Presedintele PD-L, Emil Boc, a reafirmat, dupa rezultatele partiale de la ora 10:00, ca prima optiune a democrat-liberalilor este dreapta, fara a exclude insa alte aliante.

"Optiunea noastra este pentru dreapta, pentru ca romanii s-au pronuntat majoritar pentru dreapta. Prima noastra optiune este dreapta, fara sa fie si singura", a declarat Emil Boc, la Realitatea TV.

Presedintele PD-L a adaugat ca i se pare firesc ca partidul care castiga alegerile sa dea si premierul.

Deocamdata, PD-L asteapta rezultatele finale si solutionarea contestatiilor. "Analizele arata ca vom avea doua mandate de parlamentar in plus fata de PSD", a spus el, subliniind ca, in orice caz, PD-L poate fi considerat partidul castigator al acestor alegeri, in conditiile in care PC si PSD formeaza o alianta.

"Cu mandatele pe masa, putem discuta solutii de negociere", a mai spus liderul PD-L, adaugand ca orice declaratii suplimentare sunt "absolut premature" pana la aflarea rezultatelor finale.