Desemnarea lui Theodor Stolojan ca premier al Romaniei este "o onoare" pentru grupul PPE-DE din Parlamentul European, al carui membru era acesta. "Suntem foarte mandri ca unul dintre membrii grupului PPE-DE se va folosi de experienta castigata aici pentru a conduce cu succes guvernul tarii sale", a spus presedintele popularilor, Joseph Daul, potrivit unui comunicat de presa remis HotNews.ro.

Theodor Stolojan este un economist de valoare cu o experienta de neegalat, atat de necesara acum in momente dificile datorate crizei financiare, mai arata Daul.

Liderul popularilor din PE crede ca Romania are nevoie de un prim-ministru puternic, cu experienta economica, care sa fie familiarizat cu politicile europene, pentru a face din integrarea Romaniei in Uniunea Europeana un succes, de un premier care sa stie sa foloseasca pe deplin fondurile europene in beneficiul cetatenilor romani dar care sa si lupte impotriva coruptiei prin toate mijloacele conferite de lege.

"Am lucrat cu domnul Theodor Stolojan si stiu sigur toate aceste calitati se regasesc in profilul acestuia", a conchis Joseph Daul, care il asigura pe Stolojan de sprijinul politic al PPE-DE.