui, pe muchie de cutit ,cu protejarea escrocilor din agentiile statului si a armatei de consilieri pe la firmele statului s-a dovedit falimentara !
    la conducere timp de 4 ani ,cu 'succesuri'dupa 'succesuri' a iesit doar pe locul 3 si medalie de bronz !
    trebuie o conducere tanara ,pragmatica ,fara influente patricide, si care sa pregateasca partidul pentru alegerile de peste 4 ani !
  • +5 (11 voturi)    
    Revolutionar din Iasi? (Duminică, 4 ianuarie 2009, 19:19)

    Catavencu [anonim]

    Revolutiile incep de la Ploiesti si loviturile de stat de la Bucuresti.
    La Iasi se agita ca un limbric intr-un pahar cu apa doar finii lui fenechiu, cel pe care tac'-su l-a numit RELU, cu R de la bara!
  • +3 (9 voturi)    
    titlul (Duminică, 4 ianuarie 2009, 19:21)

    berenger [utilizator]

    corect ar fi fost: "un penal iesean..."
  • +2 (22 voturi)    
    liberali romani... (Duminică, 4 ianuarie 2009, 19:30)

    sile [anonim]

    Uite si un liberal destept care a inteles necesitatea coagularii unui partid puternic de dreapta,democratic si nu condus in stil autoritar de o mana de aroganti.
    Din pacate cu o floare nu se face primavara.
    • -1 (13 voturi)    
      Salavastru floare??? (Duminică, 4 ianuarie 2009, 20:57)

      bibi [anonim] i-a raspuns lui sile

      Totusi sa nu jignim florile. Eu as spune: Cu o buruiana nu se face primavara.
    • +2 (18 voturi)    
      coagularea unui partid de dreapta????? (Duminică, 4 ianuarie 2009, 21:33)

      Mihai [anonim] i-a raspuns lui sile

      Mai stiam pe unul de aceiasi conceptie ca si tine, el cu inca cativa tovarasi care au muscat-o.... Stolojan cu Flutur, Stoica, Bouu reanu, Turcan, ii mai stii pe astia? Ia spune-mi unde-s astia acuma, are vreunu vreo functie? Nu cred ca vrei coagulare, vrei disparitia singurului partid de dreapta din tara asta. Saracii pd-isti ei au vrut sa faca alianta cu pnl-ul dar hotii astia n-au vrut, asa-i? si ca n-au avut incotro, s-au sacrificat pentru binele tarii si au facut-o cu psd-ul, asa-i??? saracii!!! hai sa ne mintim
      • 0 (0 voturi)    
        ei (Luni, 5 ianuarie 2009, 21:10)

        Alex [anonim] i-a raspuns lui Mihai

        Stolojan a fost numit prim ministru si doar el a dat inapoi. Ceilalti sunt si ei bine mersi, primari, vicepresedinti, ce si-au dorit. Nu-i plang pe ei. Din 90 pana in 2005 am votat PNL dar miscarile lui Tariceanu m-au indepartat de acest partid pe mai multe motive :
        -- Sustinerea lui Patriciu la stergerea datoriilor Rompetrol si vinderea acestuia peste granita fara sa returneze guvernului banii pe actiunile aferente ;
        -- N-a profitat sa faca anticipate in 2005 sa iasa un parlament cu oameni de la alianta DA care aveau atunci vreo 70 % (scapam si de Ilici, Nastase, Voiculescu, etc). Asta e o eroare istorica. Se schimba fata Romaniei cu aceasta miscare. Ar trebui anchetat pe aceasta tema ;
        -- Pact subversiv si contra naturii cu PSD in baza caruia i-a demis pe PDL din guvern (inclusiv Flutur, Macovei) si a condus cruciada de suspendare a lui Basescu cu o inversunare diabolica (cat timp pierdut si paguba materiala pentru Romania !)
        -- Stergerea diferendelor si cooperarea cu PDL dupa alegeri pentru un guvern de dreapta care ar fi rezistat daca se proceda cu chibzuinta ani multi de acum incolo.
        A dovedit ca nu e un bun politician. In politica scopul scuza mijloacele, trebuie sa fii intotdeauna invingator. Sa-l intrebam pe scolitul de la St. Gheorghiu, nomenclaturistul Hrebenciuc.
  • 0 (26 voturi)    
    basescu (Duminică, 4 ianuarie 2009, 19:32)

    attila [anonim]

    se scufunda barca lui tariceanu
    urmeaza absorbtia pnl in pdl
    guvern de uniune nationala pdl-psd cu prim ministru traian boc
    basescu reales in noiembrie pentru inca cinci ani
    schimbarea constitutiei pt prelungirea mandatului prezidential la sapte ani, mandatele de pina acum nu se pun
    in 2012 cistiga psd, se formeaza guvern de uniune nationala cu pdl cu prim ministru traian geoana
    basescu ales presedinte in 2014 pentru primul mandat de sapte ani
    ...
    • -2 (6 voturi)    
      si marko bela? nu mai marca la buzunare? (Luni, 5 ianuarie 2009, 8:05)

      Doboritorul de Bizoni [utilizator] i-a raspuns lui attila

      nu mai pupa la guvernare? si nici kerestoi la cherestea?
  • 0 (24 voturi)    
    ati inceput sa va treziti (Duminică, 4 ianuarie 2009, 19:42)

    j [anonim]

    Cam tarziu,lista este mai lunga ,mai adauga pe Crin Antonescu ,Patriciu si pe N.Nicolai.Ura impotriva lui Basescu a fost atat de mare, incat s-a ajuns la o rafuiala personala uitandu-se de interesele partidului si a membrilor sai.Cei care s-au dus la negocieri parca venisera la razboi nu pt.formarea unei aliante.Daca nu veti lua masuri urmati PNCD-ul si ar fi pacat si pt.partid dar si pt.tara.
  • +3 (11 voturi)    
    un natarau (Duminică, 4 ianuarie 2009, 20:10)

    moldoveanul [anonim]

    baiatul asta nu este intreg la minte. daca a declarat dupa capul lui poate fi iertat, ca este nevinovat. daca a facut-o dupa capul nasului, atunci inseamna ca ceva se pune la cale dar inca nu au curaj cei cu bani si se scot la inaintare pionii si nebunii.
  • +3 (9 voturi)    
    deparazitarea (Duminică, 4 ianuarie 2009, 20:13)

    moldoveanul [anonim]

    cred ca incepe deparazitarea partidului. paduchii incep sa plece.
  • +1 (11 voturi)    
    Hopa! S-a trezit mintea penelista cea din (t)urma (Duminică, 4 ianuarie 2009, 20:39)

    Bascaliosul [utilizator]

    Iesenului i-a ticait mintea ca o bomba cu efect destul de intarziat. Poate mai bine mai tarziu-hazliu, decat sa ramana permanet trist in turma perdantilor, dar mi-e teama ca circul va tine cam cat o minune, pana cand modelul Stariceanu, dat acum la croit, va refuza sa intre la apa.

    Adica isi va da doar masura (chiar daca il strange ...usa congresului) arhicunoscuta a lasitatzii, cu paractica repetiztiei in prostie va invoca haina care-l face aproape om , necesitatea unitatzii partidului ...in el insusi, statutul care nu prevede niste chestii asa extraordinare si isi va scoate la scoate la defilare in contraatac aproape un sfert din partid (adica jumatate din cei 15 vicepresedinti).

    Ardeiasul degeaba in disputa dintre perechile dubioase de nas-fin, fenechist-modelist, dar daca primii vor sa nu ramana in (t)urma si sa aiba ceva sanse de progres-congres, trebuie sa indeplineasca cel putin doua conditzii:

    1. Sa se adune intr-o tuma majoritara a filialelor din teritoriu si sa forteze bataia la usa congresului.

    2. Daca tzine de clantza, Tariceanu poate fi lasat la vatra in operatiunea „Jos aeromodelul!”, prin transarea „care-pe care” direct in randul parlamentarilor penelisti (care fenechist-pe care modelist?), adica separarea apelor pana seaca gasca-n Troaca, macar pana cand liderul din camera deputatilor ramane cu mai putin de zece membri, adica lider de grup fara grup.
    La (t)urma i se poate canta imnul invingatorului ramas tot de papagal, cu fulgii saritzi , un fel de
    Pene(le)s in-curcanul :

    Plecat-am noua de hai-hui, cu Stariceanu zece,
    Dar am ramas ai nimanui, modelu-i ud si rece.
  • -2 (12 voturi)    
    Asta nu-i liberal! (Duminică, 4 ianuarie 2009, 21:00)

    jaffu [utilizator]

    E clar ca acest ilustru necunoscut este una din cartitele tandemului Basescu - PD-L ramase in PNL pentru astfel de situatii.Cand vad ca propria impotenta intelectuala si politica este vazuta si de electoratul pacalit cu promisiuni elucubrante ,incearca sa destabilizeze opozitia in speranta ca nu va exista si alta varianta de guvernare decat actuala alianta contra naturii.
    • +1 (17 voturi)    
      ce gandire comunista (Duminică, 4 ianuarie 2009, 21:52)

      suca [anonim] i-a raspuns lui jaffu

      daca nu gandeste ca tari...triciu e dusman al tarii. cine nu e penalist de-al lui olteanu si tariceanu e impotriva tuturor.

      si daca or sa voteze 80% impotriva actualei conduceri pnl tot o sa spuneti ca s-a dus democratia si cei 4-5 crai din pnl erau de fapt cei care puteau sa duca Romania pe inaltele culmi ale liberalismului. Restul daca sunt cu Basescu,avem dictatura. :)

      Ce ma rad, pnl-ul marginalizat.
      Noroc ca voturile mele date din 90 pana-n 2004 pt PNL au fost date pt alti liberali. nu pt linia a doua a liberalilor din 2004.
      Nici unul din ei n-a reusit sa convinga nici macar la tara sa-i voteze oamenii. Taricescu a intrat in parlament cu 14 voturi dubioase la redistribuire... penibil pt un fost premier. congresul se apropie, la sfarsitul lui ianuarie se inplinesc 4 ani de la ultimul congres... deoacmdata se fac ca ploua. dar conform statutului trebuie sa faca congresul. si atunci vom vedea si democratia din pnl.
  • +2 (14 voturi)    
    Pt j-mic & CO (Duminică, 4 ianuarie 2009, 21:24)

    Brat [anonim]

    Interesele cui? Lipsa ciolanului sau nu te simti bine daca nu pupi in kur un Bas?
    Cine sau ce va mana?
    PNLul are sansa ca din mizeria asta, basesciana (care din pacte ne va costa cam mult ca tara), sa poata ajunge un adevarat partid, mai ales daca tot felu de vagabonzi fenechii ( cam pute inca partidul de ei) isi vor lua zborul...
  • -1 (15 voturi)    
    Bate vantul schimbarii si pe strada PNL? (Duminică, 4 ianuarie 2009, 21:42)

    franKo [anonim]

    Sa vedem daca am inteles bine...nasu si cu al sau fin de la Iasi i-au pus gand rau lui Tare-de-Cap Popescu. Ma asteptam de ceva timp ca acesta din urma sa fie schimbat. Ma bucur oricum pentru el ca a prins Revelionul la carma partidului. De acum incolo postul lui se zdruncina. Avand in vedere aroganta lui, cred ca va ajunge undeva pe la periferia partidului, asa cum s-a intamplat cu alt arogant: Nastase.
    Hmm...not bad!
  • +1 (13 voturi)    
    o varianta mai buna (Duminică, 4 ianuarie 2009, 22:15)

    mark [anonim]

    asta nu e liberal...poate o fi rapidist, stelist, cfr-ist...dar in nici un caz liberal...
    un liberal adevarat isi apara principiile...lupta pt ele
    • 0 (0 voturi)    
      Corect (Luni, 5 ianuarie 2009, 15:56)

      un roman [utilizator] i-a raspuns lui mark

      Asta e doar un catelus cu parul cret care vrea si el sa roada la ciolan!
  • -3 (7 voturi)    
    Ma berbecule, ti-am zis, ma, ca-i popa? Batman... (Luni, 5 ianuarie 2009, 0:38)

    Sorin [anonim]

    Cam tarziu ideea, de ce nu a venit cu propunerea inainte de alegeri? Sau in ceasul 12 (intre alegeri si combinatia magica PSD-PDL)?

    Si apoi, cine-i Salavastru asta?
    El a facut contestatie dupa alegeri, saracul nu cunoaste sistemul de vot, desi a candidat, iar partidul lui a votat acest sistem in parlament. Cica nu s-au atribuit bine mandatele si el trebuia sa fie deputat, nu nora d-lui Dobre (fost deputat si el, ca tot se poarta politica in familie) [http://www.jurnaluldeest.ro/viewart.php?wid=0&artid=42309].

    Apoi, tot acest domn Salavastru a mai venit inainte de alegeri cu o idee magica (nu cred ca avea legatura cu alegerire, doar s-a nimerit): [http://www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/seful_opc_vrea_sa_dea_rds_afara_din_iasi_161064.html]
    Voia sa inchida RCS-RDS, cica nu-si repecta contractele. A, nu stiati, dl. Salavastru este sef la OPC Iasi, si, cica, daca vrea poate inchide tot. Acolo a ajuns cu ajutorul colegului si nasului Fenechiu, dupa ce a lucrat pe la prefectura o perioada, tot "din cauza" d-lui Fenechiu.

    Sunt total de acord cu ce spune dl. Salavastru. O alianta cu PDL ar fi foarte buna pt PNL. Au idei si viziuni destul de apropiate. Acest lucru trebuia facut inainte de alegeri, nu dupa. Spre binele partidului, o parte din conducerea actuala ar trebui schimbata (ma refer, mai ales, la Fenechiu si apropiatii lui).

    Dupa ce Fenechiu a facut atatea lucruri pt Salavastru, acum sa incerci sa-l tragi in jos, e penibil. Nu musca mana care te-a hranit.

    Salavastru este un "naiv" pt. cei din Iasi (a se vedea cele 2 articole de mai sus) si un anonim pt restul tarii. Avea o emisiune la Iasi Life TV (Protectia consumatorului se numea; mai stie cineva daca mai exista?).

    Salavastru nu are credibilitate, nici macar seful lui pe linie de partid si in acelasi timp nasul sau nu-l crede: "Relu Fenechiu afirma ca nu il intereseaza ce face Valerian salavastru" [http://www.newsiasi.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=8438&Itemid=1]
  • -1 (11 voturi)    
    Nu iese fum fara foc! (Luni, 5 ianuarie 2009, 7:36)

    Eu [anonim]

    A inceput rumoarea in PNL?
    Taricene iti e sortit ce i-a zis "Basescu lui Nastase: Taricene nici nu stii ca de mic....esti"
    Ecu vin cu complectarea:"Prost sa fii, noroc ca esti"
  • +1 (9 voturi)    
    Salavastru (Luni, 5 ianuarie 2009, 7:46)

    Constantin [anonim]

    Acest moldovean ar trebui sa plece in Spania, la cules de capsuni!
    Mai cinstit ar fi sa-si spuna "CAPSUNAR" decat PNL-ist si........sa faca "CIOCU MIC"!
    • 0 (0 voturi)    
      curaj (Marţi, 6 ianuarie 2009, 18:34)

      ciprian [anonim] i-a raspuns lui Constantin

      macar a avut curajul sa ridice glasul impotriva celor de la bucuresti.Bucuresti
  • +6 (16 voturi)    
    geniala idee! (Luni, 5 ianuarie 2009, 8:36)

    eeeuuuu [utilizator]

    dupa fuziunea pdl-psd (respectiv refacerea fsn) de ce nu s-ar reface si pcr-ul, "strans unit in jurul "marelui carmaci""? ca maine o s-aud corul bobocilor intonand "spre basinism urcam in zbor"!
  • -3 (7 voturi)    
    Conducerea e buna (Luni, 5 ianuarie 2009, 8:44)

    Lucian [anonim]

    Nu conducerea trebuie schimbata, ci multi dintre trepadusii liberali din parlament, care nu au habar de doctrina liberala si au votat aiurea legi de stanga care erau in totala contradictie cu spiritul liberal. Cum te poti pretinde politician de dreapta cand votezi aberatii ca marirea salariilor cu 50% sau legea Bideu de protectie a animalelor?
  • -1 (3 voturi)    
    vocea unui om pierdut (Luni, 5 ianuarie 2009, 11:27)

    un alegator [anonim]

    Salavastru a jucat in campania electorala foarte dur. S-a folosit de functia pe care o are (sef peste OPC) pentru a controla si a amenda pe mai toti agentii economici din iasi care nu sustineau un pnl-ist. In colegiul in care a candidat a intrecut orice masura: pana si patronii de crasme care aveau lipite in geam afise psd sau pdl au fost amendati de opc. Omul asta si-a facut foarte multi dusmani mizand totul pe cartea deputatiei. Slava domnului ca a pierdut. Gurile rele de prin Iasi spun ca ar cam trebui sa se mute din tara la cati oameni a suparat. Asa scapam si noi de lichele.
    • -1 (1 vot)    
      Nu mai vb prostii (Luni, 5 ianuarie 2009, 23:28)

      anonim [anonim] i-a raspuns lui un alegator

      Ai grija la vorbele pe care le adresezi, inspectorii opc nu si baga nasu acolo unde au chef, au planuri facute dinainte cu toate societatile pe care le au de verificat. Din punct de vedere al functiei pe care o ocupa ca inspector sef la OPC Iasi, Valerian Salavastru si a facut treaba, in mandatul sau a ridicat Iasi-ul pe prima pozitie in ceea ce priveste numarul de amenzi. In ceea ce priveste campania electorala, rog a nu se compara cu campaniile duse de PSD ori PD-L ( ex. plata in ziua de vot ).
  • -1 (5 voturi)    
    S-a dat foc ? (Luni, 5 ianuarie 2009, 14:16)

    Ivan S [anonim]

    A inceput hora ?? era de asteptat sa inceapa...sa vedem cum se sfarseste pentru tariceanu,olteanu si trambitele lor.Cat despre norica,la coada vacii ca de acolo vine !.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by