PNL a anuntat ca nu va participa la negocierile pe care social-democrati intentioneaza sa le initieze in noaptea alegerilor, mentionand ca aceste discutii vor incepe cel mai probabil pe 2 decembrie, dupa sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei, potrivit Mediafax.

"PNL nu va purta negocieri pana dupa alegeri, adica pana pe data de 2 decembrie, intrucat pe 1 decembrie sarbatoreste Ziua nationala si nu sta sa negocieze cu domnii Geoana si Stolojan. Nu consideram moral sa negociem ceea ce cetatenii nu au votat", a declarat coordonatorul politic al campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu.

Olteanu a precizat ca, pe langa mentinerea cotei unice de impozitare, "constituirea unui guvern cu participarea PNL va fi conditionata de asumarea programului anti-criza al PNL".

Declaratia lui Olteanu a fost sustinuta de vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, care a afirmat ca liberalii vor negocia majoritatea parlamentara dupa alegeri, Potrivit lui Orban, obiectivele PNL sunt castigarea alegerilor si continuarea conducerii guvernului, mentinand pozitia de premier.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, duminica seara, ca va cere un mandat din partea Biroului Permanent al formatiunii, in noaptea de 30 noiembrie, pentru negocierile privind guvernarea.