Euforie si aroganta la sediul PNL din Aviatorilor, duminca seara, dupa prezentarea exit-poll-urilor. Liberalii, stransi cu mic cu mare, au sarbatorit prin ironii la adresa PD-L. Vicepresedintii PNL nu au ratat ocazia sa ia peste picior conducerea democrat-liberala. Dar nici celelate partide nu au scapat de ironiile"castigatorilor". Bogdan Olteanu a fost de departe cel mai zeflemitor lider la adresa lui Emil Boc iar, Tariceanu a mimat bucuria rezultatului obtinut la Ilfov.

Liderii liberali au inceput sa soseasca la sediul de campanie in jurul orei 19:30. Primul a fost seful de campanie, Bogdan Olteanu, urmat de Teodor Melescanu si Cristian David. Vicepresedintii liberali, destul de relaxati, au urcat sus in birouri si au asteptat sa se faca ora exit-poll-urilor.

Cu un sfert de ora inaintea rezultatelor estimative, sala de conferinte s-au umplut cu liberali, marele absent fiind insa presedintele partidului Calin Popescu Tariceanu. Cativa tineri liberali imbracati in geci galbene au fost mobilizati de catre sefii echipei de campanie si scosi in fata intrarii sa-l astepte pe "sefu". Cu banere si fluturand stegulete, tinerii tremurau cu zambetul pe buze.

Pe holuri se susotea ca "sefu" nu a intrunit 50% din sufragii si "o sa vina in mod sigur acrit". Toti vicepresedintii sunt in sala de conferinte asteptand rezultatele. Cu cinci minute inainte de ora 21:00 apare si Tariceanu, zambind fortat.

Este primit cu apaluze si cu strangeri de maini. Vicepresedintele PNL, Bogdan Olteanu este euforic si incearca sa destinda atmosfera, sa-l mai relaxeze pe sef. Pe ecranele televizoarelor curg imagini in direct de la cele trei partide importante.O voce din spate incepe sa comenteze la adresa liderilor PD-L:

"Ma, da Blaga iar iese pe primul loc?"

Bogdan Olteanu: Sper ca a iesit pe primul loc, ma, pe judet, ma. Rasete in sala.

Teodor Melescanu:Boc s-a scos, ca ramane primar ma, hahaha".

Crin Antonescu, Ludovic Orban si Teodor Melescanu ii tin isonul.

Teodor Melescanu:Nu Boc a spus ca daca nu are PD-L primul loc, demisioneaza?

Crin Antonescu: Nuu, a spus ca daca nu pun prim-ministru, isi da demisia.

Bogdan Olteanu:Asta e prima veste a serii ...si avem o veste buna pentru Partidul Democrat

Intre timp se dau rezultatele exit-poll-urilor. Pe margine, cei de la biroul de presa fac semne disperate catre copiii in geci galbene sa ridice sus steguletele si sa le agite. Premierul se uita atent la primele estimari.

Bogdan Olteanu striga: "Hai ca am luat peste douazeci, bravoo!!!. Gecile galbene din spate se agita, se ridica pe varfuri sa se vada steguletele. "Bravo domnu' prim ministru", se aud mesajele de incurajare la adresa sefului.

Se reiau glumele la adresa liderilor PD-L: "Ia uite ce i-a incremenit lui Stolojan zambetul pe buze, din '92 de cand a plecat de la guvernare", remarca Olteanu ironic. Tariceanu incearca sa tempereze entuziasmul sefului de campanie: "Hai sa-i lasam in pace, sa ne ocupam de noi".

Presedintele partidului se delimiteaza de glumele lui Olteanu si sa indeparteaza sub pretextul ca vrea sa vada mai bine. Bogdan Olteanu incearca sa-l linisteasca: Liberalii stiu foarte bine ca vor fi cei care decid cine va intra la guvernare. Incep sa fie ironici si cu celalate partide:

Bogdan Olteanu:Observ ca partidul de stanga este imbracat in trening, rosu dar tot trening este.

Crin Antonescu: Geoana e vesel, e in continuare inconstient iar, PRM arata frumos.

Bogdan Olteanu:UDMR 6,7 multtt .Ce bine e sa traiesti dezamagiri d'astea.

Cu blitzurile in fata, si cu ziaristii care se imbulzesc sa auda mai bine, liberalii reiau intepaturile la adresa PD-L.

Crin Antonescu: De patru ani astept declaratia asta a lui Boc. Dati-l mai tare sa-l auzim, uite, ca vorbeste si el.

Bogdan Olteanu:Fii atent ...tragedie Boc vorbeste, partea proasta este ca-l nu mai da nimeni, in direct hahahaha.

Crin Antonescu:Noi radem, glumim, dar chiar vorbeste, oameni buni, faceti ceva sa-l auzim.

Teodor Melescanu:Isi prezinta acum demisia in direct

Crin Antonescu: Pretinde ca au castigat alegerile

Bogdan Olteanu:Flutur e in spate si isi ascute cutitul, dupa cum bine stim.

Presedintele partidului incearca din nou sa schimbe subiectul: "Stai ca acolo e cu aplauze". Olteanu replica din nou: "Promitem sa aplaudam si noi"

Tariceanu este anuntat ca se da directul si ca poate sa-si tina discursul. Presedintele PNL a transmis un mesaj voalat catre cele doua partide care au inceput sa-l curteze deja.

"Mai avem multe de facut si pentru a reusi acest lucru trebuie sa fim uniti. Astazi, trebuie sa lasam la o parte disputele politice fara sens si sa ne facem datoria. Romanii pot avea incredere in mine, in capacitatea mea si a PNL de a conduce in continuare Romania, in conformitate cu interesele lor, pentru o viata mai buna."

Dupa discurs, liberalii se retrag cateva minute in birouri. Echipa de la biroul de presa se agita si se aduc rapid aperitivele si sampania dinainte pregatite. "E sarbatoare mare. PNL e marele castigator", vorbeste cu presa Cristian David si Teodor Melescanu.

Sala de conferinta se umple din nou. Se ciocneste sampanie, se felicita unii pe altii, sunt binevoitori cu jurnalistii. In 20 de minute, lideri PNL se retrag, fie prin biroruri sau fiecare unde are treaba.