Spuneam intr-un articol trecut ca exista doua categorii de pledoarii impotriva votului. Intr-una sunt cele prezentate drept rationale sau obiective, despre care am discutat acolo; celelalte, mult mai prezente in spatiul public, sunt cele emotionale si subiective. Daca pledoariile “rationale” considera ca absenteismul e un lucru pozitiv la modul obiectiv si pentru toata lumea, cele “emotionale” pornesc de la o perceptie proprie pe care isi bazeaza optiunea personala de a nu vota.
Cei care fac astfel de pledoarii pro-absenteism sunt adesea atacati in dezbaterea publica, uneori foarte brutal. In ce ma priveste, nu fac parte din cei care pledeaza pentru absenteism, din contra, consider ca votul e un lucru necesar. Cu toate astea, consider ca atacurile impotriva celor care refuza sa mearga la vot sunt nefondate si ca punctul de vedere al acestor oameni merita aparat si inteles.
In primul rand, resping vehement ideea ca absentii ar trebui sa fie obligati sa mearga la vot cu amenintarea unei sanctiuni, de exemplu a unei amenzi. Si nu ma refer aici la faptul ca oricum absenta lor de la vot se traduce adesea printr-o astfel de sanctiune, intr-un fel de recul politic. Motivul pentru care resping o astfel de masura este mult mai simplu si mult mai important: democratia liberala, careia votul popular ii e un instrument, este sistemul politic care asigura practic gradul maxim de libertate personala pentru cetatenii unui stat. Acesta ii e scopul fundamental. Ideea de a obliga pe cineva sa contribuie la un sistem menit sa maximizeze libertatea personala este un non-sens evident, la nivel de principiu. Esti fortat sa-ti exprimi liber optiunea politica. Impunerea unor obligatii poate fi justificata doar de protejarea sau asigurarea drepturilor celorlalti. Or, asa cum spuneam, refuzul de a vota are ca efect ignorarea absentilor de la deciziile politice; pot argumenta ca le provoaca lor un prejudiciu, ceea ce il face, per total, sa fie ceva rau. Dar nu am niciun argument cu care sa pretind ca refuzul cuiva de a vota imi provoaca mie un prejudiciu. Prin urmare nu am niciun argument pentru impunerea unei obligatii in acest sens.
Dincolo de asta, se poate pune intrebarea de ce consider de cuviinta sa apar in dezbatere niste oameni cu care nu sunt de acord si care consider ca nu au dreptate. Premisa intrebarii este insa falsa. Da, am spus ca nu sunt pentru absenteism, din contra, sunt pentru vot. Dar asta nu inseamna ca, in acelasi timp, nu le pot da dreptate acestor oameni. Ma contrazic? Nu. Ceea ce nu se intelege aici este ca un punct de vedere subiectiv si unul obiectiv, fie si asupra aceluiasi subiect, nu se pot “intalni” in dezbatere. Sunt in planuri fundamental diferite si paralele, deci nu se pot infirma unul pe celalalt. E un lucru pe care l-am tot vazut si l-am tot spus in dezbaterile de pe acest blog: nu pot contra-argumenta o opinie. Daca cineva spune “pamantul e patrat” ma pot gandi la un discurs si la cateva argumente cu care demonstrez ca nu are dreptate. In clipa in care enuntul devine “mie mi se pare ca pamantul e patrat” sau “ar fi bine ca pamantul sa aiba alta forma” intreg discursul si toate argumentele de mai sus au devenit perfect inutile. La fel, daca cineva spune “absenteismul are efecte pozitive”, pot demonstra ca se inseala, am si facut-o. Nu pot face nicio demonstratie, insa, impotriva unui enunt de tipul “eu consider ca votul e inutil”. Cat timp enuntul e la nivelul unei senzatii si unei opinii personale, nu se poate pune problema unei (contra)argumentari si nu se poate vorbi de a-i da sau nu dreptate, ci eventual de a impartasi sau nu aceeasi parere. Exact la fel e situatia si daca absenteismul e justificat – rational! – cu afirmatie de tipul “toti sunt la fel”. Putem purta discutia la nivel obiectiv, consideram niste criterii obiective pentru candidati, le aplicam, vedem ce iese; putem argumenta pro si contra, putem da sau nu dreptate. Dar, daca afirmatia este (eventual implicit) la modul “mie mi se par toti la fel” orice dezbatere similara si-a pierdut noima. Nu pot spune ca o opinie (nu) are dreptate, nu pot infirma o parere. Tot ce pot aprecia este daca opinia respectiva e sincera.
Or, eu cred ca o covarsitoare majoritate a celor care se exprima pentru absenteism sunt sinceri in demersul lor. Sinceritate care trebuie respectata, apreciata si protejata de atacuri, la fel cum trebuie protejata libertatea lor de a nu participa la alegeri.
Acestea fiind spuse, mai trebuie sa spun ca exact motivele pentru care consider ca absenteismul trebuie aparat sunt si cele care justifica reprosurile pe care le am uneori, sau le pot avea la adresa lui. Am spus ca nu pot contra-argumenta o opinie, reciproca e la fel de valabila. Inteleg ca cineva crede ca nu ii serveste la nimic votul, asta e parerea lui si o respect. Eu, insa, am o parere foarte diferita si inteleg sa fie la fel de respectata. Daca are argumente obiective pentru optiunea lui, le putem dezbate. Dar opinia lui in sine nu e un argument. La fel, pot sa apreciez sinceritatea celui care argumenteaza absenta de la vot pentru ca i se pare inutil, pentru ca i se par toti la fel. Insa nu poate fi sincer cel care apoi se plange (sau, cum se intampla mai rar, apreciaza) in orice fel si pe orice motiv rezultatul alegerilor. Nu poti considera in acelasi timp si ca oricum ar fi iesit era la fel, si ca a iesit rau. Nimeni nu poate avea sincer doua opinii incompatibile.
4
0
