PSD si PD-L lucreaza cu mai multe variante de portofolii care le-ar putea reveni si cu mai multe nume de posibili ministri, unii dintre acestia fiind luati in calcul pentru mai multe ministere, desi niciunul din cele doua partide nu a definitivat propriile pretentii ministeriale, scrie Mediafax, citand surse din cele doua formatiuni politice.

Atat PSD, cat si PD-L tatoneaza mai multe variante de ministere si de titulari pe care sa le propuna in cadrul negocierilor privind structura guvernamentala care s-ar putea forma in jurul PD-L si PSD, variante care sunt supuse ajustarii, in functie de pretentiile celuilalt partid.

Variantele multiple cu care, pana in acest moment, lucreaza ambele partide, decurg din faptul ca, deocamdata, negocierile pentru posibile functii ministeriale au avut loc mai mult in interiorul partidelor, fara a fi negociate oficial intre PSD, PD-L si premierul desemnat, Theodor Stolojan.

Potrivit unor surse din PD-L, democrat-liberalii ar revendica, cu prioritate, Ministerul Administratiei si Internelor pentru Vasile Blaga, Ministerul Apararii pentru Mihai Stanisoara, Ministerul Culturii pentru Raluca Turcan, Ministerul Educatiei pentru Mircea Miclea si Ministerul Mediului pentru Sulfina Barbu.

Potrivit unor surse din PSD, social-democratii vizeaza Ministerul Agriculturii pentru Valeriu Steriu sau pentru Ilie Sarbu, in functie de rezultatul negocierilor asupra atributiilor postului de vicepremier. De asemenea, social-democratii doresc ministerele cu caracter social, adica Ministerul Muncii, unde numele lui Marian Sarbu este vehiculat ca favorit, sau Ministerul Sanatatii, care ar putea fi ocupat de Florian Popa.

Ministerul de Externe, de asemenea, este vizat de social-democrati, care au vehiculat, pe langa numele lui Cristian Diaconescu, si pe cel al lui Titus Corlatean, pe care, totusi, cei mai multi lideri PSD il crediteaza ca viitor ministru in relatia cu Europa.

PSD ar dori, de asemenea, in cazul in care negocierile vor duce la acest rezultat, sa nominalizeze titularii pentru doua noi ministere ce ar putea fi infiintate, Ministerul pentru Relatia cu Uniunea Europeana si Ministerul Turismului. Cele doua ministere sunt, totusi, revendicate si de PDL, pentru Anca Boagiu, respectiv Roberta Anastase.

Economia si Finantele sunt disputate de ambele formatiuni, desi, potrivit unor surse din PSD, Mihai Tanasescu si Florin Georgescu, contactati de lideri social-democrati pentru o posibila titularizare la Finante, nu au dat un raspuns cert sau au refuzat. In viziunea PSD, Iulian Iancu ar putea gestiona Ministerul Economiei. Ministerul Finantelor, in varianta PD-L, ar putea reveni fie lui Ionut Popescu, fie lui Gabriel Biris, in timp ce Ministerul Economiei ar putea fi condus de Gheorghe Pogea.

Ministerul Transporturilor, de asemenea, este un alt minister vizat de ambele partide, Radu Berceanu de la PD-L si Dan Nica de la PSD fiind dati ca favoriti, desi, potrivit unor surse din PSD, si Liviu Dragnea si-a manifestat dorinta de a ocupa acest minister. Pe de alta parte, Radu Berceanu si Liviu Dragnea sunt luati in calcul si pentru Ministerul Dezvoltarii, in functie de cum vor decurge negocierile intre cele doua partide.

Ministerul Justitiei pare a fi un punct sensibil al negocierilor, in conditiile in care varianta vehiculata de unele surse democrat-liberale, Monica Macovei, nu este agreata de PSD, care, totusi, nu a luat nicio decizie certa intre principalii candidati vehiculati in interiorul PSD, Cristian Diaconescu si Victor Ponta.

Ministerul Comunicatiilor urma sa revina UDMR, potrivit discutiilor preliminare intre PD-L si Uniune, fiind preferat in acest sens Iuliu Winkler.

Ministerul Tineretului, potrivit surselor din PD-L, ar putea fi ocupat de Monica Iacob Ridzi, Mariana Bitang sau Octavian Belu, in timp ce surse din PSD spun ca Nicolae Banicioiu, creditat, inaintea negocierilor PSD –PD-L ca un candidat pentru a ocupa acest portofoliu, spun ca are sanse minime de a fi propus.

Cel mai probabil, Secretariatul Guvernului va reveni PD-L, democrat-liberalii avansand, in acest sens, numele Elenei Udrea.