PD-L a obtinut 165 de mandate la alegerile parlamentare, fiind castigatorul scrutinului, a declarat prim-vicepresedintele formatiunii, Adriean Videanu. Liderul democrat-liberal a afirmat, conform numaratorii paralele, ca PD-L a obtinut 33,84% din voturi la Senat, in timp ce, la Camera Deputatilor, formatiunea sa a strans 32,89% din sufragiile alegatorilor. Videanu a adaugat ca PD-L nu a demarat inca negocierile pentru formarea Guvernului, asteptand confirmarea oficiala a BEC.

Videanu a prezentat luni rezultatele numaratorii paralele efectuate de PD-L, cu mentiunea ca mai sunt de introdus rezultatele din trei judete: Alba, Bistrita si Timis.

Iata rezultatele prezentate de Videanu:

Camera Deputatilor:

PD-L - 32,89%

PSD - 33,14%

PNL - 18,90%

UDMR - 6,19%

Senat:

PD-L - 33,84%

PSD - 34,28%

PNL - 18,76%

UDMR - 6,34%

Mandate atribuite:

Camera Deputatilor:

PD-L - 114 mandate

PSD - 114 mandate

PNL - 65 mandate

UDMR - 22 mandate

Senat

PD-L - 51 mandate

PSD - 49 mandate

PNL - 28 mandate

UDMR - 9 mandate

"Castigatorul acestor alegeri este PD-L cu 165 de mandate, in detrimentul PSD care are 163 de mandate", a precizat Videanu, adaugand ca "programul de dreapta al PD-L este de natura sa rezolve problemele oamenilor din Romania in situatia de criza".

"PD-L a batut o coalitie, fiind cel mai mare partid politic din Romania", a spus Videanu.